Connect with us

FOTBAL

Bătălie generală la un meci din Liga a V-a Sălaj, în care s-au implicat și fanii ambelor formații!


Scene rupte din film la Dragu, cu ocazia etapei de duminică din Seria EST a Ligii a V-a Sălaj.  Astfel, jocul dintre Agronova și liderul Olimpia Rus s-a întrerupt în minutul 83, când conflictul dintre doi jucători a dus la o bătălie generală, în care s-au implicat jucători, oficiali, dar și fani ai celor două grupări!


Având un parcurs destul de bun în acest retur, Agronova Dragu a ținut mult să împiedice liderul Olimpia Rus, în partida de duminică de la Dragu, din etapa a XXV-a a Seriei EST din Liga a V-a.

Diferența de valoare dintre cele două combatante s-a văzut însă în teren, unde gruparea de pe Someș a fost mai bună. Acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj, Olimpia având un avantaj de două goluri la un moment dat (scor 0 – 2).

În repriza secundă, gazdele au reușit să reducă din handicap și au început să viseze la un rezultat pozitiv. La adăpostul  celor două goluri marcate, oaspeții au încercat să mai tragă de timp, fapt care i-a iritat pe cei de la Agronova.

Tensiunea și nervii au răbufnit spre final, mai exact în minutul 83, când un conflict între doi jucători a dus la o bătălie generală. Mai întâi, între mai mulți jucători ai celor două formații, după care în scenă au intrat și spectatorii, mulți veniți tocmai de la Rus!

Martorii spun că minute bune, terenul de fotbal de la Dragu arăta precum o scenă rupte din film, în care s-au implicat mai bine de 100 de oameni!?!

Când a văzut ce se întâmplă  în teren, centralul Bogdan Pușcaș a fluierat finalul jocului și brigada de arbitri (Bogdan Puşcaş – Alin Lazăr şi Sur Tamaş), împreună cu observatorul Ioan Lantoș, au părăsit în trombă terenul și localitatea!

Minute bune de nebunie, în care s-au dat și luat pumni și picioare, au fost văzute mai multe persoane cu sânge pe față…

Într-un final, bătălia s-a stins, dar ecourile abia se aud. Vom reveni cu amănunte terifiante!

 

loading...
loading...
Loading...
7 Comments

7 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL