Connect with us

VOLEI

Vrem victorie, vrem în finală!

Ieri, Remat Zalău – Dinamo Bucureşti 3 – 1 (-22, 20, 19, 21)

Azi, ora 18.00, Sala Sporturilor din Zalău: Remat Zalău – Dinamo Bucureşti


 

În cele din urmă, se pare că victoria obţinută în capitală de către Remat Zalău joacă un rol determinant în stabilirea echipei care va accede în finala Diviziei A1 masculin. Oficialii campioanei, chiar dacă au fost destul de eleganţi în declaraţiile date în presă la adresa echipei Dinamo Bucureşti au afirmat cu tărie că Rematul este mai bună la toate capitolele. Dar succesul din capitală nu avea nicio importanţă dacă nu s-ar fi câştigat meciul 3, disputat ieri la Zalău. Bineînţeles, dinamoviştii sunt conştienţi că au nevoie şi ei de un succes pe teren străin pentru a deveni favoriţi, dar zălăuanii au ştiut un singur lucru: victoria era imperios necesară. Ei bine, ea a fost obţinută, dar cu mare trudă. Şi, parcă e mai frumos când o obţii în astfel de condiţii, satisfacţia e grandioasă.

Oaspeţii noştri ne-au luat tare de la bun început, dar avântul lor s-a mai potolit, iar la primul time-out tehnic aveam trei puncte avans (8 – 5). A urmat apoi o perioadă în care nici Rematul şi nici Dinamo nu s-au putut distanţa. Cel de-al doilea time-out tehnic nu a priit voleibaliştilor, deoarece vizitatorii au început să se distanţeze, fără ca Andras Geiger şi compania să le poată stăvili pofta de victorie. Am pierdut lupta, dar nu şi războiul.

A venit setul II, când am văzut aceeaşi încrâncenare, iar la primul time-out tehnic lucrurile erau identice cu cele din actul inaugural. Rematul s-a distanţat la trei puncte (13 – 10), dar Dinamo nu a uitat pentru ce a venit la Zalău şi a egalat (13 – 13). Trebuie sărecunoaştem că am avut ceva emoţii pe final (18 – 19), dar la intrarea în linie dreaptă, Dan Borota a fost magistral, distanţând Rematul la două puncte de rivala ei (21 – 19). Restul, a fost floare la ureche.

Setul III a fost dominat copios de zălăuani, care au condus în permanenţă şi au câştigat la o diferenţă mai mult decât confortabilă. Punctul culminant a fost în setul IV. Exista o oarecare tensiune, deoarece în cazul în care bucureştenii câştigau, era nevoie de setul decisiv, iar dacă zălăuanii erau câştigătorii lui, zarurile erau aruncate. Tocmai de aceea, disputa sub fileu a fost una încinsă. Dacă la primul time-out tehnic Dinamo conducea la două puncte (6 – 8), la cel de-al doilea a fost rândul Rematului să fie la conducere (16 – 14). Din acel moment, elevii lui Michael Merten au apăsat pedala de acceleraţie, iar Dinamo era un punct mic în depărtare, care, însă, s-a apropiat din ce în ce mai tare, de la 22 – 16, la 22 – 19. Dar, Andras Geiger şi Peter Nagy au fost letali, iar Remat Zalău este în avantaj. Calificarea în finală se zăreşte la orizont, dar pentru aceasta trebuie neapărat să câştigăm azi. Şi o putem face, deoarece minunatul public zălăuan ştie cum să-şi motiveze favoriţii, iar aceştia sunt capabili de a face performanţă la Zalău. Doar formează cel mai valoros lot din România. Aşadar, lansăm un îndemn: toată lumea la sală! Să fim alături de această minunată echipă. HAI REMAT!                  Ciprian PETRAN

 

 

 

Obiectiv îndeplinit în capitală

 

Remat Zalău s-a deplasat în capitală cu gânduri mari. După cum spunea şi preşedintele Liviu Ciupe, echipa noastră avea nevoie măcar de o victorie din “dubla” cu Dinamo, din capitală. Exact aşa s-a şi întâmplat, însă campioana en-titre a avut posibilitatea, chiar, de a câştiga ambele partide.
Elevii lui Michael Merten au avut un start fulminant în primul meci, conducând, aproape în permanenţă, cu 3 – 4 puncte. Acest aspect a fost decisiv în adjudecarea primului set. Şi setul II a avut un început asemănător, numai că, de această dată, zălăuanii s-au desprins la patru puncte încă din start (0 – 4). Pe parcurs, bucureştenii au recuperat punctele pierdute la începutul celui de-al doilea set, iar pe final au fost mai proaspeţi, restabilind egalitatea. În cel de-al treilea act, Rematul a gestionat cum nu se putea mai bine situaţia sub fileu şi a câştigat la trei puncte diferenţă, condiţii în care eram la doar un set distanţă de câştigarea meciului. "ncă o dată, dinamoviştii au avut o tresărire de orgoliu şi au restabilit egalitatea, fiind nevoie de prelungiri, după ce o perioadă bună de vreme cele două combatante au mers cap la cap. Din păcate, în setul decisiv, Andras Geiger şi colegii săi au terminat benzina, iar Dinamo Bucureşti şi-a trecut în cont prima victorie
Pentru a putea tranşa soarta calificării în cele două meciuri de la Zalău, Rematul trebuia să câştige neapărat cel de-al doilea meci. Ei bine, acesta a fost la fel de spectaculos, epuizant şi tensionat ca şi cel dintâi, dar de această dată, rezultatul final a fost în favoarea noastră.
Primele mingi ale setului inaugural au fost extrem de disputate, dar, încet-încet, campioana a preluat frâiele partidei (11 – 16). Această diferenţă nu i-a demoralizat pe dinamovişti, din contră, i-a întărit, iar pe final s-au apropiat la două puncte (20 – 22). Dar acolo s-au oprit, deoarece zălăuanii au câştigat trei puncte consecutive, care ne-au dus în avantaj la general. Cu acelaşi scor s-a încheiat şi actul secund, chiar dacă desfăşurarea ostilităţilor a fost mult diferită, mai ales la început. Au urmat apoi seturile III şi IV, când echipa noastră nu a mai avut forţa şi precizia necesare pentru a încheia acest meci şi a-şi uşura misiunea. Dinamoviştii au luptat extraordinar şi a fot nevoie, şi de această dată, de setul decisiv pentru a stabili învingătoarea. Rolurile s-au schimbat, iar Rematul a fost echipa mai sigură pe propriile forţe, astfel că soarta calificării se poate decide chiar de la Zalău.  

 

“Am avut o cădere psihică în primul meci”

 

La cum au decurs lucrurile în primul set, ne-am fi aşteptat să câştigăm şi primul meci. Din păcate, au existat câteva momente în care Dinamo Bucureşti a fost mai lucidă şi precisă sub fileu. Explicaţia şi motivul care au dus la ratarea victoriei în primul meci al semifinalei a fost oferit chiar de către directorul sportiv al Rematului, Marcel Doru Å¢ârle. “A fost vorba despre o cădere psihică. Multe echipe trec prin aşa ceva. Clar, suntem mai buni ca şi ei, atât ca şi echipă, cât şi individual. Dar eu am convingerea că la Zalău nu o să întâmpinăm probleme”, ne-a mărturisit oficialul grupării zălăuane.

 

Şicanaţi în capitală

 

Dorinţa de se apropia cât mai mult de titlul de campioană, obiectivul pentru acest sezon al celor două combatante, i-a determinat pe bucureşteni să treacă la metode mai puţin ortodoxe, pentru a şicana voleibaliştii Rematului. Astfel, programul sălii în care zălăuanii s-au pregătit pentru cele două meciuri din capitală a fost unul strict, dacă-i putem spune aşa. Chiar dacă voleibaliştii lui Michael Merten mai aveau puţin din şedinţa tehnică, becurile au început să fie stinse. O decizie de neînţeles a organizatorilor, deoarece după antrenamentul Rematului trebuiau să se pregătească alţi sportivi, care nu ajunseseră toţi la sală. “Au încercat să ne şicaneze atât la şedinţele de pregătire, cât şi în timpul celor două partide. Sincer, nu ne-am aşteptat la aşa ceva, dar, poate le vom răspunde cu aceeaşi monedă la Zalău”, a declarat Marcel Doru Å¢ârle, directorul sportiv al Rematului.
 

 

 

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. sisi

    6 April 2011 at 12:58

    toata lumea la sala! hai REMAT ZALAU!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI