Caută articole
Filtrează articole
11.03.2011 - 10:29
CSM Zalău va colabora cu CSS Zalău
Secţia de lupte a CSM Zalău va fi supusă unei restructurări în perioada imediat următoare. Antrenorul de anul trecut, Ciprian Stanciu (foto), este decis să nu mai pregătească tinerii luptători “pe gratis”, aşa cum o făcuse de la 1 iulie 2010 şi până la 1 februarie 2011. “Domnul Stanciu a făcut voluntariat în această perioadă. El a ieşit la pensie la începutul lunii iulie a anului trecut şi a activat până acum pe baza unui contract de voluntariat”, a recunoscut chiar şi directorul CSM Zalău - Silviu Mureşan. Conducerea clubului zălăuan a făcut demersuri pentru a obţine angajarea antrenorului cu acte în regulă, însă această solicitare s-a lovit de refuzul ministerului, care a blocat toate posturile. Aşadar, se aşteaptă o soluţie viabilă pentru soluţionarea acestei situaţii delicate, mai ales că sub comanda lui Ciprian Stanciu, tinerii luptători au avut performanţe. Astfel, echipa de cadeţi a câştigat medalia de bronz după 9 ani, iar echipa de juniori I a ajuns şi ea la turneul final, terminând competiţia pe locul VI. Meseria de antrenor la o grupă sau mai multe de copii şi juniori nu presupune doar pregătirea propriu-zisă, ci responsabilităţi, pentru că lucrezi cu copii, apoi sacrificarea weekendurilor în care ar putea fi în preajma celor dragi. Locul acestor zile este luat de către competiţiile oficiale. Înaintea lui Stanciu, antrenorul luptătorilor de la CSM Zalău, fostul CS Armătura, a fost Dorel Susa, care a plecat şi el în Irlanda. Aşadar, parcă este o tradiţie ca cei care au pus suflet şi s-au sacrificat pentru binele acestei secţii să plece subit.
Vizualizari: 1724
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








