Connect with us

HANDBAL

Măgura Cisnădie a transferat o braziliancă


Gruparea din judeţul Sibiu s-a despărţit în această iarnă de trei jucătoare importante. Cel puţin, deocamdată, în schimb a venit doar o  sud-americancă 


În perioada în care Liga Naţională s-a întrerupt cu ocazia turenului final al Campionatului European din Suedia, la Cisnădie au avut loc câteva mutări importante în lot. Astfel, jucătoarele Alina Czeczi, Alina Horjea şi Cătălina Cioaric s-au despărţit de Măgura. Dacă prima a revenit la Brăila, Horjea s-a transferat la Dinamo, în timp ce Cătălina Cioaric a ajuns la HCM Râmnicu Vâlcea.

Deocamdată, la veniri, nu am putut remarca decât transferul braziliencei Larissa Inae Da Silva (n. 4 aprilie 1994), o jucătoare în vârstă de 22 de ani, care evoluează pe postul de extremă dreapta. Sud-americanca a fost convocată de mai multe ori la loturile naţionale de junioare şi tineret.

Cu Naţionala de tineret a Braziliei, noua jucătoare a celor de la Măgura a câştigat Jocurile Pan Americane, în anul 2014, iar în anul 2013 a cucerit medalia de argint la “America de Sud Junior”. Să mai spunem că jucătoarea a mai evoluat în carieră la formaţiile Jundiai Handebo Cube şi Associacao Desoirtiva Santo Andre (Brazilia).

482 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL