Connect with us

FOTBAL

CCA continuă căutările şi în Sălaj

La fel ca şi în fotbal, şi arbitrajul românesc este într-o continuă căutare. În perioada cuprinsă între lunile martie şi iunie, Comisia Centrală a Arbitrilor organizează un curs intensiv pentru tinerele talente ale arbitrajului românesc, selectaţi din Ligile II, III şi IV. Acest proiect va face parte din programele ce se vor desfăşura sub egida “Convenţiei UEFA” pentru arbitri. Arbitrajul sălăjean a fost reprezentat de numai doi cavaleri ai fluierului, este vorba despre Vasile Rodina (pentru Liga a II-a) şi Robert Goie (pentru Liga a III-a).

 

Prima fază a acestui curs intensiv s-a derulat luni şi numai Vasile Rodina a fost selecţionat pentru etapa următoare. Cei doi au susţinut atât testarea teoretică, compusă din întrebări legate de Regulile jocului şi analizarea unor faze video, iar nota minimă trebuia să fie 8. Proba fizică, care s-a desfăşurat pe Stadionul Dinamo, din Bucureşti, a fost una demnă de adevăraţi sportivi. Aceasta a constat din 6 serii de alergare a câte 40m fiecare, iar timpul maxim pentru fiecare serie era de 5,6 secunde. Apoi s-a trecut la Testul Cooper (min. 3.000m).

 

Vasile Rodina a acces în faza următoare, care va avea loc la CNAF Mogoşoaia. Cei care vor fi selecţionaţi după această preselecţie, vor lua parte la un curs de instruire teoretică şi practică centralizată, dar şi de evaluare. Arbitrii care vor obţine rezultate foarte bune, vor fi delegaţi la meciuri din categoriile imediat superioare, unde vor fi văzuţi la lucru de către membrii CCA. Etapa finală a acestui curs intensiv va avea loc în perioada mai – iunie, la Timişoara, iar cavalerii fluierului care vor trece cu  bine şi de această etapă vor fi declaraţi absolvenţi sau chiar vor fi promovaţi în eşaloanele superioare. Ceilalţi, vor primi doar diplome de participare.           

 

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. marius

    17 March 2011 at 8:20

    normal ca vasi a fost selectionat pt aceasta faza,cu goe ce sa faci ,cel mai slab arbitru salajean care arbitreaza intr-o liga superioara ,degeaba il imping toti de la spate in frunte cu onicas ,nea mihai timoc ,daca nu ai valoare nu poti fi arbitru niciodata ,iar eu va spun sincer ca mai sus de liga a 3 goe nu va arbitra numai daca va exista cineva care sal ridice prin alte mijloace infara de cele legale!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL