Connect with us

BOX

CSM Zalău, de patru ori pe locul I

Box: Cupa Bihorului



 

Pentru o pregătire temeinică, nimic nu poate fi mai bun decât un turneu, în cadrul căruia ai şansa să lupţi împotriva unui sportiv pe care abia dacă-l cunoşti. Cam aşa gândesc şi antrenorii secţiei de box a CSM Zalău. În acest sens, sâmbăta trecută, Oradea a fost gazda unei noi ediţii a Cupei Bihorului, la startul căreia s-au aliniat 6 cluburi din ţară, printre care şi CSM Zalău, şi unul din Ungaria, mai exact din localitatea Debrecen. A fost un bun prilej pentru maestrul Dragoş de a verifica potenţialul elevilor săi. Ca atare, Emanuel Popiţ, Szabo Robert, Andrei Sabău şi Kovacs Csaba au terminat competiţia pe locul I. Tot în cadrul galei bihorene ar fi trebuit să boxeze şi Adrian Popuţea, dar adversarul său, băimăreanul David Artur, legitimat la Crişul Oradea, nu s-a prezentat.

 

Cu o zi înainte de acest eveniment, zălăuanul participase cu echipa pe care o reprezintă în Liga europeană Boxing One, Gladiator Gyor, în Polonia. Fiecare sportiv a susţinut câte un singur meci, iar Popuţea l-a întâlnit la Kielce pe campionul gazdelor la categoria 91 kg, este vorba despre Kristof Covalski. Din păcate, pugilistul legitimat la CSM Zalău a fost înfrânt. Următorul său meci în cadrul acestei competiţii va avea loc pe data de 4 iunie, la Gyor, când Gladiator va primi vizita unei echipe din Cehia.

 

Şi la finalul acestei săptămâni, CSM Zalău va fi angrenată în competiţie, Craiova fiind locaţia pentru Campionatele Naţionale de juniori.          Ciprian MARIAN

 

 

 

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX