Connect with us

FOTBAL

“Eu cred că slaba noastră pregătire ne-au făcut să terminăm turul pe acest loc”

Liga a IV-a Sălaj, ediţia 2010 – 2011 (VIII)

8. Inter Cizer         11     3     3     5     20 – 21      12p

 

Revenită în Liga a IV-a după o aventură palpitantă în ultimul eşalon al fotbalului românesc, Inter Cizer are gânduri mari pentru viitor. Chiar dacă nu-şi doreşte ca şi alte echipe să salte într-o ligă superioară, gruparea din comuna Cizer vrea să se pună la punct la capitolele infrastructură şi lot. Toată lumea ştie că traversăm o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar, însă Ioan Criste şi primarul Nicolae Criste fac eforturi pentru a asigura echipei condiţii bune. Ba chiar se urmăreşte reamenajarea totală a suprafeţei de joc. Însă, s-a început cu vestiarele dotate cu duşuri şi apă caldă, care în scurt timp vor fi finalizate. În ceea ce priveşte parcursul echipei de până acum, el nu a fost unul bun, cu toate că în lotul Interului găsim o sumedenie de fotbalişti cu nume în judeţul nostru, printre care şi fostul căpitan de echipă al Armăturii Zalău, este vorba despre Marius Cozma, care este şi principalul marcator al echipei. “Este o diferenţă între Liga a V-a şi a IV-a. Eu cred că slaba noastră pregătire ne-au făcut să terminăm turul pe acest loc. Dar noi vrem să remediem problema, astfel că am şi început demersurile. În această iarnă am, susţinut câte un antrenament pe săptămână la terenul sintetic deţinut de Lică Jula”, ne-a mărturisit antrenorul Eugen Crişan, o legendă a fotbalului sălăjean, în special cel şimleuan.

O altă cauză care a contribuit la “blocajul” Interului a fost lipsa atacanţilor. Însă şi acest lucru este pe cale să se schimbe. Liviu Islamovici şi Marian Ignat (foto), fostul atacant al lui FC Zalău sunt gata să pună umărul la ascensiunea grupării din Cizer. La capitolul veniri vom pucta şi transferul lui Silviu Crişan, care a decis să părăsească Nuşfalăul pentru a lucra alături de tatăl său. Lipsa de concentrare în momentele cheie a dat şi ea mari bătăi de cap conducerii. Trebuie să precizăm faptul că Interul a început bine şi partidele cu primele clasate, dar situaţia s-a schimbat pe fondul unei relaxări premature.

Eugen Crişan a făcut şi o scurtă radiografie a campionatului judeţean, pe care îl consideră a fi unul de un nivel extrem de modest. “Campionatul din Sălaj este destul de slăbuţ. Echipele se întâlnesc doar duminica, deoarece nu au posibilitatea de a face antenamente. Am văzut cum stau lucrurile în alte judeţe, unde situaţia este mult mai bună, în primul rând materială. Apoi, echipele fac antrenamente, iar acest lucru se simte în jocul lor. În Liga a IV-a Sălaj, cea mai bine aşezată echipă în teren mi se pare Meseşul Treznea, mai ales că are jucători cu experienţă în toate compartimentele”, ne-a mărturisit antrenorul Interului.

Fosta glorie a fotbalului sălăjean, care nu se poate dezlipi de fotbal, a găsit şi soluţia care ar putea salva fotbalul din judeţul nostru şi de a-l ajuta să ajungă la un nivel mai bun. “Ne-ar trebui mai multe grupe de copii şi juniori. Problema e că în Sălaj se joacă mai mult din plăcere şi trebuie să-i apreciem pe cei care fac acest lucru. Toată lumea are serviciu, aşa că e bine că reuşesc să aloce atenţie şi fotbalului, chiar dacă numai duminica. Sunt sigur că ar face-o mai mult, dar nu le permite timpul”, a adăugat “Juju”, aşa cum este alintat Eugen Crişan de către apropiaţi.

Fotbalul este foarte iubit în comuna Cizer, iar de acest lucru ne convingem văzând implicarea oamenilor la echipă. Se încearcă crearea unei baze sportive de calitate. Astfel, vestiarele sunt aproape gata, iar din vară s-ar putea lucra la suprafaţa de joc, care va fi îndreptată şi regazonată. În tot acest timp, Interul ar fi nevoită să joace pe un teren străin. Dar nu ar fi o problemă pentru echipa din Cizer, deoarece în mai toate deplasările a fost însoţită de un număr consistent de susţinători. La meciurile de pe teren propriu, suporterii s-au mobilizat exemplar şi au fost alături de echipă.

După un tur în care arbitrii au avut de suferit, fiind deseori agresaţi de jucători, Eugen Crişan crede că arbitrii ar trebui să fie lăsaţi mai liberi, însă să se pregătească mai mult practic, deoarece exerciţiul e mama învăţării. “Eu zic că ar trebui să nu mai punem atâta presiune pe arbitri şi să ne vedem de jocul echipelor noastre. Poate şi lipsa meciurilor amicale oficiate face ca aceşti arbitri tineri să fie nesiguri în deciziile pe care le iau. Dau un exemplu. Paul Unimătan şi Ioan Onicaş, doi dintre arbitrii emblematici ai judeţului, abia aşteptau să prindă câte un meci amical şi în vacanţe. Nu prea îmi place să critic arbitrajul, deoarece ştiu că şi atunci când se greşeşte nu e voit. Ar fi bine ca antrenorii şi conducătorii echipelor din judeţ să-şi schimbe atitudinea faţă de arbitrii şi să nu mai pună presiune. Aurel Pintican este un om extraordinar, dar pune o presiune extraordinară pe arbitrii şi pe jucătorii echipelor adverse. Doar aşa am progresa. Când se vor pune lucrurile la punct, şi la nivelul infrastructurii, atunci vom avea un fotbal sănătos în Sălaj”, a adăugat Juju.

În ceea ce priveşte lupta pentru titlul judeţean, antrenorul Interului crede că primele trei clasate sunt favorite. “Dumbrava Gâlgău şi Meseşul Treznea pornesc cu prima şansă, însă şi Rapid Jibou poate emite pretenţii. Este o echipă periculoasă, care poate se va întări dacă va fuziona cu Luceafărul Bălan. La acest nivel, nu prea trebuie să ai talent, ci să poţi alerga, să munceşti şi să te dăruieşti. Dacă s-ar putea face şi cantonamente pentru a ne încărca bateriile, ar fi excelent. Însă, degeaba l-ai face, dacă nu ai continua pregătirea”, a punctat Crişan.

Inter Cizer nu are un obiectiv anume pentru acest sezon, având în vedere că a revenit din Liga a V-a, dar antrenorul Eugen Crişan îşi doreşte să termine pe o poziţie onorabilă. “Având în vedere că mi-am petrecut atâţia ani în fotbal, tot timpul îmi doresc mai mult. Dar, deocamdată, m-aş mulţumi să terminăm în primele opt. Pentru a avea pretenţii, ar trebui să faci măcar două antrenamente pe săptămână. Forţa noastră este dată de către unitatea grupului. Îmi doresc să creez o echipă care să paseze, însă aş putea face acest lucru doar după ce vom avea un gazon acceptabil. O viaţă întreagă am făcut sport şi voi fi alături de cei care vor sprijini sportul, în special fotbalul”, a încheiat antrenorul lui Inter Cizer.         

                                                                  Ciprian PETRAN

 

 

Rezultatele echipei din turul campionatului:

 

Etapa I: 3 – 3 cu Silvania Cehu Silvaniei

Etapa a II-a: 1 – 2 cu CS Barcău Nuşfalău

Etapa a III-a: 1 – 1 cu Rapid Jibou

Etapa a IV-a: 0 – 3 cu Flacăra Halmăşd

Etapa a V-a: 3 – 1 cu Gloria Bobota

Etapa a VI-a: 3 – 4 cu Dumbrava Gâlgău

Etapa a VII-a: 1 – 3 cu Meseşul Treznea

Etapa a VIII-a: 1 – 2 cu AS Chieşd

Etapa a IX-a: 1 – 0 cu Venus Măerişte

Etapa a X-a: 5 – 1 cu Benfica Ileanda

Etapa a XI-a: 1 – 1 cu Someşul Someş Odorhei

 

 

Marcatorii echipei:

1. MARIUS COZMA şi MIHAI POCOL                                – 5g.

2. Cătălin Sabău                                                               – 4

3. Andrei Å¢olaş, Sorin Iacob, Florin Kordiş, Alex Şerban, Adrian Patronea  – 1

 

 

Portari: Ionuţ Coste (17.09.1985)

Fundaşi: Ionuţ Gaidoş (14.02.1990), Petho Tiberiu (30.01.1973), Cosmin Bregea (18.01.1982), Andrei Å¢olaş, Bogdan Bărnuţiu (30.04.1985), Vider Şandor (05.10.1991)

Mijlocaşi: Marius Cozma (23.12.1980), Garbacz Szilard, Cătălin Sabău (05.11.1982), Florin Kordiş (), Sorin Iacob (07.09.1990), Nicolae Cristea (18.11.1992), Azimi Anaraki Ramin (07.02.1984), Grigore Pop (02.05.1963), Ovidiu Pop (01.10.1992)

Atacanţi: Mihai Pocol (23.11.1990), Alexandru Şerban (09.05.1972) şi Adrian Patronea (19.06.1983)

 Conducerea administrativa

Ioan Cristea (11.11.1968) – preşedinte, Nicolae Cristea (28.08.1961) – vicepreşedinte; Eugen Crişan – antrenor; Marius Cozma – antrenor juniori; Călin Boroş – asistent medical;

 

Cu Eugen Crişan despre…

Jucătorii remarcaţi ai Interului:

            1. IONUÅ¢ COSTE

            2. Garbacz Szilard

            3. Florin Kordis

Topul arbitrilor sălăjeni:

            1. ROBERT GOIE

            2. Marius Răşinar

            3. Vasile Rodina

Topul arbitrilor asistenţi sălăjeni:

            1. SERGIU DUMA

            2. Cristian Pop

            3. Fabian Rus

Juniorii remarcaţi din pepiniera proprie:

            1. PAUL INDRECAN

            2. Alexandru Gudea

            3. Răzvan Criste

Jucătorii remarcaţi de la adversare:

            1. TOTH KAROLY (Meseşul Treznea)

            2. Szanto Andras (Gloria Bobota)

            3. Florin Sestraş (Meseşul Treznea)

Cei mai buni jucători din campionat:

            1. IONUÅ¢ COSTE (Inter Cizer)

            2. Tudor Ulmeanu (Flacăra Halmăşd)

            3. Silviu Crişan (Inter Cizer)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL