Connect with us

HANDBAL

Junioarele III de la CSS Zalău au pierdut la Baia Mare


Într-un meci contând pentru etapa a III-a a campionatului, formaţia pregătită de Dan Pavel nu a putut emite nicio pretenţie în faţa uneia dintre cele mai puternice echipe din serie


În etapa precedentă, micuţele handbaliste au izbutit prima victorie din acest sezon, şi nu a fost orice victorie, ci una la 19 goluri diferenţă! Fetele lui Dan Pavel s-au impus cu scorul final de 25 la 6 împotriva formaţiei CS Marta Baia Mare.

În a treia etapă, cele mai tinere handbaliste au avut de înfruntat tot o echipă din municipiul maramureşean. Evoluând anul trecut sub numele de HCM Baia Mare, din acest an, toate jucătoarele au fost transferate la noul club, sub denumirea de CS Phoenix Baia Mare. În aceste condiţii, meciul era foarte greu pentru zălăuance.

Jocul a fost echilibrat doar în primele patru minute de joc, când tabela indica egalitate, scor 3 la 3. Totuşi, încet-încet, CS Phoenix s-a desprins pe tabelă, iar la pauză avea un avantaj de 8 goluri. În partea secundă, antrenoarea Magda Kovacs a rulat tot lotul, iar CSS Zalău a mai redus din diferenţă, dar a fost prea puţin, prea târziu. Scorul final indica o victorie a echipei din Baia Mare.


”Începutul meciului a fost echilibrat, am sperat, dar pe parcursul meciului, având un lot mult mai valoros, CS Phoenix a trecut în avantaj. Din acel moment ne-au condus pe toată durata partidei şi mi se pare că sunt cea mai bună formaţie din serie. Din păcate nu le-am putut face faţă şi sperăm că în meciurile următoare va fi mai bine”
, a declarat Dan Pavel, antrenor CSS Zalău


Mai multe informaţii găsiţi în ziarul Sportul Sălăjean din 5 octombrie

Sursă foto: csphoenix.ro

 


CS Phoenix Baia Mare – CSS Zalău 29 – 23 (18 – 10)

CSS Zalău:
Ştefania Mocuţ – Laura Groza (7 goluri), Dalia Rus (5), Natalia Iepan (5), Denisa Varga (3), Andreea Crişan (2), Karina Ghinea (1), Egri Anna, Denisa Ghilea, Sonia Udrescu, Denisa Moroşan, Cătălina Sabo şi Mara Pop. Antrenor: Dan Pavel


Rezultatele etapei a III-a:

CS Phoenix Baia Mare – CSS Zalău 29 – 23 (18 – 10)

CSS 2 Baia Mare – CS Seini 23 – 8 (7 – 4)

CS Marta Baia Mare – ACS Alpha Oradea 21 – 18 (9 – 10)

 

Clasament:

 

    Echipa Juc V E P GM GP Pts
1 CSS 2 Baia Mare 3 3 0 0 57 36 6
2 CS Tonic Oradea 2 2 0 0 43 23 4
3 CS Phoenix Baia Mare 2 2 0 0 55 38 4
4 CSS Zalau 3 1 0 2 67 55 2
5 CS Marta Baia Mare 3 1 0 2 42 69 2
6 ACS Alpha Oradea 3 0 0 3 42 56 0
7 CS Seini 2 0 0 2 16 45 0

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL