Caută articole
Filtrează articole
10.01.2011 - 18:13
Dan Mureşan, între FC Maramureş şi FC Silvania
Plecarea lui Dan Mureşan a lăsat un gol imens în linia defensivă a Silvaniei, iar improvizaţiile la care a fost nevoit să recurgă antrenorul Florin Fărcaş nu prea au dat roade. Exclus din lot imediat după sosirea orădeanului pe banca tehnică a Şimleului, fundaşul în vârstă de 26 de ani ar putea reprezenta surpriza iernii sub Măgură.
Cum negocierile pe care fotbalistul le are cu alte echipe nu pau mari şanse de a se realiza, preşedintele Ioan Gurzău a fost cel care a dat semnalul împăcării. “Îl aşteptăm pe Dan Mureşan la reunirea lotului. Dacă nu se poate transfera la altă echipă, ne-ar putea fi de mare ajutor în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Dacă vom colabora, îi vor fi achitate toate restanţele financiare”, a declarat Gurzău, în condiţiile în care jucătorul afirmase că nu va mai evolua niciodată pentru gruparea “alb-albastră”.
Dan Mureşan se află sub contract cu FC Silvania până la vara următoare, astfel că plecarea sa în Ucraina are şanse aproape nule să se realizeze, deoarece ucrainienii i-au propus un salariu foarte bun, dar au pus condiţia ca jucătorul să fie liber de contract.
Şi negocierile cu FC Maramureş Universitar au intrat în impas, iar asta din cauza sumei pe care şimleuanii o solicită în schimbul transferului. “Am fost la Baia Mare şi m-am înţeles la bani cu cei de acolo, dar FC Silvania solicită 10.000 de euro în schimbul meu. Mi se pare o sumă exorbitantă, în condiţiile în care eu am venit gratis la Şimleu şi nu s-a investit nimic în mine. Cu atât mai mult, mă deranjează faptul că alţi jucători au fost lăsaţi să plece pe bani mărunţi”, a explicat Dan Mureşan.
Vizualizari: 2334
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Nume:
pont - 12.01.2011 - 06:20
daca nu le pare rau sal lase.ar fi un gest de om cu cap la cel cu decizia ca gimi sa plece de acolo.zau.
Nume:
GIMI E SALVATORUL - 11.01.2011 - 21:52
GIMI NE SALVEAZA DE LA RETROGRADARE DE INUNDATI DE CUTREMURE ,,,DE PROSTIE MAI GREU DAR ASTA E
Nume:
pop - 11.01.2011 - 21:09
nu GURZAU ESTE CU DECIZIILE
Nume:
libertlibertate pt muresan dan! - 11.01.2011 - 20:53
dle gurzau?lasa pe acest om liber.liber a venit la voi liber sa plece.esti cumva stapin de sclavi?oricum daca asa se pune problema e grav ca in fotbal mai sunt asemenea specimene,adica el fiind la origine deci seful.
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








