Connect with us

HANDBAL

Rapid Bucureşti şi CSM Slatina fac pasul în Liga Naţională


Cu 25 de victorii din 26 de meciuri, echipa din capitală a terminat pe primul loc în Seria A, în timp ce în Seria B, CSM Slatina a înregistrat 19 victorii din 20 de partide


 

La finalul săptămânii trecute s-a încheiat şi sezonul handbalistic din cele două serii ale ligii secunde, astfel că am putut cunoaşte şi cea de-a doua echipă promovată direct în Liga Naţională. Dacă CSM Slatina avea asigurat primul loc de câteva etape în Seria B, în Seria A, Rapid Bucureşit a obţinut promovarea în ultima etapă.

 

Formaţia bucureşteană avea nevoie de o victorie în meciul din deplasarea de la CNOT Iaşi, dar acest lucru a fost la îndemâna echipei lui Vasile Mărgulescu, care a câştigat cu 37 – 19, după ce şi la pauză a condus cu 19 – 8.  Cu 25 de victorii din 26 de meciuri, Rapid Bucureşti termină campionatul pe primul loc, în timp ce Dinamo Bucureşti, ocupanta poziţiei secunde este la 6 puncte în spate, dar mai are şi două restanţe.

 

Chiar dacă cele două echipe vor termina la egalitate de puncte, Rapidul are avantajul meciurilor directe, astfel că “rapidistele” revin în prima ligă după o pauză de doar un an. Un parcurs identic a avut şi câştigătoarea Seriei B – CSM Slatina, care în cele 20 de partide jucate a înregistrat 19 victorii şi s-a clasat pe primul loc, după o luptă strânsă cu Minaur Baia Mare.

 

Se ştiu grupele de la barajul pentru promovare

 

Pentru completarea ultimelor două locuri din Liga Naţională, Federaţia Română de Handbal va organiza un baraj, la care vor participa din prima liga Unirea Slobozia şi Danubius Galaţi (clasate pe locurile 11 şi 12 în sezonul recent încheiat), dar şi grupările care au terminat pe locurile doi şi trei în cele două serii ale diviziei secunde, este vorba de Dinamo Bucureşti, HM Buzău, Minaur Baia Mare şi CSU Reşiţa.

 

Pentru turneul de baraj care se va desfăşura în perioada 24 – 27 mai la Sfântu Gheorghe s-au format două grupe prin tragere la sorţi. Din Grupa A vor face parte Unirea Slobozia, Dinamo Bucureşti şi CSU Reşiţa, în timp ce în Grupa B se vor duela Danubius Galaţi, Minaur Baia Mare şi HM Buzău.
Sursa foto: prosport.ro

64 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL