Connect with us

JUNIORI

Două victorii, insuficiente pentru calificare

Din dorinţa de a populariza cât mai mult voleiul feminin, antrenorul echipei şi directorul Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” din Zalău, Jako Alexandru, a făcut tot posibilul pentru a aduce turneul semifinal la poalele Meseşului. Şi chiar a reuşit acest lucru, astfel că săptămâna trecută, sala de sport a Şcolii Gimnaziale “Gheorghe Lazăr” din Zalău a fost pregătită cum se putea mai bine pentru acest eveniment sportiv major. Toată lumea era âncrezătoare şi spera ca singura noastră echipă de volei să se claseze pe unul din primele două locuri pentru a intra ân posesia biletelor care aveau să o propulseze la turneul final, unde putea să se lupte cu adevărat pentru medalii.

LPS “Avram Iancu” Zalău a debutat cu stângul, pierzând clar disputa cu CS Dinamo Romprest Bucureşti, formaţia care a impresionat cu adevărat la acest turneu. Zălăuancele au avut o şansă de a relansa meciul în setul II, dar voleibalistele din capitală au avut o stăpânire de sine mai mare, astfel că şi-au croit drum spre o victorie fără probleme şi, trebuie să recunoaştem, meritată.

Cum echipa din Bucureşti era marea favorită a turneului de la Zalău, voleibalistele pregătite de Jako Alexandru trebuieu să cştige neapărat celelalte partide. Astfel, cea cu CSS Lugoj trebuia să ânsemne ânceputul luptei pentru poziţia secundă, ultima care ne dădea şansa de a fi prezenţi ân ultimul act al competiţiei. Lugojencele au ânceput bine partida, reuşind să “fure” primul set, după o luptă extraordinară sub fileu. Cu orgoliul rănit, Dana Chiba şi colegele ei au dat o replică nemaipomenită, câştigând fără drept de apel următoarele dou seturi. însă, acest efort ne-a descărcat bateriile, astfel că CSS Lugoj şi-a mai adjudecat un set. Aşadar, era nevoie de setul decisiv pentru a stabili învingătoarea. Tensiunea a crescut, iar antrenorii celor două combatante au făcut ce le-a stat ân puteri pentru a elimina greşelile ce puteau apărea pe fondul oboselii. însă, fetele noastre nu s-au concentrat ândeajuns, şi au pierdut la limită.

Situaţia se complica pentru LPS “Avram Iancu” Zalău. Dar, a venit partida cu CSS Unirea Iaşi, cea care a adus o gură de oxigen pentru tinerele şi talentatele noastre voleibaliste. Urma întâlnirea cu ACSV 2010 Donaris Galaţi, formaţie care avea doar victorii pe linie, inclusiv în faţa grupării bucureştene. Primul set a fost unul de coşmar pentru zălăuance, care au reuşit doar 11 puncte. A venit apoi şi replica, iar scorul era egal la seturi. Gălăţencele ne-au mai aplicat o corecţie ân setul III, iar cel de-al IV-lea a fost mai strâns, dar nu atât căt să ne dea speranţa că vom putea obţine un rezultat favorabil. Ca atare, ultima partidă, cea cu LPS CSS Slatina a fost una de “adio”, deoarece şansele de calificare erau nule. Totuşi, rămânem cu acest turneu, care chiar a reuşit să facă cunoscut timp de cteva zile voleiul feminin, nu numai în municipiu, ci în tot judeţul.                  Ciprian PETRAN

 

LPS “Avram Iancu” Zalău: Paula Niţu, Ujfalvi Andreea, Bianca Chende, Lavinia Gârdan, Dana Chiba, Camelia Ungur, Mihaela Someşan, Anamaria Ilieş, Kallos Diana şi Amalia Perneş. Antrenor: Jako Alexandru

 

Rezultatele turneului semifinal de la Zalău:

LPS CSS Slatina – ACSV 2010 Donaris Galaţi 0 – 3 (-17, -13, -20)

CS Dinamo Romprest Bucureşti – LPS Zalău 3 – 0  (15, 23, 16)

CSS Lugoj – CSS Unirea Iaşi 3 – 0  (16, 23, 13)

 

ACSV 2010 Donaris Galaţi – CSS Unirea Iaşi 3 – 0  (7, 22, 18)

LPS Zalău – CSS Lugoj 2 – 3 (-23, 13, 16, -21. -13)

LPS CSS Slatina – CS Dinamo Romprest Bucureşti 0 – 3 (-16, -15, -19)

 

CS Dinamo Romprest Bucureşti – ACSV 2010 Donaris Galaţi 1 : 3  (24, -17, -18, -17)

CSS Lugoj LPS CSS Slatina 3 – 0  (16, 17, 10)

 CSS Unirea Iasi – LPS Zalău 0 – 3  (-13, -18, -16)

 

ACSV 2010 Donaris Galaţi – LPS Zalău 3 – 1 (11, -20, 13, 20)

LPS CSS Slatina – CSS Unirea Iaşi 1 – 3 (21, -22, -21, -20)

CS Dinamo Romprest Bucureşti – CSS Lugoj 3 – 2  (-23, 25, 22, -20, 7)

 

CSS Lugoj – ACSV 2010 Donaris Galaţi 1 – 3 (-19, 20, -16, -25)

CSS Unirea Iaşi – CS Dinamo Romprest Bucureşti 0 – 3  (-21, -14, -18)

LPS Zalău – LPS CSS Slatina 3 – 1 (11, -20, 19, 14)

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in JUNIORI