Connect with us

DIVERSE

Cu o floare nu se face primăvară, dar ne place să o mirosim!


S-a încheiat un ciclu olimpic şi a început altul. Atletismul, sportul rege al Jocurilor Olimpice, şi-a desemnat în ţara noastră un nou conducător


După Sandu Ion, la şefia Federaţiei Române de Atletism s-a instalat tot un bărbat, Florin Florea, deşi în cursă au intrat şi două femei, ambele cu rezultate sportive mult mai titrate decât cele ale noului preşedinte care a strâns câteva titluri naţionale şi convocări la lotul naţional, fără a ajunge însă să urce pe podiumurile de premiere europene sau mondiale aşa cum au făcut Constantina Diţă sau Monica Iagăr. Până la urmă, nu performanţele sportive trebuie să te propulseze la conducerea unei federaţii, ci abilităţile de lider şi de conducător.

Am votat şi eu pentru noul preşedinte, dar nu contează ce am ales eu, contează ce va face noul preşedinte pentru atletismul românesc şi de ce nu, pentru atletismul sălăjean, pentru că nu-i aşa, în scurta prezentare care şi-a făcut-o înainte de vot a enumerat cluburile pentru care a activat şi a amintit şi CSM „Armătura” Zalău. Chiar dacă am spus că politicul nu ar trebui să se implice în sport, acum, dacă tot a făcut-o, aş vrea să-l văd pe noul preşedinte că se implică pentru a face în aşa fel încât în ţara noastră să răsară tot mai multe stadioane cu pistă sintetică.

În calitate de fost consilier local în muncipiul Braşov cu carnet de partid PSD, care a ajuns să fie de câteva luni consilier al ministrului Tineretului şi Sportului, cred că noul preşedinte al Federaţiei Române de Atletism împreună cu primarul municipiului Zalău (PSD-ist şi el) ar putea să-şi dea mâna pentru a face la Zalău un stadion în care sportul rege al Jocurilor Olimpice să se desfăşoare în condiţii decente, nu de alta, dar atletismul şi nu oricare alt sport a reprezentat judeţul Sălaj şi municipiul Zalău la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice.

Atletismul şi nu oricare alt sport a dat în judeţul Sălaj cei mai mulţi participanţi la Jocurile Olimpice, iar de curând, mai exact duminică, ramura sportivă olimpică „atletism” a calificat pentru judeţul nostru un sportiv la un Campionat Mondial şi nu în orice probă, ci tocmai în proba probelor, cea de maraton.  Da, e adevărat, cu o floare nu se face primăvară, dar doar această floare care poartă numele Paula Todoran face să se vorbească în lume la o competiţie mondială sau europeană despre Zalău la o ramură sportivă care participă la Jocurile Olimpice.

Condiţiile în care atletismul îşi desfăşoară antrenamentele sunt mai proaste decât în vremea când actualul preşedinte al FRA concura pentru CSM „Armătura” Zalău, iar condiţiile de pe „Municipal” sunt nu proaste, ci exagerat de proaste. Pentru că talente am avut şi încă mai sunt, mai avem nevoie de puţină voinţă, aceea a factorilor de decizie care să aducă condiţiile de antrenament în epoca în care trăim şi să nu ne lase să ne pregătim la condiţiile de acum 25 de ani.

 

120 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE