Connect with us

ALTE SPORTURI

Trei zălăuani străbat America de Sud pe două roţi pentru o cauză nobilă. GALERIE FOTO

Hosu Ioan, Hiriczko Sándor şi Bikfalvi Zoltán fac parte din echipa Transilvania4SouthAmerica, alături de alţi patru membri şi vor parcurge peste 9.000 de km pentru a dona obiecte şi necesităţi unor şcoli izolate la peste 4.000 de metri altitudine!


Aventura continuă pentru cei şapte pasionaţi de offroad, cu suflet mare. Astfel, în acest an, zălăuanii Hosu Ioan, Hiriczko Sándor, Bikfalvi Zoltan (toţi trei din Zalău), Oláh László (Baia Mare), Deák Albert (Cluj-Napoca) şi Lázár Árpád (Odorheiul Secuiesc) alcătuiesc echipa denumită Transilvania4SouthAmerica şi vor participa la un raliu ce are ca traseu străbaterea a patru ţări: Chile – Bolivia – Peru – Argentina. Cei şapte vor parcurge distanţa de peste 9.000 de km pe motocicletă.  

Totul a început în anul 2014, din dorinţa de a ajuta copiii nevoiaşi. Astfel, transilvănenii   s-au înscris atunci la raliul Budapesta – Bamako. Scopul acelei competiţii a fost acela de a dona echipament medical, echipament informatic, plase împotriva ţânţarilor şi alte astfel de bunuri pentru cei de pe continentul “negru”. Să spunem că acea iniţiativă a fost una reuşită, iar după 9.000 de km parcurşi, 3.000 pe “bătrânul continent” şi 6.000 pe “continentul negru”, expediţionarii au donat bunurile nevoiaşilor din capitala Gambiei, Banjul.

După reuşita din 2014, zălăuanii Hosu Ioan şi Hiriczko Sandor au participat şi în anul 2015, an în care au parcurs un nou traseu, pornind din Europa şi tot cu destinaţia Africa.  Anul acesta, destinaţia raliului caritabil a fost modificată. Prin urmare, echipa Transilvania4SouthAmerica va avea de parcurs un traseu prin patru ţări din America de Sud. Aventura celor şapte membri ai echipei a început în data de 13 ianuarie, când aventurierii au plecat pe calea aerului din Budapesta la Madrid şi din capitala Spaniei au ajuns în Chile.

Astfel, în data de 14 ianuarie a început oficial cursa celor şapte magnifici. “În drum spre culmile Anzilor”, aşa era un mesaj postat pe pagina oficială de facebook a celor de la Transilvania4SouthAmerica la începutul drumeţiei. Din Anzii chilieni, Hosu Ioan şi compania au ajuns în Pasul Agua Negra, un pas ce leagă Chile de Argentina, aflat la 4.780m altitudine. După 2.500 de km de la start din Valparaiso, echipa a ajuns în Copiapo, poarta deşertului Atacama. 

Odată ajunşi în deşert, expediţionarii au întâmpinat şi anumite probleme. Astfel, după  ce au fost vizitaţi de un scorpion, aceştia s-au şi rătăcit un pic prin deşert, însă datorită motocicletelor performante KTM, au reuşit să ajungă din nou pe traseul stabilit. Totuşi, după această peripeţie, carburantul din vehiculele pe două roţi a ajuns la final şi echipajul a fost nevoit să fie escortat la o mină de cupru pentru realimentare. După un parcurs în care a întâmpinat ploaie, vânt şi furtuni de nisip,

Transilvania4SotuhAmerica a ajuns în San Pedro de Atacama, unde avea să poposească timp de două zile şi ulterior să pornească spre graniţa cu Bolivia, unde au dat peste un drum înzăpezit, la 4.600 m altitudine. Din Bolivia, cei şapte membri ai echipajului mai au de parcurs traseul spre Peru şi mai apoi spre Argentina, punctul final al acestui traseu. Pe data de 18 februarie se va încheia această expediţie caritabilă, iar Hosu Ioan, Hiriczko Sándor, Bikfalvi Zoltan, Oláh László, Deák Albert şi Lázár Árpád vor dona cele necesare celor două şcoli.

 

Sursa foto: Transilvania4SouthAmerica

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI