Connect with us

ARTE MARTIALE

ACS Terra Kid Zalău participă la Campionatul European

Rezultatele obţinute de către sportivii legitimaţi la CS Terra Kid Zalău au fost dintre cele mai bune la competiţiile interne. Dar iată că a venit momentul ca ei să ne reprezinte şi peste graniţe. La finalul acestei săptămâni, la Belgrad (Serbia), va avea loc Campionatul European de karate traţional. Gruparea condusă de Remus Cliţan va avea avea înscrişi în concurs karateka la toate categoriile, copii, juniori şi seniori. Pe lângă Vlad Mercea, George Găvriluţ, Solyom Szilard, Szeri Rebeka, Szeri Roberta, Dan Poptelecan, George Trifan, Marc Crecan şi Iulia Cliţan, în focurile luptei va intra şi Călin Marincaş.

Delegaţia sălăjeană a pornit spre capitala Serbiei încă de ieri, dar Marincaş s-a prezentat la lot încă de sâmbăta trecută. In cadrul acestei competiţii vor participa cei mai buni sportivi de pe bătrânul continent, însă acest lucru nu îl va împiedica pe cel mai bun sportiv al judeţului în anul 2010 să îşi propună obiective măreţe.

Campionul nostru va participa în probele de kata, kumite, kumite-echipe şi fuku-go, propunându-şi ca la fiecare să obţină o medalie. In schimb, ceilalţi sportivi ai CS Terra Kid Zalău nu au trasat vreun obiectiv, însă, ambiţia şi seriozitatea tinerilor noştri karateka îi vor determina şi pe ei să lupte pentru clasarea pe podium.

 

 

330 Vizualizari
Loading...
3 Comments

3 Comments

  1. toni

    19 May 2011 at 21:00

    succes

  2. jeni

    20 May 2011 at 9:41

    ” vor participa cei mai buni sportivi de pe bătrânul continent” dar am inteles ca “sportivul judetului” nici macar nu este campion in romania

  3. cipry

    20 May 2011 at 9:45

    intr-o zi se tin probele la 3 categorii de varsta si 4 probe. omare hohandeala sportul asta. nu vreau sa indispun copii, dar scrieti lucruri serioase si reale ziaristilor. bafta copiilor si felicitari

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE