Connect with us

VOLEI

Colaborare defectuoasă între ridicător şi trăgători

Până şi antrenorul Mircea Dudaş este conştient că ceva nu merge în jocul echipei sale, recunoscând superioritatea celor de la CVM Tomis Constanţa. “Nu am avut nicio şansă la Constanţa. Adversarii noştri au jucat foarte bine, în timp ce noi nu am fost capabili să ne ridicăm la nivelul lor”, ne-a mărturisit tehnicianul campioanei. Defecţiunile angrenajului campioanei rezultă din nesincronizările dintre ridicător şi trăgător. De multe ori în ultimele partide, Christopher Seiffert (foto) părea desprins dintr-un alt film, însă această lipsă de colaborare poate fi pusă şi pe seama faptului că americanul a lipsit o bună bucată de timp din pricina accidentării pe care a suferit-o la gambă. Mircea Dudaş i-a încercat pe ambii ridicători pe care îi are în lot, dar se pare că va miza pe Stoian. “Andrei poate să asigure liniştea. El va fi în pole-position pentru următoarele partide. În cazul lui Seiffert, contează mult faptul că a jucat destul de puţin împreună cu colegii săi. Adevărul e că lumea avea multe aşteptări de la el “, a precizat tehnicianul campioanei Remat Zalău.

 

196 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI