Caută articole
Filtrează articole
18.04.2011 - 20:19
Doi şimleuani în finala Campionatului Naţional
Şi culturismul continuă să facă o publicitate bună judeţului nostru, cu toate că numărul practicaţilor acestui sport s-a mai redus faţă de anii trecuţi. Sâmbătă, la Târgu Mureş, a avut loc etapa zonală a Campionatului Naţional de culturism, destinat juniorilor şi seniorilor. La startul acestui eveniment s-au aliniat nu mai puţin de 42 de sportivi din judeţele Braşov, Alba, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Sibiu. Bereş Robert (juniori 75 kg) şi Tokoly Francis (seniori 70 kg) de la CS Gold Gym Şimleu Silvaniei, au terminat concursul pe poziţia secundă, calificându-se astfel la finala “naţionalelor” din toamnă, de la Bistriţa.
În intervalul 3 - 6 iunie, la Slobozia, preşedintele instructor al CS Gold Gym Şimleu Silvaniei, Ioan Laslo, împreună cu Liviu Unguruşan, preşedinte al CS Alfa Zalău, vor participa la finala Campionatului Naţional de “masters”, unde speră să repete figura frumoasă făcută în 2010, când “naţionalele” au avut loc la Zalău. Spre sfârşitul lunii august, oraşul de la poalele Măgurii ar putea găzdui un concurs rezervat juniorilor şi seniorilor, bineînţeles, “dacă bugetul va permite acest lucru”, după cum ne-a mărturisit Ioan Laslo.
Vizualizari: 1569
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








