Caută articole
Filtrează articole
17.12.2010 - 09:06
CS Vidalis a câştigat trofeul la seniori!
Cristian Bolduţ a fost reconfirmat În Biroul Federal!
O nouă ediţie a Cupei României pe echipe s-a disputat sâmbăta trecută, la Oradea. CS Vidalis a fost reprezentată la fiecare categorie de vârstă cu câte o echipă. Cea de juniori a făcut o figură frumoasă, luptând cu adversari mult mai bine cotaţi şi cu experienţă, fapt care ne dă speranţe pentru viitor. La tineret, gruparea condusă de Cristian Bolduţ a reuşit să cucerească medalia de bronz, echipa formată din Vasile Damşa, Domokos Norbert şi Răzvan Matei clasându-se pe locul III. Marile speranţe ale delegaţiei zălăuane se legau, Însă, de echipa de seniori, alcătuită din sportivi cu experienţă, care au câştigat mai multe medalii naţionale şi internaţionale. Evoluând În componenţa Sergiu Druhora, Tiberiu Isa şi Florin Pop, CS Vidalis a reuşit să-şi adjudece trofeul, În ciuda faptului că Florin Pop a fost descalificat Într-un mod eronat. Sigur, Tiberiu Isa şi Sergiu Druhora au avut un rol determinant, acesta din urmă fiind şi proaspăt medaliat cu bronz la Campionatele Europene de tineret. Să mai spunem că Întrecerea a fost urmată de Adunarea Generală a Federaţiei Române de Karate Kyokushin, În cadrul căreia a fost desemnat şi noul Birou Federal. După patru ani În care a făcut parte din Birou, zălăuanul Cristi Bolduţ a fost reconfirmat prin votul Adunării Generale, pentru un nou mandat!
Cupa României la seniori revine În vitrina cu trofee de la CS Vidalis după mulţi ani. Practic, Între anii 1998 şi 2004, karateka zălăuani au fost prezenţi În fiecare an În finală, reuşind să se şi impună, de trei ori consecutiv! Cupa României A fost ultimul concurs al anului pentru karateka de la CS Vidalis, care În debutul anului viitor vor efectua o pregătire de lot naţional, ce va fi urmată de concursuri puternice În Olanda, În luna februarie. Prima competiţie de nivel Înalt va fi Campionatul European din luna aprilie. Călin ONICAŞ
Vizualizari: 1795
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Comentarii
Nume:
Robert - 17.12.2010 - 20:03
s-au descurcat bine baietii,tot respectul si succes pe viitor...OSU!
Clasamente
LIGA A III-A, SERIA A 6-A
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








