Caută articole

Filtrează articole




FOTBAL

JUNIORI

21.04.2017 - 14:38

Juniorii A de la FC Zalău au obţinut prima victorie din acest an

Juniorii A de la FC Zalău au obţinut prima victorie din acest an

După două remize consecutive, echipa antrenată de Duţu Pop a câştigat cu CSS 2 Baia Mare şi a urcat pe podium

 
Campionatul de juniori A din Seria a IX-a aproape că nu mai are nicio miză, în condiţiile în care, în competiţie au mai rămas 6 echipe. Deja primul loc este ca şi câştigat de către CFR Cluj, dar bătălia se va da în continuare pentru poziţia secundă, la care speră şi juniorii de la FC Zalău, mai ales după ce miercuri au obţinut prima victorie din acest an.
 
“Alb-albaştrii” veneau după două remize cu Luceafărul Oradea şi Electrica Baia Mare, dar în runda de ieri au reuşit să “spargă gheaţa” şi să câştige cu CSS 2 Baia Mare.  Condiţiile de desfăşurare a jocului nu au fost cele mai bune, iar pe toată durata meciului a plouat şi a bătut un vânt puternic. Cu toate acestea, FC Zalău s-a descurcat bine, iar în prima repriză a avut câteva ocazii bune, dar şi două goluri anulate.
 
 
La vestiare s-a intrat cu 0 - 0, dar în partea secundă, elevii lui Alexandru Pop au forţat victoria, în ciuda faptului că din primul 11 au lipsit cinci jucători importanţi. Cei care au intrat au suplinit cu brio absenţele, iar la rampă a ieşit Denis Chiş, care a deschis scorul în minutul 65, după ce a profitat de o greşeală a portarului advers.

Pe final, în ultimele 5 minute, tot Denis Chiş a dus scorul la 2 - 0, după ce a primit o pasă în faţa porţii de la Sergiu Horvat. După această victorie, FC Zalău a urcat pe locul trei, dar va ajunge pe locul 2 după etapa de sâmbătă, când va câştigat la “masa verde” cu Mara Baia Mare.
 
 
“Am controlat tot jocul, chiar dacă ne-au lipsit cinci jucători importanţi. Mă bucur că băieţii s-au descurcat bine deşi a fost o vreme neprielnică pentru fotbal. Trebuia să vină şi prima victorie fiindcă jocul din ultimele etape a fost unul bun. Sperăm acum să legăm cât mai multe victorii şi să terminăm campionatul pe un loc cât mai bun”, a declarat Alexandru Pop.
 
 Următorul meci al Zalăului va avea loc pe 26 aprilie, pe teren propriu cu LPS Cluj, formaţie cu care gruparea de sub Meseş se luptă pentru locul 2. 
 
 
 
 

 

FC Zalău - CSS 2 Baia Mare  2 - 0 (0 - 0)  

 


A marcat:
Denis Chiş (2)
 
FC Zalău: Mădălin Şandor - Raul Irimeş, Kurti Eduard, Tomas Ilyes, Raul Moldovan, Sergiu Horvat, Alexandru Neagota, Alin Lazăr, Cristian Pop, Neluţu Berbenţi şi Denis Chiş. A mai evoluat: Andrei Gog. Antrenor: Alexandru Pop

 

Transmisiuni live. Pariuri Live. Pariuri pe mobil. Deschide un cont si joaca online. Vezi aici Top 5 case de pariuri online legale si recomandate de PariuriX.com.

Poti prinde 2 bilete consecutive la cota 3? Fiecare participant câstiga garantat pâna la 10 premii. Adauga acum un bilet GRATUIT si câstiga!


Vizualizari: 677Autor: Ionuţ Costinaş

Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image


 


Cele mai spectaculoase goluri doar in video de mai sus. 

Vremea (Meteo)

Newsletter