Caută articole
Filtrează articole
21.04.2011 - 09:09
Bereş Robert şi Tokoly Francisc, în ultimul act al competiţiei!
Culturism: Campionatul Naţional. Faza zonală
Comparativ cu anii trecuţi, culturismul este în pierdere de teren faţă de alte sporturi. Cu toate acestea, puţinii sportivi care ne reprezintă la competiţiile naţionale reuşesc să obţină rezultate foarte bune. Cam aşa au stat lucrurile la finele acestei săptămâni, când, la Târgu Mureş, s-a derulat etapa zonală a Campionatului Naţional de juniori şi seniori. CS Gold Gym Şimleu Silvaniei a avut câte un reprezentant la fiecare categorie, Beres Robert (75 kg) la juniori, şi Tokoly Francisc (70 kg) la seniori. Cei doi au urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului, fapt care le-a adus calificarea la turneul final de la Bistriţa, care va avea loc abia în toamnă. “Sunt mulţumit de rezultatele celor doi sportivi, mai ales că la startul aceşti competiţii au fost prezenţi nu mai puţin de 42 de sportivi din judeţene Braşov, Alba, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Sibiu. Ne vom pregăti pentru faza finală şi sperăm să urcăm şi acolo pe podium”, a declarat preşedintele şi instructorul de la CS Gold Gym Şimleu Silvaniei, Ioan Laslo. Până la faza finală din toamnă, pe scenă va urca chiar Ioan Laslo, dar şi Liviu Unguruşan, preşedintele CS Alfa Zalău, amândoi urmând a participa la mastersul din acest an. Anul trecut, această competiţie a avut loc chiar la Zalău. Spre sfârşitul lunii august, Şimleu Silvaniei ar putea fi gazda unui amplu concurs rezervat juniorilor, seniorilor şi masters, în funcţie de buget dar şi de finalizarea lucrărilor de modernizare a Casei de Cultură a urbei de la poalele Măgurii. Ciprian PETRAN
Vizualizari: 1988
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








