Connect with us

VOLEI

Pompierii sălăjeni, campioni naţionali pentru a patra oară

Volei: Cupa “ASPR”

   Etapa finală a Campionatului Naţional de volei rezervat pompierilor, intitulat mai exact Cupa “ASPR”, ajunsă la cea de-a cincea ediţie, s-a derulat în perioada 1 – 3 iunie la Zalău. Ultimele trei ediţii au fost câştigate de pompierii sălăjeni, care aveau şansa de a câştiga cel de-al patrulea titlu consecutiv, mai ales că evoluau în faţa propriilor susţinători. Ca şi locaţii de concurs au fost alese sălile de sport ale Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” şi Grupului Şcolar “Mihai Viteazul”. Cele opt reprezentante ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au fost repartizate în două grupe, iar ISU Sălaj a avut ca şi adversare ISU Vâlcea, Bihor şi Olt.

Din cealaltă grupă au făcut parte ISU Neamţ, Arad, Cluj, Vrancea şi Bucureşti. Sălăjenii nu au avut adversar, astfel că au câştigat toate meciurile susţinute devenind campioni naţionali şi în acest an. În marea finală, ISU “Porolissum” Sălaj s-a duelat cu ISU “Petrodava” Neamţ, pompierii noştri având nevoie de patru seturi pentru a se impune. În finala mică au jucat ISU Bihor şi ISU Bucureşti, iar câştig de cauză a avut gruparea din capitală. Festivitatea de premiere a fost oficiată de preşedintele Consiliului Judeţean – Tiberiu Marc, acesta înmânând trofeul pompierilor sălăjeni, iar subprefectul Onorica Abrudanu a oferit medaliile vicecampionilor.

    Ciprian MARIAN



 

Clasament: 1. ISU Sălaj; 2. ISU Neamţ; 3. ISU Bucureşti; 4. ISU Bihor; 5. ISU Cluj; 6. ISU Vâlcea; 7. ISU Arad; 8. ISU Olt; 9. ISU Vrancea

 

Lotul ISU “Porolissum” Sălaj: Adrian Chichişan, Gavrilă Gale, Daniel Teglaş, Andrei Păun, Gabriel Şomoi, Osvath Sandor, Adrian Rada, Radu Stoica, Nicolae Nicoară, Ciprian Verdeş, Sorin Ardelean şi Adrian Pop

 

 

 

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI