Connect with us

Ştiri din Sălaj

REPORTAJ. Fotbalul revine şi la Meseşenii de Jos! GALERIE FOTO


 Cu cel mai tânăr primar din judeţ în frunte, comuna învecinată de municipiul Zalău vrea să ajungă în prim-plan, din punct de vedere economic, dar şi sportiv. În aceste condiţii, primarul Bogdan Bercean vrea să reactiveze echipele de fotbal şi minifotbal, iar în viitorul apropiat va începe demersurile şi pentru cel puţin o sală de sport!


Comuna Meseşenii de Jos, cu o suprafaţă a teritoriului administrativ de 62,86 km2, este amplasată la poalele Munţilor Meseş, în Depresiunea Crasnei, coborând spre piaţeta de adunare a apelor de la Vârşolţ. În componenţa comunei intră următoarele localităţi: Meseşenii de Jos – sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 12 km faţă de municipiul Zalau, Aghireş, Fetindia şi Meseşenii de Sus. Încărcatura istorică a comunei este strâns legată de prezenţa liniei de apărare a Imperiului Roman, formată din turnuri şi castre dispuse pe granita acestuia. Ruinele unor astfel de bastioane de aparare se regasesc in zonele inalte din mosia satului Mesesenii de Sus, ruine care se pot distinge si acum, dupa multe secole de uitare. Atestarile documentare ale localitatilor comunei sunt datate in intervalul secolelor XIII- XVI. Centrul de comuna, Mesesenii de Jos, este atestat documentar in anul 1341 sub denumirea de Kezel. Cea mai veche atestare documentara este atribuita satului Mesesenii de Sus, asezare mentionata inca din anul 1213.

Celelalte două asezări sunt menţionate ceva mai tarziu, Aghireş în anul 1361 şi Fetindia în anul 1549. La ultimul recensământ populaţia comunei număra 3078 de locuitori. Din punct de vedere etnic, populaţia comunei prezintă următoarea structură: 67,22% români, 30,66% maghiari, 2,12% rromi. Apropierea faţă de municipiul Zalău a făcut posibilă o migrare dinspre oraş a activităţilor din sectoarele secundar şi terţiar. Cultivarea terenului, creşterea animalelor, prelucrarea lemnului în ateliere meşteşugăreşti sunt principalele ramuri de activitate care completează spectrul economic al comunei.

Din punct de vedere turistic, comuna este cunoscută pentru calităţile balneoterapeutice ale apelor sulfuroase-bicarbonatate de la Meseşenii de Sus. Punerea în valoare a acestor izvoare, dezvoltarea bazei de cazare şi dezvoltarea infrastructurii ar putea face din această localitate o staţiune balneoclimaterică de mare succes.

Comunele din preajma municipiului Zalău s-au dezvoltat enorm de mult după Revoluţie, iar aici ne referim în special la Hereclean şi Crişeni, unde au apărut investitori importanţi. Vecină cu  reşedinţa de judeţ este şi comuna Meseşenii de Jos, cea care a cam bătut pasul pe loc, asta şi din cauza faptului că au fost multe schimbări la conducerea Primăriei. Aici, ne referim în special în ultimii doi ani, când au fost cinci persoane la conducere şi în aceste condiţii au rămas multe lucruri nerezolvate.


Bogdan Bercean, cel mai tânăr primar din judeţul Sălaj! 

Din iunie 2016, în fotoliul de primar a ajuns Bogdan Bercean, cel care a devenit cel mai tânăr primar din Sălaj, la doar 29 de ani! Practic, tradiţia a mers din tată în fiu, iar noul primar a decis să continue munca pe care a început-o tatăl său – Sandu Bercean, cel care a condus destinele comunei timp de 10 ani.

Acum, tânărul primar vrea să redea o altă faţă comunei pe care deja o conduce de mai bine de patru luni. A trecut deja peste acele emoţii din primele zile, iar acum s-a pus pe treabă. Am dorit să aflăm mai multe despre ce îşi doreşte Bogdan Bercean în primul său mandat, iar pentru acest lucru am realizat un amplu reportaj la Meseşenii de Jos. Mai întâi de toate, tânărul ne-a explicat ce înseamnă pentru el această funcţie. “În primul rând, este mult de muncă, dar nici nu aveam speranţe că va fi uşor. Având în spate experienţa de la Consiliul Judeţean, unde am lucrat cu toţi primarii, am cam văzut şi am ştiut ce mă aşteaptă. Este greu, dar şi frumos, iar mie îmi place. Pentru mine a fost un avantaj că am cunoscut lumea din primărie. În primele zile am avut emoţii, dar am trecut peste”, a declarat Alexandru Bogdan Bercean, cel care s-a confruntat cu probleme încă din primele zile.

“Am găsit Primăria cu multe probleme, cu lucrări neterminate, hârtii nesemnate, fiindcă nimeni nu şi-a asumat răspunderea. Am avut trei văi reabilitate, care au fost terminate în septembrie 2015, dar nimeni nu a semnat recepţia. Între timp, lucrările s-au degradat şi au trebuit multe reparaţii suplimentare. Până la urmă, vom rezolva problema, după ce ne-au mai fost alocaţi nişte bani suplimentari, iar într-o lună de zile sperăm să terminăm lucrarea”, a precizat tânărul primar.


Primele proiecte se bazează  pe infrastructură 

Cum multe aspecte au rămas în urmă, în comuna Meseşenii de Jos este mult de muncă, după cum ne-a spus şi Bogdan Bercean. Însă, lucrările trebuie prioritizate, iar primul proiect la care deja se lucrează se referă la infrastructură. “Vrem să depunem un proiect pe Ordonanţa     28 pentru 20 de kilometri de drum asfaltat în comună. Sunt incluse toate satele, în special Meseşenii de Sus, acolo unde este nevoie de mai multe lucrări, fiindcă multe case au poarta la vale şi locuitorii nu prea au drum de acces. Există zone în care pur şi simplu trebuie să treci prin vale, iar acest lucru nu mi se pare normal. Sper să obţinem finanţare, iar anul viitor să demarăm lucrările”, a spus primarul.

Cum comuna este situată la o distanţă mică de Zalău, numărul populaţiei a început să crească, asta datorită faptului că tot mai multă lume se stabileşte în localităţile de lângă municipiu, mai ales în satul Aghireş, unde după cum se poate observa au fost construite foarte multe case. Şi investitorii au început să apară în comună, astfel că există multe ateliere auto, pensiuni, dar şi mici fabrici. Acest lucru aduce un plus, în special în conturile Primăriei, prin taxe şi impozite. Însă, primarul Bogdan Bercean se gândeşte şi la anumite facilităţi pentru cei care vin să îşi deschidă o afacere în comună, iar împreună cu consilierii locali caută o variantă bună pentru modificarea impozitelor. “Faptul că vin tot mai multe firme la noi în comună este un lucru foarte bun. Încercăm să le asigurăm condiţii, dar şi facilităţi, iar pentru anul viitor vom gândi o variantă în legătură cu impozitul”, a spus primarul, care lucrează la mai multe proiecte importante şi îşi doreşte ca în comună să fie adus gazul metan.

Asta după ce recent a fost adusă şi apa potabilă, lucrările fiind finalizate în proporţie de 99% în Aghireş, în timp ce la Meseşenii de Jos, Meseşenii de Sus şi în Fetindia se mai lucrează. Însă, şi locuitorii acestor sate vor avea această facilitate începând de anul viitor. Tot un proiect important care a fost demarat de Bogdan Bercean este cel legat de întăbularea gratuită a tuturor terenurilor din comună, atât intravilan, cât  şi extravilan. Trebuie spus că aceste facilităţi le putem găsi doar în două comuni din Sălaj, este vorba despre Meseşenii de Jos şi Crasna!


Terenul cu suprafaţă sintetică din Aghireş va fi reabilitat 

Deşi în ultimii ani, în comună nu a prea existat sport, tinerilor li s-au oferit condiţii de a face mişcare, iar în Aghireş a fost construit un teren sintetic cu bani din fonduri europene, fiind amplasat la câţiva zeci de metri de şcoală. Acesta a devenit însă impracticabil, iar din cauza alunecărilor de teren, câţiva stâlpi şi o parte din suprafaţa de joc au luat-o la vale! Încă din primele săptămâni după ce a ajuns în fruntea Primăriei, pe Bogdan Bercean l-a preocupat să rezolve această problemă, mai ales că el este şi un mare iubitor de sport şi de mişcare. “Lucrările au fost făcute greşit şi au apărut alunecări de teren din cauză că nu s-a respectat proiectul. Pur şi simplu, o parte din terenul sintetic a luat-o la vale. Avem mai multe variante pentru a remedia situaţia, doar că     unele dintre ele sunt foarte costisitoare. Proiectantul se ocupă de găsirea unor soluţii. Cred că varianta pe care o să mergem va fi cu pământ stabilizat, armat, dar costurile se ridică undeva la 20.000  de euro! Se putea să nu se ajungă în această situaţie, dacă exista puţin interes. S-a făcut o încărcătură de pământ, pentru aducerea la nivel a terenului, dar care nu a fost suportată de solul iniţial, fiindcă nu au fost prinse deranje în proiect”, ne-a informat tânărul primar.

Deocamdată, în comună nu prea există alte baze sportive, în condiţiile în care terenul de la Aghireş a fost retrocedat cu ani în urmă, iar cel de la Meseşenii de Jos nu era al Primăriei şi a revenit în composesorat. “În acest moment nu prea există baze sportive în comună. Am avut vechiul teren de fotbal, cu care ne-am şi mândrit, fiindcă avea o suprafaţă foarte bună de joc. Acesta aparţine de composesorat şi trebuie să găsim o soluţie, să vedem cum putem să-l concesionăm pe o anumită perioadă.  Îl vom amenaja din bani de la Consiliul Local, fiindcă dacă nu este al nostru nu putem să accesăm fonduri pentru  o bază sportivă”, a spus primarul.

Singurul loc în care tinerii pot face mişcare este la terenul din incinta şcolii din Meseşenii de Sus, un teren de volei mai existând şi în curtea şcolii din Aghireş.

Sală de sport, în viitorul apropiat 

Compusă din patru localităţi: Meseşenii de Jos, Meseşenii de Sus, Aghireş şi Fetindia, comuna are aproximativ 3.000 de locuitori, dar şi un număr însemnat de tineri, ca atare funcţionează trei şcoli, la Aghireş şi Meseşenii de Sus cu clasele I – VIII, în timp ce la Meseşenii de Jos cu clasele I – IV. La nicio şcoală momentan nu există sală de sport, deşi în timpul mandatelor lui Sandu Bercean s-a discutat şi despre construcţia unui astfel de amplasament.

Dacă până în prezent nu s-a reuşit demararea unei astfel de investiţie, Bogdan Bercean deja pregăteşte un proiect şi spune că şi-ar dori ca în comună să existe trei săli de sport! “În perioada de iarnă, tinerii din Aghireş şi Meseşeni se deplasează la sălile din Crasna sau la Pericei  pentru a juca fotbal. O sală de sport     în comună este o necesitate şi am în plan ca în perioada următoare să depunem un proiect. Eu aş vrea să avem chiar trei săli de sport, unde elevii să poată face mişcare şi în anotimpul rece. Mi-aş dori la Aghireş şi Meseşenii de Sus, dar şi în centrul comunal, mai ales că avem un teren disponibil în spatele Primăriei. În acest sens, avem ceva proiecte din mandatele tatălui meu, care nu au mai fost depuse. Le vom revizui şi vom merge tot pe ele”, a precizat tânărul de 29 de ani.

Din toamnă, echipă în Liga a V-a, dar şi în Campionatul Judeţean de minifotbal! 

În comuna Meseşenii de Jos, fotbalul a avut tradiţie, iar în trecut au activat chiar două echipe, una la Meseşenii de Jos, iar una la Aghireş. În istoria recentă, “sportul rege” s-a practicat doar la Meseşeni, unde Gloria a fost ani buni o fruntaşă din Liga a IV-a. În lot erau jucători importanţi din judeţ, iar în echipa a jucat inclusiv actualul primar – Alexandru Bogdan Bercean. Cu o echipă unită, Gloria a avut rezultate notabile, dar în anul 2009 a început să decadă, astfel că un an mai târziu a fost nevoită să se retragă din campionat. Din păcate, echipa a dispărut din peisaj şi nu s-a mai înscris nici măcar în Liga a V-a, astfel că jucătorii au plecat spre alte zări. Chiar şi actualul primar – Alexandru Bogdan Bercean a ajuns să joace la Gloria Ban, cu care a promovat în Liga a IV-a, în urmă cu doi ani.

Pauza de aproape 7 ani fără fotbal se pare că va lua sfârşit, în vară, când în comună va fi reînfiinţată o nouă echipă. Intenţii au mai fost şi în anii trecuţi, dar de data aceasta primarul îşi doreşte ca “sportul rege” să reînvie. “Fotbalul este iubit la noi în comună şi îmi doresc ca din vară să avem din nou echipă şi  ne vom înscrie în Liga a V-a. Primăria şi-ar permite din punct de vedere financiar să susţină echipa, dar mai sunt şi agenţi economici în comună, care ne-ar putea ajuta”, este de părere Bogdan Bercean.

Referitor la lot, se doreşte ca acesta să fie compus cu jucători ce îşi au originile în comună. Aceasta nu ar fi o problemă, în condiţiile în care foarte mulţi tineri din Meseşenii de Jos şi din satele aparţinătoare joacă la grupări din Liga a V-a, chiar şi din Liga a IV-a.  “În mare parte  îmi doresc ca lotul să fie format cu jucători ce îşi au rădăcinile în zonă. Doar din comună este mai greu, fiindcă mulţi tineri sunt plecaţi prin străinătate, iar alţii sunt studenţi la Cluj”, ne-a informat primarul, care doreşte să pună bazele şi unei echipe la minifotbal. De fapt, în Campionatul Judeţean de Minifotbal, Gloria Meseşeni a activat ani buni, chiar în liga secundă, dar acum, singura reprezentantă a comunei a rămas Voinţa Aghireş. “Şi la minifotbal ne dorim să revenim. Am văzut că deja avem o echipă din comună, este vorba de Voinţa Aghireş. Dorinţa noastră este să ajutăm şi această formaţie, cu o singură condiţie: în lot să existe doar jucători din comună”, a adăugat primarul.

Şi, dacă tot suntem la capitolul sport, să mai spunem că Meseşenii de Jos se poate lăuda cu oameni importanţi, în special de la fotbal. Şi am începe în primul rând cu Ioan Onicaş, fostul purtător al ecusonului FIFA, actualmente observator de arbitri în Liga 1, Ofiţer de Dezvoltare Reginală în cadrul CCA, dar şi preşedinte la Federaţia de Minifotbal din România, acesta având rădăcini în Aghireş. La fel, şi foştii Cristian Crişan şi Ioan Meleg, care au evoluat la Armătura Zalău şi Minerul Sărmăşag.

Cu rădăcini din localitatea Aghireş se  numără chiar şi doi foşti fotbalişti din Liga I, este vorba despre Mihai Onicaş şi Eric Bicfalvi, care au evoluat şi la Steaua Bucureşti! Tot din Aghireş se trage şi Anca Onicaş, fosta jucătoare de la HC Zalău. Din Meseşenii de Jos îşi are originile şi Marcel Doru Å¢îrle, fostul multiplu campion la aruncarea greutăţiilor, care în ultimii ani a fost director executiv la vicecampioana CS Volei Municipal Zalău.


Comuna are un mare  potenţial turistic

Situată la 12 km de Zalău, comuna Meseşenii de Jos are un mare potenţial turistic, mai ales că zona este una de deal, în apropierea Munţilor Meseş, dar şi în apropierea lacului de acumulare de la Vârşolţ. În aceste condiţii, turiştii care vor să viziteze zona au multe atracţii, iar în acest sens, în comună au şi apărut deja şapte pensiuni agro-turistice! În Meseşenii de Sus există şi un izvor de apă sulfuroasă, fiind în trecut şi o zonă de băi. “În comună există un mare potenţial turistic, iar această ramură s-ar putea dezvolta. În zona în care au fost amplasate băile putem fora un puţ şi să facem o staţie de distribuire. Apa este sulfuroasă şi ajută la probleme reumatice. Am încercat să obţinem un proiect şi să valorificăm zona respectivă, dar nu putem obţine finanţare, doar dacă localitatea este certificată ca şi staţiune”, ne-a informat Bogdan Bercean.

Zonă de agrement  la poalele Meseşului!?

Cum drumul de le Meseşenii de Sus este asfaltat până la poalele Meseşului, primarul se gândeşte să valorifice şi zona respectivă, una foarte pitorească, unde se are în vedere construirea unui parc montan de distracţie. “Aş vrea să facem o zonă de agrement şi am opta pe un parc montan, de distracţie. Primăria are în zonă o suprafaţă destul de mare de pădure şi avem şi drum asfaltat până la poalele Meseşului. Versantul permite şi construirea unei pârtii, iar deja în zonă au apărut câteva cabane”, a declarat primarul, care a făcut un anunţ pentru locuitorii comunei, iar înainte de sărbătorile de iarnă va organiza Târgul de Crăciun, la căminul cultural din Meseşenii de Jos!

“Înainte de sărbători vom organiza un târg de Crăciun, un fel de serbare de deschidere a Sărbătorilor de iarnă. Vrem să vedem cum iese. Dacă totul va ieşi bine, vrem să facem o tradiţie din acest eveniment, chiar în fiecare sat. Colindătorii vor fi de la noi din comună”, a spus primarul.

În încheiere, Bogdan Bercean a avut şi un mesaj pentru comunitatea locală. “Vreau ca toată lumea să fie cât mai aproape de Primărie. Orice persoană care are o idee este binevenită la sediu. În limita posibilităţilor ajutăm pe toată lumea. Împreună cu colegii din Primărie, încercăm să răspundem cât mai prompt la orice cerinţă. Oamenii ne-au ales ca să fim în slujba lor”.

loading...
Loading...
3 Comments

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Ştiri din Sălaj