Caută articole
Filtrează articole
02.02.2011 - 11:32
Aripi frânte sub Măgură
După dispariţia echipei FC Armătura Zalău din Liga a II-a, fotbalul din Sălaj a intrat în anonimat. Nici măcar la nivelul Ligii a III-a nu am mai avut reprezentantă, un lucru extrem de dureros pentru iubitorii sportului rege din judeţul nostru. Încet-încet, lucrurile s-au pus în mişcare, iar FC Silvania şi FC Zalău au ajuns să fie colege, dar în acelaşi timp, rivale. Până la urmă, un lucru bun, deoarece concurenţa a crescut calitatea jucătorilor, iar ambiţiile au devenit mai mari. Până al urmă, investiţiile şi munca depuse în cochetul oraş de la poalele Măgurii au fost răsplătite cu o promovare în Liga a II-a în 2009, un vis devenit realitate la Şimleu Silvaniei. Proiectele şi gândurile mari ale conducerii prognozau că echipa se va autofinanţa într-un timp cât mai scurt. Însă, realitatea este cu totul alta. FC Silvania a ajuns în pragul desfiinţării, deşi mai are de încasat sume consistente de pe urma transferurilor unor jucători precum Ciprian Brata, George Petcuţ sau Raul Crişan. Defecţiunea s-a produs imediat după ce principalul finanţator, Dumitru Ardelean, a anunţat că va “închide” robinetul. La fel a reacţionat şi Primăria Şimleu Silvaniei, astfel că situaţia echipei era pe muchie de cuţit.Preşedintele Ioan Gurzău spera că situaţia se va remedia când în conturile Silvaniei vor ajunge banii pentru jucătorii cedaţi în această iarnă. În realitate, lucrurile s-au agravat, totul culminând cu cedarea unui “pachet” important de jucători la Luceafărul Oradea alcătuit din portarul Bogdan Miron şi jucătorii Sebastian Ianc, Cristian Andor şi Schwarzkopf Istvan. Jucătorii rămaşi erau mult prea puţini pentru ca FC Silvania să continue, dar conducerea nu dispera. S-a renunţat apoi la antrenorul Florin Fărcaş, iar ca înlocuitor a fost desemnat Marius Baciu, fost antrenor la Voinţa Sibiu, grupare pe care a promovat-o anul trecut în cel de-al doilea eşalon. Acesta a acceptat provocarea de a scoate fotbalul şimleuan din colaps, însă a pus unele condiţii. Astfel, trebuiau soluţionate neajunsurile legate de cazare şi masă. S-a luat în calcul mutarea echipei pentru ca această să dăinuie sub denumirea de FC Silvania măcar până în vară, însă şi această variantă a căzut. S-a aşteptat apoi şedinţa de Consiliu Local, care a avut loc vinerea trecută. Autorităţile locale au condiţionat ajutorul lor de găsirea unui principal investitor, însă cum situaţia economică a ţării, nu numai a judeţului, este una delicată, e greu de crezut că s-ar fi putut găsi o persoană potentă financiar dispusă să investească la FC Silvania. Totuşi, Primăria Şimleu Silvaniei a acceptat să ajute echipa cu un miliard de lei vechi, însă aceştia ar fi ajuns în conturile Silvaniei abia peste două luni. O sumă mult prea mică pentru a acoperi cheltuielile ce le presupune menţinerea unei echipe de fotbal în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării. A fost vehiculată apoi ideea unei fuziuni cu FC Zalău, respinsă din start de către conducerea grupării de la poalele Meseşului. Eventualele soluţii se epuizaseră, astfel că la orizont se profila o previziune sumbră: FC Silvania va dispărea din Liga a II-a. Păcat, dar adevărat. O pierdere grea pentru Sălaj şi pentru mişcarea fotbalistică din judeţul nostru. Pentru a doua oară nu putem menţine o echipă sălăjeană în Liga a II-a, din acelaşi considerent, şi anume lipsa banilor. Se spune că omul învaţă şi din greşeli, dar se pare că şimleuanii nu au învăţat mai nimic din experienţa Armăturii. Poate pe viitor.Până atunci, Sălajul va rămâne într-o singură echipă în eşaloanele superioare, este vorba despre FC Zalău, care încearcă să promoveze în Liga a II-a, dar se loveşte şi ea de... lipsa banilor. În vară, eram la un pas de a avea trei echipe în eşaloanele superioare ale fotbalului românesc, dar Someşul Ileanda s-a desfiinţat imediat după ce a promovat. Motivul? Lipsa fondurilor. Se pare că participarea ani la rând în Liga a II-a este o povară mult prea grea pentru puterea economică a judeţului nostru. Ne-am întins mai mult decât ne e plapuma, iar acest lucru ne-a costat. Astfel, visul frumos s-a încheiat sub Măgură. Ciprian PETRAN
Vizualizari: 1575
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Nume:
ooooooo - 04.02.2011 - 08:02
NELU LA CE TE UITI IN JOS?DE RUSINE ?SAU CA NU MAI VREA IN SUS........
Nume:
sorel - 02.02.2011 - 23:17
bai... fc zalau , oriunde o stire despre simleu hopa si tu . Cred ca esti un frustrat si mucos de copil cum rar mai gasesti pe meleagurile natale . Iti recunosc scrisul tau de 4 clase dintr-o 1000 si chiar indispui lumea care incearca sa citeasca un reportaj deosebit
Nume:
spectartor - 02.02.2011 - 21:15
gurzau nu sa ridicat la inaltimea ligii a 2a/de vina a fost si mitica de la halmajd care a crezut cai vesnica clipa/a fost tradus desi avea poate posibilitatea sa se gindeasca ce vrea si ce oameni are/
Nume:
fc zalau - 02.02.2011 - 20:04
pt.@liga 2 armatura sa desfintat,dar si simleul tau sa desfintat,la zalau se mai joaca fotbal in liga 3 dar la simleu unde se joaca? veziti de treaba ta simleuanule
Nume:
liga2 - 02.02.2011 - 18:43
ARMATURA VA PROMOVA IN MILENIUL PATRU IN LIGA 2
Nume:
chereji - 02.02.2011 - 15:23
nelutzu trimiteo pe claudia la munca in strainatate,ca nu mai ai de unde o intretine.spor la munca sa aveti
Nume:
chereji - 02.02.2011 - 15:08
ai rezolvat si echipa asta nelutule.ai furat cat ai putut d p mitica.amu la munca cu tine
Nume:
mircea - 02.02.2011 - 14:52
mai bine asa ca oricum mergeau 10 de spectatori la meci
Nume:
ooooooo - 02.02.2011 - 13:18
NICIODATA NU AM CITIT ASA REAL SI FRUMOS ARTICOL.[OARE DACA GURZAU SPUNEA REALITATEA DE LA INCEPUT NU SE AJUNGEA AICI ..VB DE AUTOFINANTARE ...DC SI-A BATUT JOC SAU IA PUS PE LINIE MOARTA LA ANUMITE MECIURI SI-A BATUT JOC DE MITICA PRIN JONGLERIA BANILOR SI A PRETURILOR UMFLATE ] NIMENI NU MAI ARE INCREDERE IN GURZAU ,,,RUSINE
Nume:
sorin - 02.02.2011 - 11:48
bravo cipri, frumos articol
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








