Connect with us

JUNIOARE

Steaua şi Volei Municipal Zalău rămân despărţite de un punct. Analiza etapei a XXI-a, Rezultatele şi Clasamentul din Divizia A1

În penultima etapă din sezonul regulat, primele două clasate au reuşit victorii în trei seturi. Steaua s-a impus pe terenul celor de la CSM Bucureşti, în timp ce Volei Municipal Zalău a câştigat la Caransebeş


 

Sezonul regulat se apropie de final, astfel că miercuri a avut loc penultima etapă din cadrul returului. Nici în această rundă, primele două clasate nu au întâmpinat probleme, iar atât Steaua, cât şi Volei Municipal Zalău au obţinut victorii în trei seturi. Dacă liderul s-a impus cu 3 – 0 pe terenul celor de la CSM Bucureşti, vicecampioana a câştigat cu 3 – 0 în deplasarea de la Banatul, unde şi-a adjudecat două din seturi la mare diferenţă de puncte.

 

După aceste rezultate, Steaua şi Volei Municipal Zalău rămân despărţite tot de un punct. Faţă de ocupanta locului 3 – SCMU Craiova, liderul are în continuare 2 puncte avans. În runda intermediară de miercuri, campioana României a întâmpinat mici dificultăţi în deplasarea de Bacău unde a fost condusă cu 1 – 0 la seturi. Gazele au fost în avantaj în multe momente şi în setul al doilea, dar până la urmă, SCMU Craiova a apăsat pedala de acceleraţie şi a întors scorul, astfel că s-a întors cu 3 puncte din Moldova.

 

Şi ocupanta locului 4 – Arcada Galaţi a început prost la Dej, unde a cedat primul set. Până la urmă, gruparea de pe Dunăre s-a concentrat în următoarele parţiale, pe care le-a câştigat la pas şi a obţinut o victorie de 3 puncte.

 

Surpriza etapei a produs-o Universitatea Cluj, care a câştigat în faţa unei formaţii din primele şase locuri. Gruparea de pe Someş s-a impus cu 3 – 2 în partida cu Tricolorul Ploieşti, cu toate că a fost condusă cu 2 – 0! În urma acestui rezultat, formaţia din Ploieşti s-a îndepărat la 10 puncte de lider, iar în aceste condiţii, şansele la titlu devin foarte mici pentru echipa lui Sergiu Stancu.

 

Pe terenul ultimei clasate, Explorări Baia Mare a câştigat cu 3 – 1, rezultat în urma căruia a revenit pe locul 7.

 

Să mai spunem că sâmbătă este programată şi ultima etapă din retur, Volei Municipal Zalău urmând să evolueze în deplasare la Piatra Neamţ.

 

Rezultatele din etapa a XXI-a: 

 

"U" Cluj – Tricolorul Ploieşti 3 – 2 (-17, -21, 19, 30, 16)

 

VCM LPS Piatra Neamţ – Explorări Baia Mare 1 – 3 (-16, 23, -29, -19)

 

Ştiinţa Bacău – SCMU Craiova 1 – 3 (22, -17, -18, -17)

 

Volei Club Caransebeş – Volei Municipal Zalău 0 – 3 (-12, -21, -13)

 

Unirea Dej – Arcada Galaţi 1 – 3 (21, -17, -17, -18)

 

CSM Bucureşti – Steaua 0 – 3 (-21, -22, -19)

 

Clasament:

 

Nr. Nume echipa MJ V Î Seturi Pct
1 Steaua Bucureşti 21 17 4 56:20 51
2 ACS Volei Municipal Zalău 21 17 4 55:21 50
3 SCMU Craiova 21 17 4 54:18 49
4 Arcada Galaţi 21 16 5 51:28 46
5 Tricolorul LMV Ploieşti 21 14 7 49:33 41
6 CS Municipal Bucureşti 21 11 10 40:37 34
7 Ştiinţa Explorări Baia Mare 21 8 13 37:46 26
8 Volei Club Banatul Caransebeş 21 7 14 33:48 23
9 Ştiinţa Bacău 21 7 14 32:50 21
10 Unirea Dej 21 5 16 28:54 17
11 Universitatea Cluj 21 5 16 22:53 15
12 VCM LPS Piatra Neamţ 21 2 19 12:61 5

 

Programul ultimei etape, care va avea loc sâmbătă:

 

Arcada Galaţi – "U" Cluj – ora 15.00 (se joacă la Cluj)

 

Volei Municipal Zalău – VCM LPS Piatra Neamţ – ora 16.00 (se joacă la Piatra Neamţ)

 

SCMU Craiova – Unirea Dej – ora 17.00 (se joacă la Dej)

 

Steaua – Volei Club Caransebeş – ora 17.00

 

Explorări Baia Mare – Ştiinţa Bacău – ora 18.00

 

Tricolorul Ploieşti – CSM Bucureşti – luni, ora 19.00 – Digi 

236 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in JUNIOARE