Connect with us

Ştiri din Sălaj

REPORTAJ. Comuna Ip dă liderul Seriei Vest: Steaua Cosniciu! GALERIE FOTO


“Le mulţumesc celor care au avut încredere  în mine. Oamenii au votat pentru normalitate şi pentru muncă. Le promit  că voi fi alături de ei şi mă voi zbate pentru binele comunităţii. Şi în primul mandat am lucrat şi am clădit în continuu. Chiar am făcut un bilanţ şi s-a putut observa că am realizat foarte multe lucruri. Ne dorim  ca şi în următorii ani să facem cât mai multe lucruri pentru locuitorii comunei Ip”, a declarat primarul Markus Laszlo



IP – Scurt istoric:

Comuna Ip dispune de o aşezare geografică privilegiată şi de condiţii naturale favorizante, datorită cărora omul a vieţuit aici încă din timpuri preistorice. Cercetările arheologice au dovedit prezenţa omului din epoca neolitică la Zăuan şi Ip, însă primul document scris care atestă existenţa acestor aşezări în calitate de localitate este Regestrumul din Oradea.  Reşedinţa de comună Ip a fost atestată documentar pentru prima dată în 1208 sub denumirea de villa Ypu, denumirea actuală provine din 1854. Localitatea Cosniciu de Jos a fost atestată documentar pentru prima dată în 1213 sub denumirea de Villa Coznis, Zăuan în 1249 sub denumirea de Terra Zwan, Cosniciu de Sus în 1341 sub denumirea de Kosnich, iar cea mai recent menţionată documentar a fost Zăuan-Băi, în 1913.

Urmărind evoluţia populaţiei, în ultimii ani, sub aspectul numărului de locuitori, se constată o continuă scădere, deci putem vorbi de o evoluţie negativă. Dacă, în anul 1990, comuna  numără 4.290 persoane, în 2011 se regăsesc doar 3.598 de suflete. Cauzele scăderii sunt de natură economică, şi nu numai. Centrele urbane din apropiere au atras majoritatea forţei de muncă tinere, iar în ultimii ani se constată o emigrare a tinerilor în statele europene cum ar fi Italia, Spania, Germania, Ungaria şi Anglia. Diminuarea populaţiei, îndeosebi în grupa tinerilor şi a persoanelor de vârstă mijlocie, a condus la îmbătrânirea populaţiei şi implicit la scăderea forţei de muncă tinere. Conform ultimului recensământ (2011) din cei 3598 de locuitori ai comunei 1348 erau etnici români, 1736 etnici maghiari, 421 etnici romi şi 93 etnici slovaci.

Comuna Ip este situată la contactul dintre Depresiunea Şimleului şi Dealurile Camărului; localităţile Ip, Zăuan, Zăuan-Băi (la nord de râul Barcău) se includ în Dealurile Camărului, iar teritoriul localităţilor Cosniciu de Jos şi Cosniciu de Sus (la sud de râul Barcău) aparţin Depresiunii Şimleului. Teritoriul comunei  include şi un relief de luncă (lunca Barcăului), însă dealurile ocupă cea mai mare parte a comunei, altitudinea maximă fiind de 326,7 m. Relieful modelat de rocile sedimentare este variat, rezultând forme de relief şi peisaje distincte care pot fi valorificate prin intermediul plimbărilor în natură şi a drumeţiilor. Râul Barcău aparţine bazinului hidrografic al Crişurilor, reprezentând afluentul cel mai nordic, având o lungime de 147 de km. Pe teritoriul comunei Ip râul prezintă un curs leneş şi meandrat, care poate fi valorificat prin diferite activităţi recreative (pescuit, băi), dar pot apărea şi unele fenomene hidrologice de risc, dintre care cele mai frecvente sunt inundatiile si secetele.

Balta pentru pescuit de la Cosniciu de Jos – poate fi valorificat prin activităţi recreative de diferite tipuri (băi, relaxare prin simpla admirare a peisajului), asigurând în acelaşi timp resurse de faună piscicolă pentru practicarea pescuitului sportiv. Apele freatice în locurile joase de luncă sunt aproape de  suprafaţă şi au tendinţa de a produce înmlaştiniri. În cadrul apelor de adâncime se diferenţiază cele ascensionale (arteziene), acumulate în stratele de nisip şi pietriş pannoniene.

La Zăuan-Băi există izvoare de apă minerală sulfată – magneziană – calcică (cu sare amară)  extrem de rară în România, cu eficienţă în tratarea bolilor reumatice, diabetice, gastrice, ginecologice, fapt dovedit de cercetările ştiinţifice realizate în anii ’60. În trecut, aceste izvoare erau valorificate prin cură internă şi externă, băile au fost alimentate din două fântâni şi au fost încălzite în căldări mari, după care au fost răsturnate în vane de baie; cu trecerea timpului oamenii au uitat de existenţa lor.   Clima unei aşezări este influenţată în primul rând de poziţia aşezării, dar şi de configuraţia majoră a reliefului, de configuraţia de detaliu, chiar şi de învelişul vegetal, în special vegetaţia frestieră. Clima la rândul său acţionează în mod pozitiv sau negativ asupra organismului uman, stimulând sau degradând starea lui de sănătate. Clima şi componentele sale sunt utilizate în cadrul aeroterapiei şi climatoterapiei, ca mijloace terapeutice cu ajutorul cărora poate fi ameliorată starea de sănătate al organismului uman. Prin poziţia sa, comuna Ip se încadrează în sectorul de climă continental-moderată, care caracterizează regiunile vestice şi nord-vestice ale ţării noastre  şi este supus unei circulaţii vestice predominante.
Comuna IP:

Ip – centrul comunal,  Zăuan, Zăuan – Băi, Cosniciu  de Jos, Cosniciu de Sus  Situată în Nord-Vestul judeţului,  comuna Ip se învecinează cu: Comuna Camăr  – la nord Comuna Carastelec  – la nord Comuna Măerişte – la nord-est Comuna Nuşfalău – la sud-est Comuna Halmăşd  – la sud Comuna Marca – la vest

Şi să nu îţi fi plăcut istoria nu ai cum să nu fi auzit de comuna Ip, situată în partea de Nord-Vest a judeţului Sălaj, şi străbătută de drumul naţional 19 B ce face legătura între Nuşfalău şi oraşul bihorean – Marghita. La 47 km de municipiul Zalău, se află comuna care are cea mai scurtă denumire din ţară, compusă din două litere, dar care are şi o bogată istorie. Din păcate una tristă, având în vedere că  în anul 1940, în Ip a avut loc un masacru antiromânesc, iar trupele maghiare au ucis 157 de localnici români. Au trecut 76 de ani de la acele tragice evenimete, dar care nu se uită, iar istoria neagră rămâne, Ip fiind declarată localitate martir a neamului românesc. Lăsând la o parte acele vremuri şi trecând la ce se petrece în anul 2016 în comuna Ip, să spunem că ne-a fost mai mare dragul să stăm la o discuţie cu primarul  Markus Laszlo. Chiar dacă se află la al doilea său mandat, acesta a schimbat aspectul comunei, în care toate ramurile putem spune că sunt dezvoltate.


Ip sau comuna cu trei baze  sportive moderne! 

Încă din primul mandat,  Markus Laszlo a pus accentul pe sport şi a dorit să le asigure tinerilor din comună cele mai bune condiţii. Astfel, din trei terenuri normale de fotbal s-a ajuns ca în comună să existe acum trei baze sportive moderne, la Zăuan, în Ip şi în Cosniciu de Jos.

Doar la Ip ar mai fi mici lucrări de pus la punct, însă terenul este practicabil, doar că echipa din centrul comunal întârzie să fie reînfiinţată. “În primul mandat am finalizat bazele sportive de la Zăuan şi Cosniciu de Jos. Şi la Ip lucrările sunt în mare finalizate şi putem spune că suntem singura comună care are trei baze sportive moderne. La Zăuan construcţia este foarte frumoasă şi a fost realizată doar din bani proveniţi de la bugetul local. În schimb, la Ip a fost un proiect guvernamental, iar o parte dintre bani au fost suportaţi de Consiliul Local. Şi la Cosniciu există o bază sportivă modernă, dar care nu este amplasată într-o zonă tocmai bună. Este departe de sat şi oamenilor mai în vârstă le este mai greu să ajungă la teren”, a declarat Markus Laszlo.

Marea problemă este însă că doar o echipă activează în momentul de faţă în competiţiile AJF, după ce în sezonul trecut au fost două formaţii şi s-a vorbit şi despre a treia, care urma să fie formată la Ip. “Din păcate, şi AS Zăuan şi-a încheiat activitatea, deşi în urmă cu câţiva ani a avut rezultate bune. Tineretul este plecat pe la şcoli şi facultăţi, alţi tineri sunt la muncă, iar unii dintre ei pur şi simplu nu prea mai au chef să facă sport”,  a mai spus primarul.

“Am susţine şi trei echipe  în comună, dacă ar fi cine să joace!”

Deşi nu este un mare iubitor al sportului, Markus Laszlo susţine orice fel de activitate sportivă în comună şi a fost alături de toate echipele care au activat în competiţiile organizate de AJF Sălaj. În fiecare an, din bugetul local s-au alocat sume consistente pentru sport, iar în vară a fost vorba că va reveni în competiţiile oficiale şi Minerul Ip, o echipă de tradiţie din fotbalul sălăjean. Până la urmă, în comună mai activează doar Steaua Cosniciu, dar primarul spune că oricând ar susţine şi trei echipe! “La Ip se tot încearcă şi se tot vorbeşte despre formarea unei echipe, însă nu se găseşte cine. Noi am susţine şi trei echipe, doar dacă ar fi doritori. Avem bani destui şi pur şi simplu nu putem cheltui cât am propus pentru sport. Personal, nu mă pot implica ca şi primar. Cei din fenomen ar trebui să vrea”, a precizat primarul, care s-a declarat extrem de mulţumit de parcursul pe care îl are Steaua Cosniciu.

“Steaua Cosniciu merge foarte bine şi mă bucur să văd echipa pe primul loc. Ne reprezintă cu cinste comuna şi mi-aş dori să promoveze în Liga a IV-a. Noi i-am susţine şi în eşalonul superior. Oricum, ei şi acum primesc banii pe care noi îi aveam pregătiţi şi pentru celelalte două echipe, dar care momentan nu activează în nicio competiţie. Pentru sport am alocat 12.000 lei. Cam toată această sumă este pentru fotbal. Şi acum s-a cumpărat un rând de echipament, mingi, şi am mai achiziţionat un tractoraş cu care să tundem terenul. Avem trei terenuri, pe care noi le întreţinem, chiar dacă doar pe unul dintre ele se joacă în competiţiile oficiale. În unele locuri sunt bani aruncaţi şi timp pierdut”, ne-a informat primarul.


Parcurs fără greşeală  pentru Steaua Cosniciu  

Tradiţia fotbalului în comuna Ip se doreşte a fi continuată la cel mai înalt nivel din Sălaj, iar în sezonul viitor se vrea ca Steaua Cosniciu să promoveze în Liga a IV-a. Gruparea condusă de Radu Chiorean a dorit acest lucru şi în vară, însă nu a fost acceptată în competiţie având în vedere că nu a terminat pe loc promovabil. Steaua Cosniciu a început sezonul tot în Liga a V-a, dar de data aceasta cu un obiectiv clar de a câştiga campionatul! Începutul de sezon a fost excelent, iar Sorin Dregan şi colegii săi s-au instalat rapid în fotoliul de lider, după cinci victorii consecutive.

Pe rând, “steliştii” din Cosniciu au câştigat cu Voinţa Horoatu Crasnei, Barcău Tusa, Venus Borla, Kemer Camăr, iar în ultima rundă s-au impus la scor şi în partida cu Frăţia Măerişte.  “Suntem pe primul loc şi sperăm să ne menţinem pe această poziţie până la terminarea campionatului. Va fi greu, fiindcă în această luptă mai sunt implicate şi alte echipe, iar Luceafărul Valcău sau Voinţa Derşida ne pot pune probleme. Singura condiţie pentru a promova este să câştigăm Seria Vest. Le-am spus şi băieţilor că acesta este obiectivul nostru. Dacă am avea tot lotul la dispoziţie nu cred că am avea probleme, dar de la meci la meci apar indisponibilităţi”, a declarat Radu Chiorean.

Să mai spunem că în istoria recentă a fotbalului din comuna Ip, Steaua Cosniciu a mai câştigat campionatul în Liga a V-a, în sezonul 2008 – 2009, însă atunci nu au fost posibilităţi pentru ca echipa să promoveze. “Şi atunci am avut o echipă foarte bună, dar nu am avut condiţii să evoluăm în Liga a IV-a, fiindcă terenurile din comună nu erau puse la punct. Acum am avea toate condiţiile, însă totul depinde de noi”, a mai spus conducătorul de la Steaua Cosniciu.

Teren sintetic în centrul comunal!

Pe lângă trei baze sportive, comuna Ip se poate lăuda din acest an şi cu un teren sintetic, a cărui lucrare s-a realizat doar din bani de la Consiliul Local. Amplasat în curtea grădiniţei, terenul sintetic oferă toate condiţiile pentru doritorii care vor să facă mişcare pe teren redus, iar ca şi un bonus, autorităţile locale au decis ca în acest an să nu perceapă nicio taxă pentru folosirea sinteticului. “Mai mulţi tineri şi-au arătat intenţia să se construiască şi un teren sintetic în comună. Încă de acum câţiva ani, la Primărie a fost depusă o cerere, iar anul acesta am decis să construim şi un astfel de teren, cu nocturnă. Ne-a costat aproape 2 miliarde lei vechi, dar este o investiţie importantă. În fiecare după-amiază sau seara, terenul este plin de copii. Din câte văd are un succes mai mare decât  cel de dimensiuni mari. Avem şi trei baze sportive foarte bine puse la punct, dar cu toate acestea, tinerii aleg să facă mişcare şi să se joace pe o suprafaţă mai mică. Am lăsat gratis anul acesta ca un bonus pentru tineri, dar de la anul vom pune o taxă simbolică, din care să se plătească curentul”, a mai spus primarul.

Tot pe parte de sport, în comună există şi o sală de sport, la Ip, unde funcţionează şi o şcoală cu clasele I – VIII. Tot cu clasele I – VIII mai funcţionează şi şcolile din Zăuan şi Cosniciu de Jos, în timp ce la Cosniciu de Sus învaţă doar elevii claselor I – IV. “Avem condiţii destul de bune în învăţământ, iar la acest capitol, multe nu ar fi de pus la punct. Singura problemă este efectivul foarte mic, care pe an ce trece tot scade. Avem 450 de copii în toate şcolile şi grădiniţele, dar încet-încet vom comasa şcolile, fiindcă nu avem ce face. Avem un microbuz şcolar, dar sunt promisiuni că vom mai primi unul”, ne-a informat Markus Laszlo.


Drumuri asfaltate  în proporţie de 90%

Din punct de vedere financiar, comuna Ip nu o duce rău, având în vedere că în zonă există câteva firme importante, care contribuie la bugetul local prin impozite şi taxe. Doar că, din spusele primarului, există şi foarte mulţi datornici. “Avem foarte mulţi datornici, amenzi neplătite şi impozite neachitate. Am ridicat această problemă la parlamentarii noştri, fiindcă nu este normal. Doar amenzi de circulaţie avem aproape 2 miliarde lei vechi. Sunt şi două firme foarte mari în comună, dar care au împreună datorii de 10 miliarde lei vechi”, a spus Markus Laszlo.

Cu toate acestea, din bugetul local s-au făcut multe lucruri pentru locuitorii comunei, iar în ultimul an s-au reparat o serie de drumuri şi s-a construit o capelă. La capitolul infrastructură, comuna Ip stă foarte bine, iar când a venit vorba de drumuri, primarul ne-a informat că mai există doar 8 km de drum care nu este încă asfaltat. “Am început să lucrăm pentru documentaţie la drumurile care nu sunt asfaltate. Sunt doar 8 km care nu sunt asfaltaţi şi în perioada următoare vrem să-i terminăm. În comună sunt 85 km de drumuri, naţionale,  judeţene şi comunale şi doar 10% nu este asfaltat”, a spus primarul.

Legat de apă şi canalizare să spunem că aceasta nu lipseşte în Zăuan şi Ip, unde locuitorii beneficiază de această facilitate de câţiva ani. Rămâne să se rezolve această problemă la Cosniciu de Sus şi Cosniciu de Jos. “Am depus documentele pentru a extinde reţeaua de apă şi în celelalte sate prin Someş-Tisa. Ne mişcăm într-o direcţie bună, atât cu apa cât şi cu canalizarea. Este o chestie de răbdare şi timp, dar este important că primul pas s-a făcut şi avem semnate hârtiile”, a spus Markus Laszlo, care în primul mandat s-a implicat pentru ca reţeaua să fie exstinsă pe toate străzile din centrul comunal, dar şi în Zăuan.

Valea Ipului, amenajată  pe o suprafaţă de 4 km

Proiectele care s-au derulat în comună au fost  necesare, chiar şi cel de amenajare a Văii Ip-ului. Pentru că era un risc de inundaţii în cazul unor ploi abundente, valea respectivă a fost reabilitată şi regularizată, fiind pavată cu plăci din beton. “Din bani proveniţi de la Uniunea Europeană am terminat Valea Ipului, care a fost o lucrare de 1 milion de euro. Am regularizat valea şi am montat pereţi de beton pe o suprafaţă de 4 km şi jumătate. Este o treabă bună deşi unii spun că puteam investi în alte locuri, însă acest proiect s-a putut accesa pe vremea respectivă. Eu spun că este un lucru bun, fiindcă riscam să avem probleme cu inundaţiile”, a declarat primarul.


Wi-Fi gratis în centrul comunei

În proiectele de care s-a ocupat de când este primar, Markus Laszlo a pus preţ în mod special pe tineretul din comună, fiindcă se ghidează după un principiu, după cum spune chiar dânsul. “Ei sunt viitorul comunei”. Pe parte de sport, putem spune că în Ip există toate condiţiile, dar şi pe partea socială, şcolile, căminele culturale şi chiar grădiniţele fiind puse la punct. Tot pentru tineri, Markus Laszlo a decis ca în centrul localităţii Ip să fie montat un Wi-Fi gratuit pentru toţi cei care nu au posibilitatea de a avea internet acasă. “În special seara, mai mulţi tineri se adună pe bănci cu telefoanele sau tabletele şi au acces gratis la internet. Încercăm să facem multe lucruri pentru tinerii din comună, fiindcă până la urmă ei sunt viitorul. Din păcate majoritatea îşi îndreaptă atenţia spre străinătate, unde ar putea merge la lucru”, este de părere primarul, care ne-a informat că în toate punctele importante din comună au fost montate camere de luat vederi.

Ca şi planuri de viitor, să spunem că primarul vrea să finalizeze lucrările la căminul cultural din Cosniciu de Jos, în timp ce grădiniţa din Ip va fi terminată în primăvara anului următor. Anul trecut a fost renovat căminul din Zăuan,  iar căminul din Ip are o altă faţă, după ce a fost schimbat acoperişul, urmând ca şi în interior să se efectueze câteva modernizări.


Comuna are şi potenţial turistic

Comuna Ip se află aproape de limita cu judeţul Bihor, fiind străbătută de Valea Barcăului. Alte atracţii din zonă ar mai fi Muzeul etnografic din Zăuan, cel din Ip, Biserica Reformată din Zăuan şi cea din Ip, dar şi Mormântul şi Monumentul Eroilor din Ip.  Totuşi, turismul s-ar putea dezvolta în zonă, mai ales la Zăuan unde viticultura are o tradiţie bogată, prin pivniţele săpate în pământ, dar mai ales prin vinul bun pe care îl fac localnicii. “Am încercat şi încă mai încerc să dezvolt această ramură. Vrem să promovăm viticultura din Zăuan. Avem multe pivniţe foarte bine amenajate şi ar trebuie făcut ceva spre cultura şi băutul vinului. Nu am găsit niciun investitor care să facă o pensiune pentru a promova turismul rural. Am sperat că dacă Băile Boghiş se dezvoltă, în zonă vor veni mai mulţi turişti şi îi vom atrage spre comuna noastră. Multe de văzut nu prea sunt, dar am putea să ne axăm pe vie şi vin. Sunt interesante acele pivniţe săpate în pământ, iar vinul din zonă este foarte bun”, a spus Markus Laszlo.

Pe final, primarul comunei Ip a ţinut să mulţumească celor care la alegerile din luna iunie i-au acordat votul de încredere. “Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine. Oamenii au votat pentru normalitate şi pentru muncă. Le promit că voi fi alături de ei şi mă voi zbate pentru binele comunităţii. Şi în primul mandat am lucrat şi am clădit în continuu. Chiar am făcut un bilanţ şi s-a putut observa că am realizat foarte multe lucruri. Ne dorim ca şi în următorii ani să facem cât mai multe lucruri pentru locuitorii comunei Ip”, a încheiat acesta.

570 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj