Connect with us

LIGA I

Ioan Zirbo: “Dorinţa mea cea mare este să devin campion naţional”

Surpriză de proporţii în urmă cu două sezoane, când Ioan Zirbo s-a retras din minifotbal, chiar după ce a câştigat titlul judeţean şi a reprezentat Sălajul la turneul final. Locul Simodei a fost luat de către Euro Glia, formaţie cu care a colaborat în ediţia trecută a Cupei României, când gruparea de pe Valea Barcăului a ajuns până în ultimul act al competiţiei. Sigur, era greu de crezut că “Becali de Sălaj”, cum îi place să i se spună, va rezista mult timp fără a fi implicat direct în managementul unei formaţii. Cum Macrogroup era într-o situaţie precară, Ioan Zirbo a luat decizia de a reveni în centrul atenţiei, sprijinit consistent de către “ginerică” Florin Sur. Ca atare, Vegh Ferenc a fost trecut pe “linie moartă”. Simoda Macrogroup, aşa cum se numeşte noua echipă a lui Ioan Zirbo, încearcă un ultim asediu pentru titlul naţional, singurul care lipseşte din vitrina cu trofee. Pentru ca acest vis să se realizeze, Simoda trebuie să devină mai întâi campioană judeţeană, abia apoi poate să-şi îndrepte atenţia spre marea dorinţă a lui Zirbo. Dacă toate acestea vor fi duse la bun sfârşit, “Becali de Sălaj” este tentat să renunţe la a mai sprijini vreo echipă. Dar, parcă e greu de crezut acest lucru, mai ales că se implică total în tot ceea ce înseamnă o echipă de minifotbal. Practic, Ioan Zirbo este singurul conducător al unei echipe care activează în Campionatul Judeţean de minifotbal, care-şi aşteaptă jucătorii cu tricourile pe cuier.

 

 
Reporter: Domnule Zirbo, după ce aţi câştigat campionatul, v-aţi retras. Din ce cauză?
Ioan Zirbo: E posibil să mă retrag şi anul acesta, dar după ce voi câştiga încă o dată competiţia judeţeană. Vreau o perioadă de pauză, de linişte. S-ar putea să nu mai intru deloc în peisaj. Dorinţa de a ţine o echipă cu care vrei să faci performanţă implică costuri extrem de ridicate. Acum am decis să revin pentru că vreau titlul pe ţară. Acela îmi lipseşte din vitrina cu trofee.

 

“Vegh nu a luat nici măcar o sticlă de apă minerală jucătorilor”

 

 
Rep.: Şi cum aţi decis să colaboraţi tocmai cu Vegh Ferenc, care v-a fost rival?
I. Z.: Multă lume spune că am colaborat, dar în realitate nu este aşa. Sincer, Vegh nu mă ajută cu nimic. Am preluat doar locul echipei şi lotul de jucători. În rest, eu mă ocup de susţinerea echipei, ajutat, bineînţeles, de Florin Sur, care contribuie cu o sumă consistentă de bani. Vegh Ferenc nu are drept de semnătură sau de decizie. Nu a luat nici măcar o sticlă de apă minerală jucătorilor.
 
Rep.: Ce părere aveţi despre ediţia 2010 – 2011 a Campionatului Judeţean de minifotbal?
I. Z.: Doar cinci echipe sunt la un nivel ridicat. Celelalte sunt de Liga a II-a. Puţini patroni se implică în acest fenomen pentru a ţinti performanţa. Restul, sunt copii care se adună din cartiere. Sunt sigur că numărul echipelor nu va creşte în viitorul apropiat şi nici forţa campionatului. Practic, jucătorii sunt aceeaşi, numai că se mută din stânga în dreapta. Cei care pleacă de la echipele mari ajung la grupările de cartier, unde joacă alături de prieteni şi nu au responsabilităţi. Cei care bagă bani în minifotbal şi pun suflet în ceea ce fac sunt exact patronii celor cinci echipe din frunte. Restul echipelor sunt modeste şi pot fi bătute chiar de către primele clasate din Liga a II-a.

 

 
Rep.: Sunteţi mulţumit de echipa dumneavoastră?
I. Z.: Destul de mulţumit, dar se putea mai mult. Am digerat greu remiza cu Sportul Sălăjean şi înfrângerea cu Atletico.

 

 
Rep.: Ce v-aţi propus pentru acest sezon?
I. Z.: Vreau să câştigăm tot ce se poate câştiga. Cea mai mare dorinţă este de a câştiga titlul naţional. Cu încă doi jucători pe care îi voi aduce la echipă, care nu sunt din judeţ, cred că aceste obiective sunt realizabile.

 

 
Rep.: Cine credeţi că v-ar putea încurca?
I. Z.: Nu pot să spun cu exactitate, dar e posibil să mai pierdem un meci în etapele care au rămas de disputat. Însă nu vom rata titlul.

 

 
Rep.: Ce adversare v-au impresionat?
I. Z.: În primul rând, Mobil Team Lux Invest, apoi Euro Glia Nuşfalău şi Cipricom. Practic, sunt echipele care încă mai speră la titlu.

 

 
Rep.: Ce credeţi că ar trebui făcut pentru ca echipele să fie mai apropiate valoric?
I. Z.: Sincer, nu prevăd nicio măsură care ar putea duce la echilibrarea lor. Acum, că FC Silvania este la un pas de desfinţare, poate că ar mai putea veni un jucător sau poate doi. În rest, nimic nu poate schimba situaţia actuală. Cea mai tare luptă se va da pentru locul doi. Chiar e aprigă şi va fi în favoarea noastră.

 

 
Rep.: Ce părere aveţi despre înfiinţarea unei echipe naţionale?
I. Z.: E o decizie bună a membrilor Asociaţiei Române de Minifotbal. Dar, trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că în cadrul turneului de la Bratislava au participat echipe de cartier. Aţi văzut şi în meciul direct că Simoda este peste naţională. Au fost supăraţi după eşec, dar asta e viaţa în fotbal şi minifotbal. Mai ai parte şi de surprize neplăcute.

 

 
Rep.: Poate mai mult minifotbalul din Sălaj?
I. Z.: Nu. Sălajul nu are de unde să ia jucători. Apare câte un jucător nou doar atunci când “pică” câte un veteran. În rest, nimic valoros nu vine din urmă. Altul era nivelul campionatului atunci când FC Zalău nu evolua în Liga a III-a, iar jucătorii erau pe la diferite echipe din campionat. Îmi aduc aminte de SAL HDC şi Porolissum Ortelec, echipe care au încins lupta pentru supremaţie.

 

Ulmeanu, Jula şi Stana sunt remarcaţii patronului

 

 
Rep.: Ce jucători din propria echipă v-au impresionat în prima parte a campionatului?
I. Z.: Tudor Ulmeanu, Claudiu Jula şi Nicolae Stana sunt foarte sufletişti şi muncitori. Dau totul pe teren în interesul echipei. Şi Flaviu Dragoş îmi place foarte mult. E un portar de calitate, care, din păcate, s-a accidentat şi ne-a lipsit.

 

 
Rep.: Dar de la adversare?
I. Z.: Primul ar fi Marcel Mureşan, de la Mobil Team Lux Invest, jucător pe care l-am curtat în vară. Daniel Sabău este un atacant foarte bun, pe care l-am dorit la echipă, însă el a decis să rămână la Cipricom. Apoi s-a accidentat. Toth Karoly, tot de la Cipricom, este un jucător de valoare, dar dacă este marcat cum trebuie, poate fi anihilat. Adevărul e că ştie fotbal, nu se pune problema. Jucătorul care mă încântă este Kallai Geza, de la Euro Glia Nuşfalău. Îl cunosc foarte bine de pe vremea când juca în tricoul Simodei. Este un fundaş interesant, care face foarte bine ambele faze. Dacă ştii cum să-l motivezi, e de netrecut.

 

 
Rep.: Cum vi s-au părut arbitrajele?
I. Z.: La acest capitol voi acorda o notă bună. Se întâmplă să mai greşească, pentru că e omenesc. Nu cred că există intenţie din partea vreunui arbitru să comită erori sau să favorizeze pe cineva. Până la urmă, totul se compensează. Bineînţeles, sunt câţiva conducători care comentează la deciziile arbitrilor, dar trebuie să realizeze că nu arbitrii joacă în locul lor. Dacă nu dai gol înseamnă că echipa ta are o problemă, nu arbitrii. De exemplu, în meciul cu Euro Glia, şi noi am fost conduşi, dar nu am dat vina pe arbitraj. Ne-am concentrat şi am revenit. Avem forţa de a răsturna orice rezultat.

 

 
Rep.: Despre organizare, ce ne puteţi spune.
I. Z. : E în regulă, cu unele excepţii pe care nu vreau să le comentez.
 
Rep.: Credeţi că acest sport poate fi popularizat?
I. Z.: Da, este posibil ca acest sport să se extindă, dar nu poate depăşi un anumit nivel. Performanţă se poate face doar cu jucători mari şi cu fonduri pe măsură. Chiar dacă e un campionat destinat amatorilor, nu poţi avea rezultate dacă nu bagi mâna în buzunar.
 
Rep.: Vorbeaţi despre turneul final, acolo unde aveţi o participare…
I. Z.: Da. e visul meu de a cuceri acel trofeu. În urmă cu două sezoane, când am reprezentat Sălajul la Iaşi, am avut şi ghinion, fiind repartizaţi într-o grupă din care au făcut parte echipele care au disputat finala. Noi am ajuns târziu, după un drum lung, iar dimineaţa am fost nevoiţi să jucăm chiar cu deţinătoarea trofeului. Am pierdut la limită, dar alta era soarta partidei dacă ni s-ar fi acordat o lovitură de pedeapsă. Deci, depinde şi de tragerea la sorţi. Magic Pizza s-a desfinţat după problemele de la ultimul turneu final. Eu cred că titlurile nu au fost câştigate pe munca şi valoarea echipei. Vom vedea ce va fi pe viitor.
 

 

Rep.: Care a fost dorinţa dumneavoastră cea mare în momentul în care aţi decis să intraţi în minifotbal?
I. Z.: Să fiu cel mai bun pe ţară. Restul trofeelor le cunosc. Mi-a plăcut să intru şi în anumite clinciuri cu unele echipe şi conducătorii lor pentru a mă distra. Adevărul e că şi Florin Sur m-a impulsionat.                                                          Interviu realizat de Ciprian PETRAN

 

Lotul echipei Simoda Macrogroup:
Portari: Flaviu Dragoş, Emil Lucaciu şi Vlad Bonţe
Jucători de câmp: Marius Iusco, Cristian Å¢urcaş, Adrian Farkaş, Alexandru Stan, Emanuel Roman, Nicolae Stana, Antonio Pop, Paul Olteanu, Tudor Ulmeanu, Bogdan Cioara, Alin Toma. Claudiu Jula, Florin Sur, Paul Barna, Andrei Adolean, Szanto Andras, Uszkai Bella şi Taşandi Szabolcs

Loading...
5 Comments

5 Comments

  1. andrei

    4 February 2011 at 13:54

    ai batut echipa nationala ca ei au jucat primul meci cu tine nici nu se cunosteau intre ei asa ca nu te da mare campionatul nostru este unul puternic asa ca nu te lega de organizare ca e buna iar minifotbalul este pt amatori nu ne dorim sa joace fotbalistii recunoscuti

  2. tocila

    4 February 2011 at 22:23

    e bine ca sunt si straini de salaj da totusi ce lot largit are?unii sunt trecuti altii nu.vlad na jucat nimic/e curios lotul/

  3. cia

    5 February 2011 at 16:25

    adolean si szanto joaca acum la alte echipe.ziorbo cam delirezi si din pacate nu esti obiectiv deloc in afirmatii.

  4. cia

    5 February 2011 at 16:27

    cu organizarea e in regula dar cand te-o lua la purificat onixul nu mai stiu pe unde o sa scoti camasa cu clujenii tai

  5. colt alb

    5 February 2011 at 22:27

    “Vegh nu a luat nici măcar o sticlă de apă minerală jucătorilor”
    puteti crede o astfel de enormitate ? zirbo braveaza ca de obicei seamana mai mult cu mititelu decit cu oieru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA I