Caută articole
Filtrează articole
11.05.2011 - 10:41
CSS Zalău s-a calificat la turneul final. GALERIE FOTO
Doar primele două clasate aveau deschisă calea spre turneul final, astfel că CSS Zalău a încercat să profite de avantajul propriului teren, deoarece urbea noastră a fost organizatoarea celei de-a IV-a grupe a turneului semifinal. Un eveniment de marcă, astfel că s-a hotărât ca gazda acestui turneu să fie Sala Sporturilor din Zalău.
Competiţia în sine a început vineri dimineaţa, iar zălăuancele au deschis balul, alături de CSS Viitorul Cluj. Disputa a fost extrem de echilibrată, mai ales că handbalistele celor două formaţii erau cu bateriile încărcate. Cu ceva emoţii, echipa noastră a ieşit învingătoare, iar după-amiaza a întâlnit CSS Mediaş. Puţin cu nasul pe sus după prima victorie, fetele noastre au tratat cu superficialitate primele minute ale întâlnirii cu CSS Mediaş. Portăriţa Edina Somogyi a fost total deconectată, astfel că a fost înlocuită cu Alexandra Costa. Intervenţiile sale au ajutat echipa să se desprindă şi să câştige, în cele din urmă, la o diferenţă considerabilă. Pe finalul acestei partide, antrenoarea Elena Tadici a apelat şi la jucătoarele mai neexperimentate, în frunte cu Nagy Orsolya, care s-a achitat bine de sarcini, fiind felicitată chiar de Gheorghe Tadici. CSS Petroşani nu s-a putut ridica niciun moment la nivelul şi valoarea echipei pregătite de Elena Tadici în etapa a III-a de sâmbătă dimineaţa, astfel că echipa noastră s-a calificat la turneul final.
Meciul vedetă a avut loc duminică dimineaţa, CSS Zalău duelându-se cu Chimia Râmnicu Vâlcea. Ambele combatante erau neînvinse şi cu biletele în mână pentru turneul final. Rămânea să se decidă doar echipa câştigătoare a turneului de la poalele Meseşului. Din păcate, tinerele noastre handbaliste au prins o zi nefastă, spre deosebire de Edina Somogyi, care a parat o sumedenie de mingi. Găurile mari din apărare şi impreciziile din atac, acolo unde Mădălina Prodan, Mihaela Nechita, Claudia Iacob, Raluca Nicolae sau Ramona Goga nu au putut depăşi o defensivă bine organizată a vâlcencelor au fost principalele minusuri. Nici pe extreme jocul nu prea a funcţionat, acolo unde au acţionat Ramona Bilaniuc şi Antonia Pantea. Dar toate acestea pot fi puse pe seama oboselii, care era normal să se instaureze după o astfel de competiţie solicitantă. Dar partea plină a paharului este aceea că CSS Zalău s-a calificat la turneul final, care va avea loc în perioada 25 - 29 mai într-o locaţie ce urmează a fi stabilită de către Federaţia Română de Handbal. Gruparea zălăuană va face parte din Seria I, alături de ACS SC 181 SSP Bucureşti, CSS Numărul 6 Bucureşti şi LPS Bistriţa, echipă cu care ne-am duelat şi în campionatul regulat. Ciprian PETRAN
Etapa I, vineri 6 mai: CSS Viitorul Cluj - CSS Zalău 20-22 (10-11); CSS Mediaş - CSS Petroşani 26-24 (14-12); Chimia Rm.Vâlcea a stat
Etapa a II-a, vineri 6 mai: CSS Zalău - CSS Mediaş 28-18 (16-12); Chimia Rm.Vâlcea - CSS Viitorul Cluj 39-24 (20-11); CSS Petroşani a stat
Etapa a III-a, sâmbătă 7 mai: CSS Mediaş - Chimia Rm.Vâlcea 19-25 (7-12); CSS Petroşani - CSS Zalău 20-31 (8-18); CSS Viitorul Cluj a stat
Etapa a IV-a, sâmbătă 7 mai: Chimia Rm.Vâlcea - CSS Petroşani 29-23 (15-9); CSS Viitorul Cluj - CSS Mediaş 26-25 (15-13); CSS Zalău a stat
Etapa a V-a, duminica 8 mai: CSS Petroşani - CSS Viitorul Cluj 26-23 (12-11); CSS Zalău - Chimia Rm.Vâlcea 16-19 (6-7); CSS Medias a stat
Clasament
1. Chimia Rm. VÂlcea 4 4 0 0 112 - 82 8
2. CSS Zalău 4 3 0 1 97 - 77 6
3. CSS Mediaş 4 1 0 3 88 - 103 2
4. CSS Petroşani 4 1 0 3 93 - 109 2
5. CSS Viitorul Cluj 4 1 0 3 93 - 112 2
CSS Zalău: Alexandra Costa, Edina Somogyi, Iulia Tripon, Amalia Corha - Ramona Bilaniuc, Ramona Goga, Antonia Pantea, Bianca Buruian, Raluca Nicolae, Mădălina Prodan, Mihaela Nechita, Nagy Orsolya, Claudia Iacob, Claudia Papp şi Cristina Nechita. Antrenor: Elena Tadici
Vizualizari: 1898
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Nume:
hhh - 11.05.2011 - 18:22
felicitari fetelor.....despre Edina Somogyi vineri nu a aparat aproape nimic dar sambata si duminica a aparat foarte bun.....am fost la meci am vazut ..se intampla si asta...mult succes maideparte
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








