Connect with us

ALTE SPORTURI

Zălăuanul Hosu Ioan după ce a parcurs 9.000 de km pentru o cauză nobilă: “Punctul culminant a fost celebrul Machu Picchu”. GALERIE FOTO


Component al echipei Transilvania4SouthAmerica, administratorul societăţii Autoland Hosu  a străbătut deşertul Atacama, Bolivia, Peru, Chile sau Argentina pe două roţi, totul pentru o cauză nobilă.  În expediţia ce a durat aproape o lună, zălăuanul şi colegii de echipă au întâmpinat şi anumite probleme  


Aventură, pasiune, dăruire, bunăvoinţă, curaj, sunt doar câteva ingrediente de care ai nevoie pentru a te aventura în a străbate peste 9.000 de kilometri pe motocicletă. Totuşi, şapte români – printre care şi trei zălăuani – şi-au asumat această responsabilitate. Ba mai mult, unul dintre scopurile acestei expediţii a fost şi un act caritabil. Cei şapte au format echipa Transilvania 4 South America, echipă care a fost continuarea a ceea ce a fost Transilvania4Africa şi  a avut ca scop principal donarea rechizitelor pentru o şcoală din Argentina.

Totul a început în anul 2014, din dorinţa de a ajuta copiii nevoiaşi. Astfel, Bakos Norbert, Deak Albert, Hiriczko Sandor, Alexandru Manole, Olah Laszlo, Hosu Ioan şi Kovacs Attila s-au înscris atunci la raliul Budapesta – Bamako. Scopul acelei competiţii a fost donarea de echipament medical, echipament informatic, plase împotriva ţânţarilor şi alte bunuri pentru tineri din Africa. Să spunem că acea iniţiativă a fost una reuşită, iar după 9.000 de km parcurşi, 3.000 pe bătrânul continent şi 6.000 pe “continentul negru”, expediţionarii au donat bunurile nevoiaşilor din Banjul – capitala Gambiei. Pentru această acţiune, transilvănenii au fost premiaţi cu premiul Maria Tereza

Istoria continuă 

Cum expediţiile din trecut au fost un real succes, un grup format din Hosu Ioan, Hiriczko Sándor, Bikfalvi Zoltan (toţi trei din Zalău), Oláh László (Baia Mare), Deák Albert (Cluj-Napoca) şi Lázár Árpád (Odorheiu Secuiesc) a pornit la drum în marea aventură în data de 14 ianuarie. “Ne facem planuri în fiecare an şi vrem să vizităm mai multe locuri şi am hotărât să mergem în America de Sud. Ne-am format un traseu şi am pornit la drum. Nu puteam pleca aşa, fără niciun plan. E mai costisitor decât să mergi într-o excursie la un all-inclusive, dar e mai frumos, mai interesant”, ne-a spus Hosu Ioan. 

Pentru marea aventură, zălăuanii şi-au pregătit motocicletele la domnul Laszlo din Satu Mare, acolo unde, “motoarele pe două roţi” au fost  personalizate şi aranjate pentru a putea fi apte pentru un traseu greu, muntos, dar şi pentru plimbări prin deşert. După aranjarea lor, acestea au fost trimise în Germania, de unde au fost expediate în Chile,  cu vaporul. “Cu două luni înainte am trimis motocicletele în Germania şi de acolo au fost trimise cu vaporul. Am calculat pe când ar trebui să ajungă şi aşa ne-am cumpărat biletele de avion şi am ajuns la Santiago de Chile şi de acolo am plecat la Valparaiso”, ne mai spune Hosu Ioan.

În Chile au ajuns doar şase, deoarece un membru al echipajului a ajuns mai târziu, din cauza unei probleme pe care a avut-o cu un copil bolnav. Prin urmare, cei şase ajunşi în Santiago de Chile au aşteptat două zile, până a reuşit să ajungă şi colegul lor de echipă şi până când au reuşit să îşi ridice şi motocicletele din vamă. În formulă completă şi cu motocicletele la îndemână, Hosu Ioan şi compania au pornit în marea aventură pe două roţi, pe un traseu bine stabilit. “Traseul a fost calculat, ştiam unde trebuie să mergem, stânga-dreapta, sus-jos, ce pasuri trebuie să trecem, a fost destul de bine calculat”, a precizat omul de afaceri zălăuan.

Totuşi, cei şapte au pornit din Valparaiso şi au ajuns la 4.780m altitudine, acolo unde se afla graniţa dintre Chile şi Argentina. Acela  a fost primul obstacol, din punct de vedere fizic, dar şi pentru motociclete. “Cel mai greu ne-a fost când a trebuit să trecem din Chile în Argentina, primul pas a fost la 4.780 de metri! Am avut şi o oarecare teamă, deoarece nu am ştiut cum vom reacţiona la acea altitudine. Niciunul dintre noi nu am mai fost la o aşa altitudine şi nu ştiam cum va reacţiona organismul, mai ales că am ajuns în doar două zile, de la nivelul mării, la aproape 5.000 de metri. Şi motocicletele au mers mai greu, n-aveau aer suficient”, spune interlocutorul nostru.  Pentru primul loc de campare, expeditorii noştri au fost nevoiţi să treacă de pasul Agua Negra (4.780 m) şi să coboare aproximativ 1.000 de metri pentru a putea campa. “Am ajuns într-un sătuc, unde am dorit să campăm”, îşi aminteşte împătimitul de sport cu motor.


O femeie a fost salvată de un membru al echipajului!
 

Totuşi, echipajul pornit în această mare aventură avea să aibă parte şi de prima “peripeţie”. Astfel, la întoarcerea din Argentina în Chile, la un pas de 4.400m altitudine, la vama dintre cele două state, Hiriczko Sandor a fost un erou. “Am sesizat o femeie, care se ţinea de gard, iar după puţin timp, chiar a leşinat. Din fericire, ne-am aflat acolo, iar printre noi s-a aflat şi doctorul Hiriczko Sandor şi acesta i-a sărit în ajutor şi în cele din urmă, femeia şi-a revenit. Principala problemă a fost lipsa de oxigen”, adaugă zălăuanul. 

Plouaţi în Deşertul Atacama 

După toată peripeţia trăită la vamă, “cei şapte magnifici” au ajuns în Deşertul Atacama. Totuşi, odată ajunşi aici, expeditorii au avut parte de o vreme cel puţin ciudată. Să spunem că în acest deşert au loc averse de ploaie la un interval de 6 – 10 ani, însă ploaia a început să curgă în momentul în care Hosu Ioan şi compania au ajuns în Deşertul Atacama. Cea mai mare problemă a fost faptul că drumul a devenit impracticabil. “Noi cu motocicletele am putut să ocolim cu greu şi acest lucru ne-a făcut să ne rătăcim puţin. Iniţial am stabilit să ajungem într-un oraş, însă din cauza ploii şi drumului impracticabil, am ocolit, deoarece nu găseam un traseu favorabil şi aşa am ajuns fără să vrem în cea mai mare mină de cupru din lume. Peste 10.000 de oameni lucrează acolo”, îşi aminteşte Hosu Ioan. 


Hosu Ioan a ajuns  în cea mai mare mină de cupru din lume
 

Să spunem că despre celebra mina s-a creat  “The 33”, un film despre povestea unor mineri care au rămas blocaţi în mină. Revenind la aventura transilvănenilor noştri, să spunem că  au ajuns la mină, undeva după orele amiezii, iar programul minerilor era pe final. Totuşi, alta a fost marea problemă a românilor. “Noi am ajuns acolo din partea deşertului, lucru interzis, iar oamenii de ordine de acolo ne-au oprit şi ne-au întrebat ce căutăm pe acolo. Totuşi, ne-au excortat repede, ne-au dus până la poarta de ieşire. Nu ne-am calculat bine traseul şi mai aveam de parcurs peste 100 de kilometri şi nu mai aveam suficient carburant pentru a ajunge la destinaţie, din cauza ocolirii, însă ne-au ajutat cu carburant. Oamenii au fost ospitalieri, ne-au ţinut acolo, ne-au oferit cafea. În ziua aceea le-am prins pe toate şi ploaie şi vânt şi soare”, mai spune interlocutorul nostru.

După această păţanie, transilvănenii au pornit din nou la drum, însă era noapte, iar vizibilitatea era scăzută şi gropile nu se vedeau, astfel că riscul să apară probleme la motoare era ridicat şi din această cauză, cei şapte au căutat din nou un loc un să îşi aşeze cortul şi să mai doarmă puţin.

Cât despre mâncarea din acea seară, Hosu Ioan îşi aminteşte: “În acea seară am mâncat supă la plic, însă un plic l-am folosit pentru două persoane, am lungit preparatul cu apă, iar dimineaţa am mâncat ceva macaroane uscate”. După o noapte grea, expeditorii au avut parte de o mare surpriză la orele dimineţii. Astfel, la doar 100m de locul unde au dormit, era o fântână, pe care, din cauza nopţii nu au remarcat-o. “Unii şoferi care veneau la mină ziceau că e potabilă apa, alţii ziceau că nu, însă noi am băut, am făcut şi baie şi a contat mult şi treaba asta”, ne mai spune zălăuanul. 


Unul dintre cei mai veninoşi scorpioni din lume le-a făcut… o vizită
 

După ce au făcut baie şi şi-au asigurat proviziile, cei şapte au plecat din nou la drum prin Deşertul Atacama. Luând în considerare proporţiile acestei regiuni, românii noştri au fost nevoiţi să campeze din nou în deşert. Totuşi, dimineaţa, o altă surpriză! Ei bine, de această dată a fost una destul de neplăcută, însă care s-a lăsat fără niciun incident, au fost vizitaţi de un scorpion. “Un coleg a dormit pe saltea, doar în sacul de dormit. Când şi-a împachetat sacul, sub saltea era un scorpion, şi nu orice scorpion, ci <Moartea din Atacama>, unul dintre cei mai veninoşi scorpioni din lume! Nu ştiam despre ce tip era vorba, i-am făcut poze şi i-am dat pace. După câteva zile, după ce am ajuns la internet, am aflat cât de periculos era”, ne-a declarat Hosu Ioan. 

În America de Sud s-au şi distrat 

În această aventură, cei şapte transilvăneni au avut timp şi de o mică distracţie. “Am ajuns mai apoi în San Pedro de Atacama, un oraş foarte frumos, situat în mijlocul deşertului. Un oraş turistic mai mult. Am stat şi aici vreo două zile. În cea de-a doua zi, ne-am făcut un traseu şi ne-am plimbat prin deşert, am fost pe dune, să avem parte de senzaţii tari, fără bagaje”, îşi aminteşte Hosu Ioan.

După acest mic repaus, în care Hirickzo Sandor şi compania s-au relaxat, cei şapte au pornit spre Bolivia. La 4.400m era situată graniţa dintre Bolivia şi Chile. Acolo, era situată doar o mică căbănuţă, fără curent. Totuşi, doar pasionaţii de off-road puteau folosi acel drum ce duce spre graniţă. Însă, peripeţia a fost alta… “Nu puteam face ieşirea şi a trebuit să ne întoarcem în San Pedro de Atacama pentru a obţine hârtia de ieşire, n-am ştiut că nu este vamă acolo”, spune Hosu. 

A încercat  şi frunza de coca!  

Odată ajunşi în Bolivia, o ţară destul de săracă, cei şapte transilvăneni au avut parte de peisaje superbe şi chiar au rămas impresionaţi de unele aspecte găsite aici.  “În Bolivia am trecut şi prin junglă, un loc superb şi cu sate formate pe munţii aceia abrupţi, a fost foarte interesant. La 4.000 de metri sunt sate, iar locuitorii acestora trăiesc doar din creşterea lamelor sau a altor animale. Un alt lucru care ne-a surprins în Bolivia a fost calitatea drumurilor şi amenajarea acestor, vorbim despre cele principale, care leagă oraşele mari ale ţării. Totuşi, vorbim de o ţară mare şi săracă”, îşi aminteşte interlocutorul.

De asemenea, Bolivia este una dintre puţinele ţări în care se poate cultiva coca, iar Hosu Ioan şi compania au avut şansa de a gusta din frunzele celebrei plante! “Aici am văzut prima dată şi frunza de coca. Toată lumea mestecă acolo frunza de coca, noi am rămas aşa surprişi. La ei este un lucru normal şi toată lumea mestecă coca sau se bea ceai de coca. Am încercat, însă e ca şi cum ai bea un ceai foarte tare la noi. Te ajută la concentrare şi îţi întăreşte fizicul”, ne mai spune zălăuanul. Să spunem că în Bolivia şi Peru este acceptată de lege creşterea celebrei plante, în timp ce în Chile şi Argentina este interzis.

“După ce am trecut de La Paz – capitala administrativă a Boliviei, un oraş foarte aglomerat, am fost surprinşi plăcut că oamenii ne făceau loc să putem trece în faţă, nu claxona nimeni, se opreau şi în intersecţii şi ne lăsau să trecem. Foarte interesant a fost. Ne-au văzut că suntem turişti şi acolo, turiştii sunt ajutaţi”, ne mai spune zălăuanul. De asemenea, un alt lucru destul de interesant a fost întâlnirea din jungla boliviană cu o doamnă, patroana unui hostel, care îşi are originile în România! La Hostelul Sol y Luna, expeditorii au întâlnit-o pe Sigrid Fronius, cu rădăcini din Braşov şi  Timişoara. 

Expeditorii noştri au trecut şi de Bolivia şi au ajuns în Peru, o ţară în care aveau să viziteze unul dintre cele mai frumoase locuri străvechi din lume. “Punctul culminat al nostru a fost Machu Picchu. Poate că este puţin prea turistic, sigur este bine că se fac bani pentru ţară, însă este ceva extraordinar şi doar dacă vezi, poţi să crezi că se poate face aşa ceva. Să faci un orăşel într-un vârf de munte (2.500-2.800 m). Am urcat cu autobuzul, însă am coborât pe trepte, au fost o mie şi ceva de trepte”, ne mai spune Hosu Ioan.

Principalul scop al acestei călătorii a fost să ajute o şcoală izolată cu rechizite, însă pe parcurs s-a schimbat planul. “Trebuia să ducem rechizitele la o şcoală din Peru, însă nu s-a mai putut merge, din cauza faptului că elevii erau în vacanţă şi astfel am dus rechizitele la o şcoală din Argentina. Cum nu am beneficiat de o maşină pentru ajutoare, doar ce am putut să aducem noi, am cumpărat rechizite şi de acolo.  A fost greu să cărăm după noi atâtea bagaje, deoarece am fost nevoiţi să cărăm şi piese de schimb, corturi”, a precizat Hosu Ioan.  

Misiune îndeplinită 

În cele din urmă, Hosu Ioan şi compania au ajuns la şcoala din Argentina, iar copiii s-au bucurat foarte mult de această vizită, dar şi de darurile primite. “A fost foarte important faptul că am reuşit să ajutăm şi să le aducem un zâmbet pe buze acelor copii, însă şi experienţa noastră a contat mult. Pot spune, că toată lumea, măcar o dată în viaţă să plece într-o excursie mai îndepărtată, deoarece merită, e mult mai frumos decât un all-inclusive şi ai şansa să vezi lucruri, pe care aici în Europa nu le vezi. Chiar dacă pare că nu sunt multe lucruri de văzut în deşert, ei bine, sunt, sunt foarte multe”, a conchis zălăuanul.  

Minifotbalul, altă mare pasiune  

Un alt mare hobby al lui Hosu Ioan este minifotbalul. Astfel, omul de afaceri zălăuan susţine cea mai veche echipă înscrisă în competiţiile de minifotbal din Sălaj! Vorbim aici de Autoland Hosu Rechinii, o echipă cu tradiţie în minifotbalul sălăjean şi care chiar a avut rezultate bune de-a lungul anilor. “Suntem cea mai veche echipă de minifotbal din Sălaj şi cea mai bună echipă per total. Nu putem să fim întotdeauna primii. Echipa a rămas  cea veche. Dacă ne-am dori să fim mereu pe podium şi acolo în vârful clasamentului, ar trebui să aducem şi noi jucătorii care sunt în top. Oricum, nu ne place să ne schimbăm şi am rămas cu acelaşi nucleu. Bine, mai apar şi tineri, iar acest lucru mă bucură”, mai spune omul de afaceri.

Să spunem că în acest sezon al Ligii 1 de minifotbal, echipa Autoland Hosu Rechinii se află pe locul 4, însă este prezentă în semifinalele Cupei României, acolo unde are şi principalul obiectiv al sezonului. “Principalul obiectiv al nostru este câştigarea Cupei. Suntem în semifinală şi practic mai avem de câştigat două meciuri. Ştim unde ne este locul, însă avem vise, deoarece nu este interzis acest lucru. Anul acesta, având în vedere că faza finală se va desfăşura la Cluj-Napoca, ne-am dori tare mult să participăm. Să ne mobilizăm mai bine şi să mergem într-o formulă completă, de 12 oameni”, a adăugat Hosu Ioan.

Să spunem că omul de afaceri a fost şi un sponsor important al Campionatului de Minifotbal din Sălaj. “Am sponsorizat mult şi  competiţia de minifotbal, peste 5 ani, precum şi mai mulţi sportivi. Din păcate, în acest moment, profitul firmei nu este atât de mare încât să îmi permit asemenea cheltuieli, deşi mi-ar fi plăcut să pot sponsoriza mai departe”, ne-a spus omul de afaceri.   


O dată pe săptămână, Enduro
 

Cunoscutul om de afaceri local nu prea mai are alte hobby-uri, datorită lipsei de timp. “Nu prea mai am timp şi pentru alte hobby-uri. Timpul este cel mai important lucru. Sunt foarte ocupat şi chiar dacă aş vrea, de multe ori nu pot să fac anumite lucruri”, spune zălăuanul.

Totuşi, o dată pe săptămână, Hosu Ioan şi câţiva cunoscuţi se întâlnesc pe Meseş sau prin Satu Mare şi se întrec în competiţii de Enduro. “De obicei sâmbăta mergem sau câteodată mergem şi duminica. Am două concursuri în plan pentru anul acesta şi sper să le şi bifez. Dacă o să le termin, voi fi mulţumit. Pentru anii mei, pentru cât mă antrenez, este foarte important să termin un concurs”, spune împătimitul de motociclism.

În ceea ce priveşte senzaţiile tari, să spunem că Hosu Ioan a mai realizat şi alte “nebunii” în anii precedenţi. “Am mai mers cu paraşuta, trasă de o barcă, sau bungee jumping, însă sunt senzaţii pe moment. Totuşi, o săritură de la înălţime cred că ar fi altceva. Poate o să încerc şi aşa ceva”, a concluzionat zălăuanul.

Sursa foto: Transilvania4SouthAmerica

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI