Connect with us

FOTBAL

SPECIAL. Nuntă mare în fotbalul sălăjean. GALERIE FOTO şi VIDEO


Nu mai puţin de 400 de invitaţi au ţinut să fie prezenţi la evenimentul care a marcat căsătoria dintre jucătorul Ioan Breban şi frumoasa Diana Crişan! Între aceştia, colegi de la AS Real Crişeni, foşti colegi de la CS Viitorul Zalău, dar şi conducătorii Realului, adică primarul Călin Morar şi viceprimarul Marin Dobocan


Ioan Breban era unul dintre copiii talentaţi ai comunei Crişeni, care a făcut primii paşi în „sportul rege” chiar în comuna natală, la fel ca şi Vlad Morar, sub îndrumarea actualului primar – Călin Morar!

Puştiul a avut un debut promiţător şi în căutarea succesului el a îmbrăcat tricourile formaţiilor Michelin şi ulterior CS Crasna. La 14 ani, Ionuţ a ajuns la CS Viitorul Zalău, într-o generaţie talentată din care au mai făcut parte Vlăduţ Morar, Andrei Lăcătuş, Andy Sabău, Marius Rişcău, Paul Domocoş sau Dacian Groze.

Sub culorile grupării conduse de Daniel Sabou, mijlocaşul din Crişeni a evoluat cu succes în Campionatul Naţional de juniori republicani, unde a avut şi o clasare pe locul 4. La fel ca şi alţi jucători talentaţi, după terminarea junioratului, şi Breban a lăsat fotbalul de performanţă pentru studii, mai ales după ce a fost admis la Universitatea Politehnică din Cluj-Napoca.

Sigur, el nu a renunţat în totalitate la „sportul rege”, deoarece domnul… inginer ajută echipa comunei – AS Real Crişeni – de câte ori poate, fiind unul dintre titularii formaţiei din Liga a IV-a.

În paralel, tânărul este angrenat şi în Campionatul Judeţean de minifotbal, fiind componentul formaţiei Viper Electro Cris, care ocupă un loc pe podium în Liga 2…

În plan personal, Ionuţ Breban se simte chiar şi mai bine, mai ales după ce a întâlnit-o pe Diana Crişan – o frumoasă tinerică din aceeaşi comună. Iubirea dintre cei doi a început să se înfiripe prin anul 2012, când ei au fost prezenţi într-un pelerinaj la Nicula, de Sfânta Marie.

După un an ei au devenit un cuplu, iar de atunci se iubesc cu pasiune. Prin anul 2015, undeva chiar în preajma Crăciunului, Ionuţ a cerut-o pe Diana în căsătorie şi – unde să se întâmple asta – dacă nu tot pe un teren de fotbal!? Astfel, împreună cu mai mulţi prieteni şi membri din familie, tânărul a mers la o mişcare, la Baza Sportivă „OTTO” din Gârceiu.
La un moment dat, el a fost faultat şi a căzut spectaculos, dar totul a fost… regie. Aflată pe margină, Diana a fugit cu sufletul la gură, iar când a ajuns acolo iubitul ei nu o aştepta pentru o intervenţie medicală. El s-a ridicat şi a surprins-o cu un superb inel de logodnă, iar răspunsul nu putea fi altul decât un „DA” răspicat!

După mai bine de un an şi jumătate, în care cei doi şi-au absolvit şi studiile superioare, Ionuţ Breban şi Diana Crişan au făcut şi pasul cel mare în viaţă. Sâmbătă, tinerii s-au căsătorit civil şi religios. Mai întâi, ei au trecul pragul sălii de căsătorii de la Primăria municipiului Zalău (instituţie unde Diana lucrează în acest moment), iar ofiţer civil a fost tocmai viceprimarul Teodor Bălăjel.

Apoi, noua familie a venit în faţa altarului de la Biserica din Porolissum, împreună cu părinţii spirituali, este vorba despre Claudiu şi Amalia Baciu, respectiv Neluţu şi Monica Gaga. Acolo, tinerii şi-au promis iubire veşnică în faţa Domnului. În paranteză, trebuie spus că naşul cel mare este tocmai conducătorul echipei de minifotbal la care Ionuţ joacă de câţiva ani. „Mă ştiu cu Claudiu de la sintetic, iar – în timp – între noi s-a consolidat o prietenie puternice”, a spus mirele.

A urmat petrecerea de la Complexul Ambasador de la Pensiunea Zagor, o petrecere de pomină, la care au spus prezent nu mai puţin de 400 de persoane! Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, când fostul său coleg şi prieten, este vorba despre Vlad Morar, devenea campion al României cu CS Viitorul! „Pe listă aveam 397 de persoane, dar au venit trei în plus, astfel că am avut 400 de nuntaşi în cap şi coadă”, a mai precizat tânărul!

Între invitaţi s-au aflat colegi de echipe de la AS Real Crişeni, este vorba Sorin Iacob, Răzvan Iacob, Cosmin Paşka, Bogdan Paşka, Vlad Dobocan, Adrian Baidoc, Ionuţ Căilean, Tunyogi Alexandru şi Ovidiu Bojan. Nu puteau lipsi conducătorii echipei, care din vara anului trecut ei se ocupă şi de destinele comunei, este vorba despre primarul Călin Morar şi vicele Marin Dobocan!

Pe listă s-a aflat şi viceprimarul municipiului – Teodor Bălăjel, dar şi foşti colegi de la CS Viitorul, precum Paul Domocoş sau Dacian Groze. Momentul a fost „bifat” şi de Robert Goie împreună cu fosta handbalistă – Andrada Pop, ei fiind însă invitaţii miresei.

Atmosfera a fost întreţinută de fraţii Morar şi de DJ Gabi Rus, iar nuntaşii s-au distrat până la primele ore ale dimineţii.

„Nu am permis ca mireasa să fie furată, deoarece dispărea farmecul petrecerii. Eu cred că toţi s-au simţit bine şi s-au distrat. Noi suntem mulţumiţi şi fericiţi. Cu această ocazie vrem să le mulţumim celor care au fost alături de noi în aceste momente magice. Sperăm că şi ei s-au aflat în asentimentul nostru”, a conchis tânărul în vârstă de 25 de ani.

Duminica, după-amiază, cam toţi jucătorii prezenţi la nuntă au intrat în teren şi în partida de acasă din Liga a IV-a cu CS Crasna. Cu toţii, au vrut să îi facă un cadou frumos lui Ionuţ – adică o victorie, dar jocul a fost foarte dificil, având în vedere că gruparea de pe Valea Crasnei se află pe cai mari în acest retur. Până la urmă, meciul s-a terminat nedecis (scor 1 – 1)…

În ce priveşte proiectele de viitor, prospeţii însurăţei se pregătesc de luna de miere, programată în Antalya, în luna iunie, iar apoi aşteaptă să vină şi bebe!

49 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL