Caută articole

Filtrează articole




VOLEI

DIVIZIA A2

10.02.2017 - 10:03

Claudiu Iov - jucător Volei Club Zalău: “Aşteptăm cât mai mulţi spectatori la meciul de sâmbătă cu ProVolei Arad”

Claudiu Iov - jucător Volei Club Zalău: “Aşteptăm cât mai mulţi spectatori la meciul de sâmbătă cu ProVolei Arad”

După prima victorie din acest an obţinută la Braşov, voleibalistul speră la un succes şi sâmbătă, prin care gruparea de sub Meseş să mai păstreze şanse matematice la locul 4 


 
 
În etapa de la finele săptămânii trecute din Seria Vest a Diviziei A2, Volei Club Zalău a reuşit o victorie importantă pe terenul celor de la CSU Braşov, unde gruparea de sub Meseş s-a impus în trei seturi.

“Felicit echipa pentru jocul bun făcut la Braşov. Toţi ne-am dat interesul şi am muncit pentru fiecare punct. A fost un meci destul de echilibrat, deoarece şi adversarii şi-au dorit victoria, dar am demonstrat că am fost mai buni şi ne-am impus cu 3 - 0”, a declarat Claudiu Iov, care aşteaptă un public cât mai numeros la meciul de sâmbătă, când Volei Club Zalău va primi vizita celor de la ProVolei Arad.
 
“Atâta timp cât mai sunt şanse matematice, mai sperăm la locul 4, dar trebuie să câştigăm meciul de sâmbătă cu echipa din Arad, la care aşteptăm cât mai mulţi spectatori la sală pentru a ne susţine. Locul  4 la finele sezonului regulat ne-ar da posibilitatea să jucăm primul meci din play-off pe teren propriu, oferindu-ne şansa să ne luăm revanşa în faţa echipei din Dej şi să mergem la turneul semifinal”, a mai spus Claudiu Iov.
 
Cu două etape înaintea finalului de sezon regulat, Volei Club Zalău se află pe locul 5, la 5 puncte în spatele celor de la CSS CNE Lapi Dej. Pentru gruparea de sub Meseş urmează sâmbătă de la ora 13.30, în Sala Sporturilor din Zalău, meciul cu ProVolei Arad, după care pe 18 februarie, formaţia condusă de Gabriel Terheş va juca în deplasare pe terenul celor de la CSU Vest Timişoara.
 

Vizualizari: 786Autor: Ionuţ Costinaş

Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image


 


Cele mai spectaculoase goluri doar in video de mai sus. 

Vremea (Meteo)

Newsletter