Connect with us

FOTBAL

Patru nenorociri într-o lună în fotbalul de la Jibou: ultima, accidentarea gravă a lui Romulus Gherman din jocul cu Real Crişeni


Victoria elevilor lui Marius Muntean cu Real Crişeni din penultima etapă a sezonului s-a lăsat cu mari sacrificii. Astfel, la doar două săptămâni de când golgheterul Adrian Fărcaş a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu, atacantul în vârstă de 26 de ani s-a reaccidentat la piciorul la care acum patru ani a suferit o ruptură la ligamentele încrucişate!


Lovitură după lovitură pentru fotbalul din oraşul de pe Someş. În doar o lună, asupra echipei Rapid Jibou s-au abătut nu mai puţin de patru nenorociri.

Prima a fost şi cea mai dureroasă, în care jucătorul Marius Chechedi a decedat la 23 de ani, în urma unui accident rutier.
Acum două săptămâni, în timpul derby-ului cu Dumbrava Gîlgău de pe Gîlgău Arena, golgheterul Adrian Fărcaş a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu, fapt care l-a determinat să îşi anunţe retragerea din activitate, la doar 35 de ani.

Duminica trecută, în timp ce Alex Turcu şi compania sărbătoreau o mare victorie pe terenul campioanei Unirea Mirşid, Bogdan Rus colegul lor de echipă – îşi plângea tatăl, cel care şi-a stins din viaţă la doar 57 de ani, chiar în ziua jocului de la Popeni.

Sâmbătă după-amiază, în timpul partidei cu Real Crişeni din penultima etapă a Ligii a IV-a, gruparea jibouană a fost lovită de o nouă dramă. Astfel, în minutul 80 la un atac al Jiboului, undeva la vreo 12 metri lateral de poarta Crişeniului, Romulus Gherman a vrut să depăşească un adversar şi a făcut o schimbare de direcţie bruscă. În acel moment, s-a auzit un pocnet puternic şi fotbalistul a căzut ca secerat.

Jocul a fost primit timp de 5 minute, timp în care în teren şi-a făcut prezenţa asistenţa medicală. Colegul şi prietenul său, Ciprian Roja, a sunat de urgenţă la 112, iar în câteva minute o ambulanţă a ajuns pe stadion.

“Din câte se pare, ligamentele au fost afectate, iar rotula s-a deplasat. Într-un moment de panică, Romulus şi-a tras-o înapoi cu mâna lui. După ce a primit primele îngrijiri, el a fost transportat la spitalul de la Zalău, dar s-a luat deja legătura cu doctorul de la Cluj-Napoca, cel care i-a mai făcut o operaţie la picor acum câţiva ani”, ne-a mărturisit Ciprian Roja.

Trebuie precizat că Romică Gherman s-a accidentat la acelaşi genunchi la care a mai avut probleme medicale grave. Astfel, în anul 2013, el a suferit o ruptură la ligamentele încrucişate. După ce a urcat şi pe masa de operaţie, el s-a recuperat, iar după un an a revenit pe gazon. Din păcate, ghinionul a făcut ca el să se reaccidenteze, ceea ce înseamnă că jucătorul are nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală.

Pe această ocazie, noi nu putem decât să îi urăm sănătate maximă! Fii tare, Romică!

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL