Connect with us

VOLEI

Nu mai este loc de paşi greşiţi în play-off

Iată-ne ajunşi şi în playoff. Sigur, nu de pe poziţia de pe care am fi vrut, dar continuăm să sperăm că ne vom bucura la final de un nou titlu de campioni. Ultima etapă a decis şi prima noastră adversară din această fază a Diviziei A1 masculin. Steaua Bucureşti a avut etapă liberă, dar a câştigat cele trei puncte, suficiente pentru a trece în faţa celor de la VCM LPS Piatra Neamţ, care au câştigat pe terenul formaţiei CSMU Craiova, dar nu cu scorul care ar fi trebuit pentru a putea termina sezonul regulat pe locul VI. Remat Zalău nu a avut niciun fel de probleme cu gruparea din capitală nici în tur şi nici în retur, dar acum lucrurile stau cu totul altfel. Şansele sunt egale, însă, fără a fi lipsiţi de modestie, campioana nu ar trebuie să aibă emoţii, mai ales că are la dispoziţie cel mai valoros lot din ţară, iar acum, pe ultima sută de metri, va beneficia şi de serviciile noului director tehnic, Michael Warm, care readus Zalăul în centrul atenţiei. Deci, într-un fel, suntem favoriţi, dar e bine să rămânem cu picioarele pe pământ şi să luptăm cum am făcut-o şi anul trecut. Primul meci va avea loc la Zalău, sâmbătă. Ora oficială este ora 18.00, dar cum în urbea de la poalele Meseşului va fi gazda turneului semifinal de juniori, ora de disputare ar putea suferi o uşoară modificare. Cea de-a doua partidă va avea loc miercurea viitoare, în capitală, urmând ca meciul decisiv, sperăm să nu fie cazul, să se joace la Zalău, pe data de 27 martie

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. alin

    19 March 2011 at 9:20

    sa fim cu totii sambata sa sprijinim echipa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI