Connect with us

LIGA I

Osz Andrei: “Se vede faptul că formăm o adevărată familie”

Apărută de doar doi an în peisajul Campionatului Judeţean de minifotbal, Euro Glia Nuşfalău şi-a făcut deja un nume de rezonanţă, nu doar în Sălaj, ci şi pe plan naţional. Acest lucru a fost posibil după performanţa obţinută vara trecută, când gruparea condusă de Osz Andrei a jucat finala Cupei României tot cu o echipă sălăjeană, este vorba despre Cipricom Focus.
 
Reporter: Cum ţi s-au părut cele 17 etape scurse până acum?
Osz Andrei: Eu zic că nivelul la care s-a jucat până acum a fost unul destul de bun. Comparativ cu ediţia trecută, când Euro Glia Nuşfalău a debutat în Campionatul Judeţean de minifotbal, este mult mai ridicat. Atunci doar patru echipe s-au luptat efectiv pentru titlu, este vorba despre Macrogroup, Sportul Sălăjean, Autoland Hosu Rechinii şi Cipricom. Acum, numărul lor a crescut, astfel că cinci grupări tind să obţină supremaţia. În general, meciurile sunt bune din punct de vedere al tehnicităţii şi spectaculozităţii. Am simţit în prima parte a campionatului că toate echipele care au evoluat împotriva noastră au fost mult mai ambiţionate. Un astfel de exemplu a fost Atletico, care ne-a învins atât pe noi, cât şi pe Simoda Macrogroup. Cel mai probabil, faptul că am participat în finala turneului final al Cupei României, ce a avut loc vara trecută la Zalău, le motivează pe adversarele noastre. Prezenţele la astfel de competiţii la nivel naţional au creat o emulaţie în campionatul judeţean, iar echipele vor din ce în ce mai mult să termine pe primele locuri pentru a ajunge la acel stadiu.

Rep.: Cum decurge colaborarea la nivel de conducere?

O. A.: Colaborarea dintre mine, Kelemen Istvan şi Cseke Ludovic este una foarte bună. Ne respectăm înţelegerea şi fiecare face ceea ce ţine de el. Ne respectăm cuvântul, pentru că dacă nu am fi uniţi nu am fi ajuns unde suntem acum.

 

Rep.: Euro Glia ocupă în clipa de faţă locul II. Se putea mai mult?
O. A.: Sincer, se putea mai mult, deoarece rezultatele din partidele cu Atletico şi Poli Ip nu au fost calculate. Dacă nu ar fi fost aceste două sincope, eram la două puncte de lider. Eu zic că înfrângerile cu Simoda Macrogroup şi Autoland Hosu au fost rezultate normale. Practic, noi am pierdut puncte importante în primele două etape ale returului, care s-au desfăşurat pe finalul anului trecut. A intervenit o lipsă de formă în sânul echipei. Am început foarte bine sezonul, dar nu l-am terminat cum ne-am fi dorit. Probabil şi oboseala a fost unul dintre factorii care au dus la aceste rezultate. Totuşi, eu tind să cred că mai mult oboseala mentală a jucătorilor cheie, gen Gabor Gabor, Orban Robert sau Lakatos Karoly, a fost cea care şi-a pus amprenta asupra evoluţiilor. Parcă nu au mai dat randamentul de la începutul campionatului.

 

Rep.: Unii spuneau că şi meciurile din Liga a IV-a de fotbal au afectat puţin moralul şi forma jucătorilor.
O. A.: Nu aş putea spune că acele meciuri ne-au influenţat, deoarece se disputau după ce noi susţineam meciurile de la sintetic. E drept, Barcău Nuşfalău a avut un tur dezastruos, iar unii jucători care sunt mai sufletişti au fost afectaţi. În general, eu sunt mulţumit de poziţia noastră din clasament. Este al doilea nostru sezon în prima ligă. Primul a fost de acomodare, iar în cel de acum ne-am propus mai mult. Nu vizăm câştigarea campionatului, dar nu am refuza dacă ni s-ar ivi această oportunitate. Simoda Macrogroup este un adversar puternic, greu de depăşit, tocmai de aceea cred că ea este favorită la titlu.

 

Rep.: Păi atunci care ar fi obiectivul echipei pentru sezonul 2010 – 2011?
O. A.: Clasarea pe podium. Dacă anul trecut am terminat pe locul VI, acum vrem mai sus.

 

Rep.: Care crezi că ar fi echipa care ar putea încurca Euro Glia Nuşfalău?
O. A.: După părerea mea, Simoda Macrogroup este marea şi favorita certă la câştigarea campionatului. Pentru a ne îndeplini obiectivul ne vom război cu Mobil Team Lux Invest, Autoland Hosu Rechinii şi Cipricom Focus.

 

Rep.: Cel mai dificil meci sau cel mai incomod adversar, care a fost?
O. A.: Fără doar şi poate, partida cu Simoda Macrogroup. Am condus cu 3 – 0 la pauză şi nu am câştigat. Cred că atunci a intervenit partea psihică a jucătorilor. Când ai un asemenea avantaj la pauză şi nu poţi să-l gestionezi, înseamnă că e o problemă. Jucătorii mei s-au crezut cu sacii în căruţă mult prea devreme, iar Simoda Macrogroup a profitat din plin de naivitatea noastră. Probabil şi eu am greşit că nu am făcut schimbările când trebuia. Am forţat prea mult cu prima echipă. dar, acum, fapta e consumată.

 

Rep.: Ce s-ar putea face pentru ca echipele să fie mult mai apropiate din punct de vedere al valorii?
O.A.:Organizatorii nu pot face decât ceea ce ţine de ei, adică să asigure climatul propice desfăşurării competiţiei. Acesta este nivelul campionatului nostru. Nu avem de ce să ne plângem din perspectiva organizării. Programările partidelor şi felul cum se derulează nu pot atrage reproşuri.

 

Rep.: În alte judeţe, jucătorii ce activează în Ligile IV şi V de fotbal nu au voie să joace în campionatele de minifotbal.
O. A.: Lumea trebuie să înţeleagă că aici vorbim despre campionate de minifotbal destinate amatorilor. De vreme ce jucătorii care evoluează şi în eşaloanele inferioare ale fotbalului românesc nu sunt profesionişti, nu văd de ce apar unele comentarii. Fără ei, campionatul ar scădea şi mai mult ca valoare. Poate atunci, echipele ar fi mai echilibrate, dar nivelul ar fi unul scăzut. În astfel de condiţii, orice echipă sălăjeană care ne-ar reprezenta la turneele finale nu ar mai conta, ar fi victimă sigură.

 

Rep.: Cum comentezi faptul că a apărut şi o echipă naţională de minifotbal?
O. A.: Eu zic că e o decizie bună. Într-un fel, era de aşteptat. Dacă la futsal avem echipă naţională, de ce nu ar exista şi la minifotbal pe teren sintetic. Acest proiect a pornit cu dreptul, “tricolorii” câştigând turneul de la Bratislava. Un alt motiv de mândrie este acela că sălăjenii care au fost convocaţi s-au numărat printre remarcaţi. Nu e uşor pentru conducătorii Asociaţiei Române de minifotbal să-i selecţioneze pe cei mai în formă jucători. De fapt, este o misiune grea. Ei au în vederi, deocamdată, doar jucători care au participat la turneele finale. Însă, eu le-aş sugera oficialilor ARM să fie mai mult în contact cu campionatele judeţene.

 

Rep.: Euro Glia Nuşfalău are momentan un jucător convocat la naţională.
O. A.: Da, este vorba despre Gabor Gabor. Suntem mândri de el, atât noi, conducătorii, cât şi colegii săi de echipă. Forma lui a fost cea care l-a propulsat acolo. Din acel moment, Euro Glia a aşteptat mai mult de la el, astfel că presiunea asupra lui Gabor a crescut. Poate tocmai de aceea randamentul său a scăzut pe finalul primei părţi a campionatului.

 

Rep.: Are capacitatea minifotbalul din Sălaj să-şi depăşească condiţia?
O. A.: După părerea mea, în clipa de faţă, Sălajul scoate maximum. Îmi doresc să ne menţinem în continuare la acest nivel, deoarece este unul bun. La fiecare competiţie naţională echipele sălăjene ajung în fazele finale. Avem un titlu de campioană naţională, o cupă a României, deci stăm bine la capitolul performanţe naţionale. Mai mult, nu cred că se poate. Eu, sincer, îi ţin pumnii prietenului meu Ioan Zirbo, pentru ca visul său de a deveni campion naţional să devină realitate. Sigur, asta în cazul în care nu luăm noi titlul în judeţ.

 

Rep.: Ce diferenţă e faţă de anul trecut sesizezi în joc şi ce jucători remarci din lotul Euro Gliei?
O. A.: Faţă de campionatul trecut, ne-am maturizat. Acum suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Mulţi spun că avem cel mai spectaculos joc. Sunt chiar persoane neutre care vin special să vadă meciurile noastre. Noi ne bucurăm şi le mulţumim acestora. Până la urmă, fotbalul este un spectacol. Trebuie să fie o plăcere atât pentru cei care-l joacă, cât şi pentru cei care-l privesc. Şi câţiva conducători ai adversarelor noastre apreciază calitatea jocului nostru. Contează foarte mult faptul că suntem o familie, iar acest lucru nu se vede doar în teren sau în clasament, ci şi în viaţa de zi cu zi. În ceea ce priveşte jucătorii remarcaţi, e greu să fac astfel de nominalizări, pentru că sunt mulţumit de toţi. Dar, îi voi remarca pe Kallai Geza, Gabor Gabor şi Lakatos Karoly.

 

Rep.: Ce jucători ai adversarelor te-au impresionat?
O. A.: În primul rând, Toth Karoly (Cipricom Focus), care este un jucător deosebit şi un adevărat caracter, Tudor Ulmeanu (Simoda Macrogroup), un atacant redutabil, bătăios, dar care este, de asemenea, un mare caracter şi Vlad Tuşer (Atletico), un jucător extraordinar, tehnic, care, deşi ne-a făcut viaţă grea, trebuie să-l apreciez pentru calităţile sale.

 

Rep.: Te gândeşti la ceva transferuri?
O. A.: Nu o să fie plecări, dar am adus doi jucători de mare valoare, este vorba despre Adrian Fărcaş şi Ciprian Roja. Astfel, lotul va deveni mult mai valoros. Am fost nevoit să apelez la aceste transferuri, deoarece a apărut şi accidentarea regretabilă a lui Doru Sabău. Suntem toţi alăutri de el. Îi dorim însănătoşire grabnică. Îl vom ajuta cu tot ceea ce putem.

 

Rep.: Aveţi acum experienţa unui turneu final. Pe când următorul?
O. A.: Anul acesta, dacă nu vom merge la turneul final destinat campioanelor, cu siguranţă vom merge la cel al Cupei României. Nu neglijăm niciuna dintre aceste două întreceri. Anul trecut am obţinut locul II la turneul final al Cupei României, iar acest lucru ne dă curaj şi încredere că putem obţine rezultate şi mai bune. Noi vom încerca atât timp cât sunt şanse.

 

Rep.: Ce ai simţit când echipa a terminat pe locul II?
O. A.: Am fost singura echipă ce provine dintr-o comună care a participat la turneu. Am simţiti o deosebită bucurie, o împlinire că am ajuns în ultimul act al competiţiei. Astfel, am văzut că eforturile noastre, munca şi investiţiile nu au fost în zadar. Sunt mândru de jucătorii mei. Au făcut eforturi extraordinare şi s-au comportat ca nişte adevăraţi profesionişti. Au demonstrat că plecând de jos şi rămânând la fel de modeşti, pot realiza lucruri măreţe.

 

Rep.: Ce îţi doreşti cel mai mult cu echipa ta?
O. A.: Sincer, şi eu sunt ambiţios, la fel ca şi Zirbo. Nu pot ascunde faptul că şi eu mi-aş dori să obţin supremaţia la nivel naţional, însă, mai întâi, trebuie să ne concentrăm pe campionatul judeţean. Potenţial avem.                  Interviu realizat de Ciprian PETRAN

 

 
 4 – 0 şi 1 – 1 cu Poli Ip
3 – 2 şi 2 – 4 cu Autoland Hosu
4 – 1 cu Salamandra
2 – 1 cu Mobil Team Lux Invest
4 – 1 cu Pronet
7 – 0 cu Anasport
10 – 1 cu Echinox
3 – 4 cu Simoda Macrogroup
10 – 1 cu AS Creaca Jac
4 – 1 cu Europan Sărmăşag
3 – 1 cu Cipricom
12 – 0 cu Blue Team
1 – 4 cu Atletico
1 – 2 cu Sportul Sălăjean
4 – 1 cu Zona

 

 
Lotul echipei Euro Glia Nuşfalău:

 

Portari: Ciprian Petran şi Furu Laszlo

 

Jucători de câmp: Kallai Geza, Doru Sabău, Fircea Lorand, Alexandru Duca, Garbacz Szilard, Silviu Crişan, Lakatos Karoly, Gabor Gabor, Orban Robert, Ciprian Iepure, Cristian Floruţ, Farnas Ferencz, Radu Duca, Fazakas Lorand, Fazakas Bela şi Tiberiu Tuş. Conducători: Osz Andrei, Kelemen Istvan şi Cseke Ludovic

Loading...
5 Comments

5 Comments

  1. vasile

    4 February 2011 at 13:50

    bravo d-le osz ati facut o treaba frumoasa cu euroglia ,felicitari se vede ca aveti spirit intreprinzator nu am sa uit atmosfera de la cupa romaniei faza finala de la zalau

  2. pop ghita

    5 February 2011 at 15:00

    ar trebui sa invete si zirbo ceva din acest articol. in primul rand cum trebuie sa vorbesti, sa fi realist , fara sa-ti pierzi capul facand declaratii aiurea. diferenta mare de clasa intre cei doi.

  3. colt alb

    5 February 2011 at 22:06

    d-l Osz ce-l proslaviti atit de mult pe zirbo a-ti uitatat ca din cauza lui si a clujenilor lui era sa nu va calificati in fazele superioare ale turnelui final de anul trecut???
    in alta ordine de idei pacat ca sa va sticati echipa cu jiboanii lui onicas

  4. Vlad T.

    8 February 2011 at 14:03

    Multumesc pentru apreciezi. Succes.

  5. pasca florian

    9 February 2011 at 14:48

    hai salut andrei….dacavrei sa iei campionatul iti mai trebuie inca un fundas, ca acum ai atacant care da goluri (farcas) si mijloc bun cu gabor si loky, portar bun (petrean)..n ai echipa rea dar mai treb un fundas poate in vara…succes si sa iei locul I

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA I