Connect with us

FOTBAL

FC Zalău nu scapă de accidentări

Nici de această dată Marius Paşca nu i-a avut valizi din punct de vedere fizic pe toţi jucătorii. Cu toate acestea, ei s-au pus în slujba echipei, iar efortul le-a fost răsplătit cu o victorie ce i-a propulsat până pe podium. Cu chiu, cu vai, Marius Paşca a reuşit să aibă cinci rezerve pentru partida de vinerea trecută. Planurile sale au fost date peste cap şi de etapa intermediară din Campionatul Naţional de juniori republicani, competiţie care i-a angrenat pe juniorii care luau loc în mod constant pe banca de rezerve a echipei mari. Astfel, trei jucători din primul unsprezece acuzau probleme medicale. De două săptămâni Cosmin Sabou nu a scăpat de dureri în zona inghinală. Pe final de partidă, el nu a mai putut, astfel că a fost înlocuit. Vasile Jula încă are probleme cu glezna dreaptă, iar Mihai Bode este deranjat de o durere la genunchiul drept, după ce, în timpul unui antrenament, a căzut pe el. Nici pe banca de rezerve lucrurile nu erau mai roz. Radu Blaga revenise după două săptămâni de pauză, timp în care s-a refăcut după problemele la rinichi, iar Maior Istvan avea febră mare încă de la începutul zilei. Mai rămâneau doi jucători valizi, portarul Gabriel Gabor şi atacantul Andrei Teglaş. Sigur, pe bancă a luat loc şi Gabriel Crăciun, revenit în sânul echipei după accidentarea serioasă pe care a suferit-o în vara anului trecut, însă el nu putea fi aruncat în luptă, tocmai pentru a se evita o recidivă.

“Cu greu am reuşit să facem echipa. Băieţii au dat dovadă de tărie de caracter şi nu s-au menajat, punându-se în totalitate în folosul echipei”, ne-a mărturisit antrenorul Marius Paşca, care speră ca în perioada rămasă până la următorul meci, jucătorii cu probleme medicale să-şi revină complet.

 

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. eu

    13 April 2011 at 11:33

    saracii de ei s-au accidentat prin baruri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL