Connect with us

FOTBAL

FC Zalău e pe locul VI, dar la trei puncte de podium

Faptul că nu a jucat la finalul săptămânii trecute a avut un impact major asupra poziţiei din clasament a lui FC Zalău. Înaintea etapei de vineri, gruparea condusă de Ioan Morar ocupa poziţia a III-a, exact obiectivul stabilit pentru acest sezon. Însă, jocul rezultatelor a făcut ca “alb-albaştrii” să fie aruncaţi în afara podiumului, însă era de aşteptat. Unirea Ungheni a învins, fără drept de apel, CS Zlatna, furând locul zălăuanilor. În celălalt meci important pentru noi, între două echipe care ne sunt contracandidate la locul III, rezultatul a fost unul cum nu se putea mai bun. Practic, a fost cel anticipat şi aşteptat de antrenorul Marius Paşca. Cele două goluri ale partidei, care au consfinţit rezultatul de egalitate, au fost marcate în ultimele secvenţe ale partidei. SCM Braşov şi FC Cisnădie s-au anulat reciproc, iar nouă ne-a convenit acest lucru, deoarece am putea reveni pe ultima treaptă a podiumului chiar la finele săptămânii, când FC Zalău va evolua pe teren propriu în faţa celor de la SCM Braşov. Surprizele rundei au fost consemnate în meciurile susţinute de primele două clasate ale acestei serii, SESO Câmpia Turzii şi FC Maramureş Universitar. Liderul a avut probleme mari cu Unirea Tărlungeni, echipă care ne-a incomodat şi pe noi în cele două manşe susţinute împotriva lor. Braşovenii au restabilit egalitatea în ultimul minut al prelungirilor, astfel că SESO a adunat doar un punct la zestrea pe care o avea. FC Maramureş Universitar a ratat şansa de a se instala în fotoliul de lider, remizând pe terenul “lanternei roşii”. Gruparea din Baia Mare a început, practic, partida de la scorul de 1 – 0 pentru gazde, care au înscris în minutul 1. Egalarea a venit foarte târziu, în minutul 86.

 

“Important e că CSM Braşov şi FC Cisnădie au terminat la egalitate şi nu s-au detaşat faţă de noi. De acum înainte, trebuie să câştigăm cât mai multe puncte. Şi braşovenii vor avea etapă liberă, astfel că vom putea trece peste ei, mai ales că ne vom întâlni şi vineri. Mulţi ne-au blamat că nu am reuşit să învingem Unirea Tărlungeni şi am pierdut puncte preţioase, dar s-a văzut în această etapă că este o echipă puternică, de vreme ce a ţinut în şah liderul”    – Marius Paşca, antrenor FC Zalău

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL