Connect with us

VOLEI

Dornici de revanşă

 ţul"dublei" din capitală este unul cât se poate de bun. Victoria obţinută în capitală este extrem de importantă pentru Remat Zalău, deoarece campioana poate tranşa calificarea de pe teren propriu. Primul meci din cadrul "dublei" de la Zalău va avea loc azi şi toţi iubitorii voleiului din Sălaj aşteaptă cu sufletul la gură cele două partide. Nu va fi deloc uşor, deoarece şi Dinamo are ca obiectiv câştigarea campionatului. Dar, moralul este unul foarte bun în tabăra noastră, lucru recunoscut de către directorul sportiv, Marcel Doru Å¢ârle. "Totul este în regulă în sânul echipei. Băieţii sunt pregătiţi să învingă. Eu sunt o fire mai optimistă, dar suntem clar mai buni decât bucureştenii, şi ca echipă, dar şi ca individualităţi. Trebuie să ne concentrăm la maximul şi să nu mai repetăm erorile din capitală. Puteam câştiga ambele meciuri, dar în primul am avut o cădere psihică. Nici nu vreau să mă gândesc la altceva decât la două victorii", ne-a mărturisit oficialul campioanei en-titre. Aşadar, cele două meciuri vor fi cu adevărat de foc. Tocmai de aceea, ar fi foarte bine ca tribunele Sălii Sporturilor din Zalău să fie arhipline, deoarece publicul zălăuan este recunoscut în ţară pentru atmosfera pe care o crează. Conducerea Rematului face apel, pe această cale, la toţi iubitorii voleiului, şi nu numai, pentru a fi alături de Remat Zalău în tentativa de a ajunge în finala Diviziei A1 masculin. În cealaltă semifinală, Ştiinţa Explorări Baia Mare va primi vizita formaţiei CVM Tomis Constanţa, iar maramureşenii au avantajul celor două victorii obţinute pe litoral.

Bilan

 

 

 

 

 

Loading...
3 Comments

3 Comments

  1. dan

    5 April 2011 at 9:34

    eu stiam de ora 17.00!!!!!…ZALAU..ZALAU…ZALAU!!!!!!!

  2. Gicu

    5 April 2011 at 9:53

    cu totii la sala sp. Hai Remat!

  3. SUPORTER DEDICAT

    5 April 2011 at 11:14

    CU MULTA AMBITIE SI DARUIRE IN JOC, VICTORIA ESTE A NOASTRA.
    AVETI INCREDERE IN FORTELE PROPRII SI LUPTATI PENTRU VICTORIE.
    NOI PUBLICUL DIN zALAU, SALAJ, TARA SI STRAINATATE SUNTEM ALATURI DE VOI. HAI REMAT VICTORIE !!!!!!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI