Caută articole

Filtrează articole




VOLEI

CUPELE EUROPENE

21.12.2016 - 21:35

Volei Municipal Zalău s-a făcut de rușine în Bosnia și a fost eliminată din Cupa Challenge

Volei Municipal Zalău s-a făcut de rușine în Bosnia și a fost eliminată din Cupa Challenge

După ce în tur a câștigat la pas cu 3 - 0 în fața celor de la MOK Jedinstvo Brcko, vicecampioana României a fost de nerecunoscut în returul din Bosnia, unde antrenorul a apelat la jucătorii care au evoluat mai puțin, dar care nu a câștigat niciun set în acest meci. Mai apoi, în setul de aur, gruparea de sub Meseș a fost învinsă categoric de formația gazdă și astfel, zălăuanii au părăsit prematur competiția


 
După ce în vară, autoritățile locale au făcut eforturi financiare pentru ca Volei Municipal Zalău să se înscrie în cupele europene, chiar și în a treia competiție - Cupa Challenge, voleibaliștii zălăuani nu au apreciat deloc acest lucru, dat fiind faptul că au fost eliminați prematur, încă din faza 16-zecimilor.

 

În această fază, vicecampioana României a dat peste bosniacii de la Mok Jedinstvo Brcko, care în meciul tur de la Zalău a arătat extrem de modest, astfel că Zalăul a câștigat cu 3 - 0, două din cele trei seturi terminându-se la o diferență de 15 și 13 puncte!

 

În aceste condiții, calificarea părea să devină o simplă formalitate pentru elevii lui Marian Constantin, dar returul de miercuri seară a arătat o echipă a bosniacilor mult mai agresivă în joc, dat fiind faptul că gazdele au beneficiat și de câțiva jucători, care în tur nu au evoluat la Zalău.

 

În schimb, în sextetul de bază al grupării de sub Meseș au fost multe schimbări, iar antrenorul a mers pe mâna jucătorilor care au evoluat mai puțin, dar oricum am lua-o, Volei Municipal Zalău s-a făcut de rușine în Bosnia, acolo unde foarte rapid, voleibaliștii de la Mok Jedinstvo Brcko au intrat în cărțile calificării, după ce și-au adjudecat primele două seturi la 16 și 18.

 

Deja în tabăra Zalăului s-a instaurat panica, dar jocul vicecampioanei a arătat mai bine în setul trei, în care a condus cu 13 - 10, 15 - 12 și 16 - 14 la a doua întrerupere tehnică. Pe final de set, Zalăul a avut și trei puncte avans, la 21 - 18, dar gazdele au revenit miraculos și au egalat la 22. Finalul de set a fost extrem de disputat, dar bosniacii au venit cu elan și s-au impus cu 25 - 23

 

Meciul a fost trimis în setul de aur, acolo unde jocul Zalăului nu a mai funcționat deloc, în timp ce gazdele au defilat sub fileu și au condus cu 3 - 1, 5 - 1 și 8 - 1 la întreruperea tehnică. Diferența cea mai mare a fost de 10 - 1, astfel că soarta calificării era în mare decisă. Chiar dacă gruparea de sub Meseș s-a apropiat la 12 - 6, soarta setului nu a mai putut fi schimbată, iar  Mok Jedinstvo Brcko a câștigat și setul de aur foarte clar și va merge în optimile competiției.

 

În schimb, Volei Municipal Zalău scrie o nouă filă neagră în istoria recentă a cupelor europene. Asta dacă ne referim că și în anul 2013, grupare sălăjeană a fost eliminată de Steaua Roșie Belgrad, tot după un astfel de scenariu și tot în 16-zecimi. Și atunci, Zalăul a câștigat cu 3 - 0 meciul tur, dar a pierdut în trei seturi în returul din Serbia, ca mai apoi, echipa antrenată la acea vreme de Aurel Vlaicu să piardă și în setul de aur.

 

Revenind la confruntarea pierdută în Bosnia și care apasă greu pe umerii elevilor lui Marian Constantin, să spunem că nu rămâne altceva de făcut decât ca vicecampioana să se concentreze pe competițiile interne, unde este angrenată atât în lupta pentru titlu, cât și pentru câștigarea Cupei României.

 

Vom reveni!

 


MOK Jedinstvo Brcko - Volei Municipal Zalău 3 - 0 (16, 18, 23), 15 - 8 setul de aur!!!

 

Mok Jedinstvo Brcko: Tomic Nemanja 23p, Ivanovic Stevo 9p, Jocic Bojan 8p, Tatarevic Elvis 7p, Lazukic Danijel 5p, Plavisc Sasa 2p și Trakic Eldar 1p.

 

Volei Municipal Zalău: Răzvan Mihalcea 17p, Rareș Bălean 7p, Mihai Tarța 6p, Paul Șomoi 6p, Cornel Miron 5p și Filip Constantin 5p 


 


Vizualizari: 3098Autor: Ionuţ Costinaş

Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image

Nume:

cartita - 27.12.2016 - 15:09

Marian Constantin de ce te ascunzi ?astepti degeaba sa treaca sarbatorilre sa se raceasca lucrurile ca nu ai nici o sansa

Nume:

moș crăciun - 25.12.2016 - 08:52

Unde sunt așa ziși antrenori să ne lămurească și pe noi oamenii de rând. Oameni fără caracter, plecați fiecare de unde ați venit și lăsați-ne în pace cu rezultatele voastre cu tot.

Nume:

Dani - 24.12.2016 - 16:35

Din păcate lumea nu știe ce se intampla la Zalău. Totul este o chestiune de interes in detrimentul jucătorilor pe care nu ii interesează decât banii. Banii vin de la primărie adica din buzunarul proștilor de zălăuani, intrați n club unde cica președinte este stimabilul Vasile Cota. Ca sa înțelegeți, acest Vasile Cota, om care vine cica de mediul privat, de unde tocmai a falimentat o firma vine la conducerea clubului ca sa para ca e important, desi el nu știe cati jucatori sunt in teren. Funcția i se datorează nevesti-sii Dana Cota, mare activista de partid, ala rosu si cu trandafiri, femeie cu state vechi in Prinaria Zalău si care, dupa ce in Iunie vechiul primar PNL a fost înlocuit cu un prieten de-al dnei Cota, uite-asa s-a intamplat ca noul primar l-a numit președinte pe Vasile asta, paralel cu voleiul. Apoi, in aceeași piesa de teatru, apare bucătăreasa care pana de curând înjura Live la un booking show si al ei bărbat, cel din urma cica pe post de antrenor. Ei bine, Domnu antrenor a fost un mare jucator la viata lui. Tot respectul pt asta, dar imi nu are nicio treaba cu antrenoratul. Si pe deasupra, la fel ca in cazul lui Vasile, nevasta dictează. Cele 2 familii s-au împrietenit si fac multe sprituri si protocoale pe la restaurantele de fitze ale Zalaului, acum sa ne întrebam pe banii cui?! Bineînțeles, in piesa apare vulpea ,liberoul Feher. Jucator bun si asta la viata lui, dar caracter 0 barat. Ca sa înțelegeți, el este pionul principal care face jocurile la echipa, el da afara antrenori, jucatori, el face transferuri, el da indicații la time out-uri, el taie si spânzura. Apoi, in peisaj recent a apărut si Goanga, Adica Adrian Gontariu, un jucator foarte bun se spune (la zalU s-a stins dupa 2 meciuri) care a venit de peste mari si tari sa revoluționeze voleiul in România. I-am dat crezare inițial, msi ales ca ii si zălăuan, am zis ca băiatul are alta mentalitate si vrea sa schimbe ceva. Da de unde?! Lui ii convine ca lumea il privește ca pe un star, dar defapt el si cu Feher muta si strănută la echipa asta, ia o groaza de bani si joaca numai si daca are chef, altfel ori ii accidentat, ori te miri ce are. Si mai sunt figurantii...Adica restul din echipa, care sunt la cantitate, ca nici unul nu deschide gura oficial sa prezinte situatia, dar neoficial se plâng. Si uite asa cand li s-a spus sa piardă si sa joace la pariuri, apăi subpierdut meciul si-au câștigat pariurile. Ca o turna ascultatoare ce au dovedit ca sunt mânați in frunte de-o vulpe, de-o goanga si de 2 ilustre ****ri. Cam asta a fost povestea cu Zalaul. Si nu va răciți gura de pomana sa contestați ceea ce am scris eu, sunt deja prea multi cei care confirma! Sărbători fericite! Si zălăuani...poate va treziți!

Nume:

suporter - 24.12.2016 - 13:11

lucrurile sunt mult mai grave decat par.Sportivi nstiau ca trebuie sa faca blat inv ca dinainte de meciul tur.Astfel ei au transmis apropiatilor acest lucru si de aici incep adevaratele probleme. Cei care au aflat se pare ca au pariat pe meciul din Bosnia. Rusine celor care au hotarat sa umilim zalauanii pe banii lor .De ce nu dau declaratii antrenorii ? Sa ne spuna si noua motivul pentru care au acceptat sa faca blat ?

Nume:

BU - 23.12.2016 - 09:05

Primarul ar trebui sa dea socoteala ,pentru ca el a numit conducerea,desi primaria nu mai este actioner la club.Nu sepoate permita ca familia Cota sa faca manarii pe bani publici.Si federatia nu vede nimic.ALLO nea Visane se aude sau te-ai dedulcit si mata pe la Briliant !

Nume:

dudu - 23.12.2016 - 08:57

Leo go home !

Nume:

Vasi - 22.12.2016 - 22:53

Incredibil in ce mizerie se scaldă aceasta echipa. Niste nenorociți cu toții. Erau câțiva băieți pe care ii credeam de caracter, dar m-am înșelat. S-ar putea sa va usture pariu câștigat acum, mari vedete ce sunteti! Soluția nu este sa mergeti la meci si sa întoarceți spatele către teren plătind bilet, soluția este SA STAM ACASA cand joaca mercenarii ăștia. Daca vrei sport, mergeti la fete sau la volei la A2.

Nume:

#unu din zalau - 22.12.2016 - 19:47

Foarte buna propunerea! Cei care merg la sala la primul meci acasă SA ÎNTOARCĂ SPATELE SPRE TEREN. Sa înțeleagă TOȚI ca ne-am saturat de mizerii de genul!

Nume:

Alfred - 22.12.2016 - 19:04

Se pare ca bosniacii au avut cota 7 pt calificare. Deci au știut baietii ce si cum sa joace. Băgai 1.000 lei, scoteai 7.000 lei

Nume:

Alfred - 22.12.2016 - 19:03

2 cuvinte pot sa descrie ceea ce ati facut voi: Dezamagire si Rusine. O lipsa de respect crasa la adresa suporterilor! #un suporter in minus

Nume:

Cristi - 22.12.2016 - 18:02

Daca tot nu a ti vrut sa va calificați mai bine stateati acasa o parte din voi si dadeati banii la ceva amarati . Daca nu reusim ceva notabil in sport suntem primii la smecherii.

Nume:

Pt cârtița - 22.12.2016 - 17:54

Te Invit sa mai mergi din cand in cand pe la restaurantul Brilliant Park si ai sa vezi despre ce vorbesc. De asemenea, puteți sa vedeți cam ce se intampla in interiorul echipei si pe Facebookul dnei Gabriela Constantin ,care are tripla calitate: nevasta de antrenor, mama de jucator si prietena de conducator. Veti fi Uimiți sa vedeți cate se vad pe Facebook. Cam asa o duce bine o familie de mitici pe banii ardelenilor

Nume:

Haha - 22.12.2016 - 17:43

Atunci cand o suma de bani conteaza mai mult decât caracterul. Acum baietii poate se ghiftuiesc dar sa vedem daca in retur o sa fie la fel de invincibili cu tribunele goale.

Nume:

Aaaa - 22.12.2016 - 17:38

Adi Gontariu lumea de la tine avea pretenții. Asa făceai si in Germania? Te dădeai la o parte? Sa iti fie rusine ca dupa ce ca ai jucat 2 meciuri calumea sezonul asta, iti bati joc de orașul in care te-ai născut!

Nume:

Ce ma - 22.12.2016 - 17:36

Somoi in teren????? Tarta centru???!! Mihalcea universal ?!?!?!?! Rusine rusine rusine sa va fie, excursioniștilor/pariorilor! Nu meritați sa mai calce lumea pe la sala! Aveti un tupeu si o nesimțire incredibila!!!! Vedetele Adi la pătrat pe care toti i-ati pupat, unde sunt acum?! Marile caractere ale echipei care mai aveau puțin si isi făcea statuie, s-au dat asa usor a o parte? Cei care aveau mereu nevoie de al 7 lea jucator

Nume:

Salajan - 22.12.2016 - 17:32

e clar ca printr-o singura modalitate putem sa le arătam ce mizerabili sunt si anume SA NU MAI MERGEM LA SALA!!!! Demisia!!!!!!!!!

Nume:

s - 22.12.2016 - 17:10

asteptam ziaristii daca sunt in stare sa investigheze situatia. sa mearga la primar sa vada ce sa intamplat.

Nume:

z - 22.12.2016 - 17:09

este inadmisibil ce sa intamplat .rusine!!!!!!!!!!!!!!!!

Nume:

alin - 22.12.2016 - 17:07

sa va fie rusine jegosilor nu am pierdut un meci de ani de zile dar eu la meciurile voastre nu mai calc. asa ar trebui sa faca toata lumea care mergea cu inima la sala sa ii sustina pe acesti trisori. primarul ar trebui sa faca declaratii sa limpezeasca apele. nu ai bani nu te inscrii in cupe de la bun inceput. nu pierzi in halul asta. daca aveau caracter jucatorii si antrenorul nu trebuiau sa participe la acest blat. toti suporterii sa nu mai mergem la meciuri

Nume:

unu din Zalău - 22.12.2016 - 16:53

Cum de ce nu pun ziariștii întrebări? Ei întreabă, dar trebuie să aibă pe cine. Nu vede nimeni că este echipa personală a familie Coța? Numai SălăjeanulTV are acces acolo. Suporterii echipei sunt așteptați la primul meci în număr cât mai mare la sală și să întoarcă spatele echipei. Să le cerem să plece toți. Să jucăm cu copiii de la CSS Zalău. Măcar ei sunt zălăuani! Rușine conducerii !!! Domnul primar trebuie să iasă în fața presei pentru a da o explicație.

Nume:

Fost suporter - 22.12.2016 - 16:21

De ce jurnaliștii nu pun întrebări sau nu fac afirmații despre componenta echipei de ieri? Vreti sa ascundeți r...... sub preș? Curios de cand balean si Tarta joaca centrii iar Mihalcea universal. Poate merita si plătitorii de bilete un raspuns. Daca nu, inseamna ca ne meritam soarta

Nume:

Fost suporter - 22.12.2016 - 16:15

Ca sa înțelegeți dragi concetățeni cum isi bat joc de banii noștri acești jucatori si conducerea echipei care ne implora sa venim la sala, va informez ca dl Constantin a reprofilat o serie de jucatori, ca nu cumva sa existe riscul sa câștige. Astfel: 1. zalaul a jucat ieri fără libero. Acel libero care declara inainte de meci ca merg cu gândul la calificare 2. Mihalcea a jucat universal in loc de centru 3. Tarta (rezerva lui Gontariu) a jucat centru in loc de universal 3. Rareș Balean a jucat centru desi este secund 4. Paul Somoi sau jucătorul lu'tasu' care încearcă sa fie centru, a jucat ieri secund. Adica om de preluare. Singurii care au jucat pe posturile lor au fost Miron - secund si Constantin - coordonator. Data fiind aceasta componenta a echipei, im conditiile in care TOT lotul a facut deplasarea, mai ridica cuiva dubii acest scor? Asta ca sa înțelegeți dragi zălăuani, ce fel de oameni sint plătiți din banii Dvs. Sper ca si alți oameni care apreciază fair play-ul sa ia atitudine si sa NU mai meargă la meciurile acestor impostori. Apropo, dle Vonstantin, de ce nu băgați aceasta formula de start si in meciul cu Arcada Galati? Sau Craiova?

Nume:

Suporteri 0 - 22.12.2016 - 16:14

Sa vedem cine va mai merge la meciurile voastre de rahat ! Eu nu mai calc acolo

Nume:

cartita - 22.12.2016 - 16:07

Rusinica poate ne dai si noua 1 exempiu de protocol ?

Nume:

cartita - 22.12.2016 - 16:05

interesanta faza cu protocoalele , verificam si noi un pic ? asta pentru cei ce trebuie sa auda .....

Nume:

Rușinică - 22.12.2016 - 16:02

De la primul jucator pana la ultimul om din conducere! Rusine: Gontariu, Feher, Mihalcea, Dal Bosco, Walkiers, Linz, Rudinsky, Tarta, Cuciureanu, Constantin F, Balean, Miron, Somoi, Nicolae Bogdan, Marian Constantin, Vasile Cota. La ultimii 2 sa se adauge si nevestele care fac protocoale pe banii echipei si indirect ai zălăuanilor!

Nume:

coleg cu feher - 22.12.2016 - 15:51

ce intrebare este asta ? la echipa nu exista decat o singura conducatoare !!!!!!!DANA .....

Nume:

suporter adevarat - 22.12.2016 - 15:38

Cine nu va lasat sa jucati? Catre e conducerea cabinetul 1 sau 2

Nume:

gicuta - 22.12.2016 - 15:36

mai da echipa de baza unde este noi am facut deplasarea doar cu echipa a doua si cu COTA coordonator. Am mers la cumparaturi de Craciun si preintre altele jucam si un meci de volei? Bravo natiune pe bani publici. Ok Conducerii care si-a indeplinit un obiectiv : Un parcurs cat mai lung in cupele Eoropene .FELICITARI

Nume:

volei - 22.12.2016 - 15:31

daca stiati de acasa este grav . se pare ca cine scrie pe aici de pariuri nu se i9nseala

Nume:

coleg cu feher - 22.12.2016 - 15:29

Nu ne a lasat conducerea sa jucam noi titularii am fost in excursie stiind de acasa ca nu jucam.

Nume:

suporter adevarat - 22.12.2016 - 15:28

Dl presedinte pt public ati putea explica aceasta deplasare? A pardon daca va da voie doamna sa vorbiti. Ar fi bine de intrebat ca de altfel o cam.....

Nume:

suporter adevarat - 22.12.2016 - 15:25

Anul trecut ne bateam cu Turcii cu echipa de top am vost in CEV in faze finale,dar acum cum e cu acelasi buget?

Nume:

suporter - 22.12.2016 - 15:10

Cristi ,ce este gresit in comentarii ? tu esti mandru de ce sa intamplat ?

Nume:

gicuta - 22.12.2016 - 15:08

Ce mai conducere. Cine raspunde de acest insucces . Bravo Cota esti tare da mai departe tricouri la pauza dintre seturi dar sa mai ai la cine .

Nume:

fan - 22.12.2016 - 15:05

Marian Constantin sa ti fie rusine ca ai acceptat asa ceva ,toata lumea stie ca esti un om de caracter ,de ce ai acceptat sa te manjesti in halul asta .? Tu stii ce insemna pentru tine si frumoasa echipa mpe care o conduci accesul in fazele superioare in cupe !!!Va lasati condusi de asemenea lasi .

Nume:

cristi - 22.12.2016 - 15:03

In afara de 2, maxim 3 comentarii, restul toate sunt de la acelasi personaj.Foarte tare:)) stim noi cine e...vai vai praf esti :))

Nume:

aaa - 22.12.2016 - 14:58

DOMNULE PRIMAR CIUNT NU AR FI RAU SA REACTIONATI SI D VOASTRA LA O ASEMENEA ORDINARIE...A TI STIUT CA ECHIPA TREBUIE SA PIARDA ???ASEMENEA SCENARIU CU PARIURILE ESTE DE CERCETAT !!!

Nume:

aaa - 22.12.2016 - 14:52

Sunt motive serioase sa credem ca sa jucat la pariur avand in vedere ca scenariul cu pierderea maciului se stia inca din tur.

Nume:

suporter - 22.12.2016 - 14:50

Valy explicatia ii simpla : Doamna a hotarat ca echipa trebuie sa piarda , lucru rusi8nos avand in vedere ca avem cea mai buna echipa din campionat si in challange cup mergeam spre finala.Nu exista nici un motiv. Probabil vor invoca lipsa banilor . NIMIC MAI FALS DEOARECE IN BUGET SUNT PRINSI BANI PENRTU CUPE.

Nume:

vally - 22.12.2016 - 14:36

Cred că ar trebui cineva din conducere să dea o declarație , să ne explice ce s-a întâmplat , care au fost motivele pt. care s-a ajuns aici...PS. nici eu n-o să mai merg la sală...

Nume:

@Dane - 22.12.2016 - 13:35

Dane înțeleptule si chiparosule, nu cumva esti si tu unul dintre pariori?! Lipsa de fair play, lipsa de caracter si de bun simt, astea sunt lipsurile zalaului, nu banii. Mai..atâta vreme cat Feherutu încasează peste 2.000 EUR/luna, Gontariu si Walkiers si ei peste 3.000 EUR/luna...hai sa nu ne plângem de bani. Toate salariile astea sunt plătite de PRIMĂRIE, adica din buzunarele noastre, ale fraierilor care pe deasupra mai merg si la meciuri si platesc bilet. Acum ăștia chiar ne iau de prosti! Si daca zălăuani nu va veti trezi sa le cereți socoteala acestor vedete PE BANII NOȘTRI, inseamna ca ca meritați soarta si prostia!

Nume:

prosport - 22.12.2016 - 13:12

Dan,....un tip intelept

Nume:

Dan - 22.12.2016 - 12:44

Asta cu pariurile nu tine pt ca daca voiau sa se califice jucau cu titularii setul de aur si se calificau dar din diverse motive , probabil din cauza cheltuielilor foarte mari au sacrificat calificarea unde si asa nu aveau prea mari sanse sa treaca de turci ,probabil pt a termina campionatul , .Daca imi aduc aminte la inceputul campionatului echipa a fost inscrisa cu greu in campionat din cauza lipsei banilor asa ca numai jigniti aiurea fara sa stiti ce se intampla , poate ca daca mergeau mai departe riscau sa nu termine campionatul

Nume:

Vânzători - 22.12.2016 - 12:39

Echipa de toată paguba! Niste vânzători nenorociți pe banii zălăuanilor...90% din banii clubului sunt de la Primarie, Adica din contribuțiile cetățenilor orașului Zalău si voi jucatori si antrenori cu salarii de mii de euro, va permiteți sa faceti asa ceva? Sa va fie rusine! Noi zălăuani at trebui sa ne scandalizam pt atitudinea acestor vânzători si in primul rand sa nu mai plătim bilete si sa nu mai participam la meciuri! Daca asta e respectul pe care ni-l arată noua sa ii tratam si noi la fel si sa joace cu sala goală! Asta merita!

Nume:

Parior - 22.12.2016 - 12:22

http://m.wincomparator.com/en-gb/match/jedinstvo-brcko-19683-volei-zalau-20378/ Au dat-o bine baietii

Nume:

da - 22.12.2016 - 12:00

multi sar in apararea acestor falsori,cand spunem adevarul despre ei...de fapt a spus si tiriac..nu titlul olimpic conteaza ci banii,

Nume:

Un suporter in minus - 22.12.2016 - 11:50

Ce nu e clar?! Conducerea e mulțumită ca nu mai cheltuie bani pe alte deplasări afara, antrenorul e fericit ca are bani in plus de-o ciorba la Brilliant iar jucătorii au pariat la greu si si-au scos singuri niste prime babane de Crăciun. Pe la unele Colțuri, au existat jucatori care au spus ca vor da meciul bosniacilor. Cine a avut noroc sa audă, a jucat la pariuri. Eu nu am bagat, nu am crezut ca jucătorii pot face asta. Sa vedem acum mai are tupeul Gontariu sau Feher sa cheme lumea la sala?????? Rusine! Ati mai pierdut un suporter, eu nu mai am ce calca in acea sala la meciurile echipei de volei! Doar ce mi-a demonstrat ca nu merita respectul si timpul meu.

Nume:

Dan - 22.12.2016 - 11:06

Cine a fost la meciul tur a vazut adevărata valoare a echipei din Bosnia.Sincer asa echipa slaba nu am vazut pana acum.Ceea ce s a intamplat in Bosnia este clar pentru oricine a vazut un meci de volei in viata sa.Astept ca si presa sa ia atitudine sa nu mai fim luati de fraieri pe banii zalauanilor.

Nume:

Mno... - 22.12.2016 - 10:07

Dacă s-a pariat agresiv le acest meci ca se pierde eu cred ca nu e greu sa se afle cum sta treaba exact. Nu ar trebuii sa fie sesizate organele în drept?! Sau sa se autosesizeze.

Nume:

Dan - 22.12.2016 - 09:48

Singura explicatie este ca nu au bani pentru inca o deplasare costisitoare in care mu aveau sanse de calficare si pobabil au renuntat .

Nume:

fost suporter - 22.12.2016 - 08:21

Acum să vă văd mari jurnaliști-cu premii la gala presei sălăjene. Intenționat am scris cu litere mici, aceea nu e gală și nici presă, cum puneți întrebări lui Coță, Constantin, Feher, Gontariu, B.Nicolae despre ce s-a întâmplat în Bosnia. A, era să-l uit pe domnu’ Șomoi. De ce nu s-a vrut calificarea ? De ce au jucat cu rezervele ? De ce a jucat Șomoi și nu a jucat Cuciureanu ? De ce ne miticizăm ? Aveți sânge în voi să faceți ce n-ați mai făcut ? Adică să puneți întrebări nu doar să transcrieți o declarație.

Nume:

presa pe diagonală - 22.12.2016 - 08:02

Gontariuuu așa vrei tu să aduci lumea la sală? Rusine toată țara știe că jucaț la pariuri, așa este și viața voastra un pariu pe care la un moment dat o să îl pierdeți.

Nume:

ZALAUAN - 22.12.2016 - 07:56

Și uite asa un sport nobil a ajuns să rămână fără suporteri datorită unor jucători fără caracter și unei conduceri defectuoase. Rușine să vă fie tuturor care vă ocupați de această echipă. Ieri ați mai pierdut încă un suporter.

Nume:

Teo - 22.12.2016 - 07:45

Rusine COTA !Rusine Ciunt! Ati jucat la pariuri cu baieti? Prime de Craciun? RUSINE !!!

Nume:

fost suporter - 22.12.2016 - 06:58

Păi noi dăm vina pe conducere dar antrenorii ce eu păzit? Probabil incompetenta.Sper ca primarul și conducerea clubului să analizeze această situatie.

Nume:

Eu - 21.12.2016 - 23:44

Am un bar in Slatina si o colaborare cu o casa de pariuri !!! Azi s-a pariat agresiv pe înfrângerea Zalaului si chiar scor corect 3-0 !!!!

Nume:

volei - 21.12.2016 - 23:26

nu stiu ce trebuie facut...sa lasam sala goala, faceom protest. Demisia conducere si antrenor!

Nume:

volei - 21.12.2016 - 23:23

da, pe parcurs au facut update la articol. bine, imi retrag commentul de mai jos.

Nume:

Gheorghe - 21.12.2016 - 23:17

Doru Tarle e de vina, nu jucatorii si antrenorii

Nume:

umilit - 21.12.2016 - 22:59

Pacat ca din acest ....nu stiu cum sa-i spun ies umiliti si condamnati cei mai putin vinovati.Cine doreste poate vedea statisticile CEV-ului si.....cuvintele nu-si mai au rostul.Nici nu sti ce ma doare mai rau sufletul sauumilinta!Sarbatori fericite!

Nume:

A - 21.12.2016 - 22:55

Rusine sa va fie pariorilor Se auzea de câteva zile ca o sa vindeți meciul Rusine jucătorilor care s-au dat la o parte dar apoi ne cer noua sa venim la sala...mojicilor

Nume:

prosport - 21.12.2016 - 22:53

ușor cu "rusinea"domnilor gazetari,.....macazul e altul....

Nume:

Domnu Volei - 21.12.2016 - 22:37

e de nota ZERO echipa domnule volei, nu acest articol. Urat cum a procedat conducerea si-a batut joc de acesti jucatori pe care i-a trimis in teren sa piarda

Nume:

volei - 21.12.2016 - 22:26

in articol nimic despre cine a jucat, ce schimbari s-au facut pe parcurs, minic, articol de nota 0.

Nume:

Vasile - 21.12.2016 - 22:18

Se stia de azi dimineata ca o sa piarda.cei din bosnia aveau cota 3 la pariuri.s-au facut de rusine dar probabil au castigat ceva banuti

Nume:

fost suporter - 21.12.2016 - 21:53

Un singur cuvant,RUSINE !!!!!!

Nume:

zalau - 21.12.2016 - 21:46

Rusine!!! De ce nu sa jucat cu titularii?? Rusine pentru sport, pentru Zalau, pentru Romania!

Nume:

Naşul - 21.12.2016 - 21:45

Sa va fie rusine ,va bateti joc de banii nostrii.Se pare ca marea conducatoare a ordonat esec.


 


Cele mai spectaculoase goluri doar in video de mai sus. 

Vremea (Meteo)

Newsletter