Connect with us

FOTBAL

Meci bun pentru FC Zalău, în faţa titratei Olimpia Satu Mare


Chiar dacă a avut la dispoziţie un lot cu foarte mulţi jucători tineri, gruparea sălăjeană a reuşit să se ridice de mai multe ori la nivelul adversarei, care a deplasat la Zalău fotbalişti cu experienţă precum Mihai Onicaş, Cosmin Iuhas, Florin Mureşan, Dumitru Muntean sau Vasile Pop. Până la urmă, "galben-albaştrii" s-au impus la limită, iar succesul a fost bifat în agendă şi de Bogdan Andone, noul antrenor al Olimpiei, care s-a aflat în tribune


 

Revenită după vacanţa de vară, FC Zalău s-a pregătit pe plan local, iar miercuri a făcut şi primul amical, unul de dezmorţire, în faţa vicecampioanei Sălajului, Rapid Jibou. Sigur că diferenţa de valoare s-a văzut, iar "alb-albaştrii" s-au impus cu scorul de 5 – 1.

 

Primul test mai important al verii a fost cel de sâmbătă dimineaţa (ora 11.00), când Stadionul "Municipal" Zalău a găzduit meciul cu Olimpia Satu Mare, formaţie care în sezonul trecut s-a clasat pe locul 8 în Seria 2 din Liga a II-a.

 

Instalat pe banca tehnică a sătmărenilor de doar câteva zile, Bogdan Andone a fost prezent la poalele Meseşului, dar nu pe bancă, fostul "secund" al lui Marius Şumudică la campioana Astra luând loc în tribuna oficială. La pauză acesta a coborât la nivelul terenului şi a discutat minute bune cu "secundul", pentru ca la finalul jocului să programeze o mică şedinţă chiar pe iarbă…

 

În ce priveşte partida, Olimpia a condus ostilităţile de la început şi până la ultimul fluier al "centralului" Paul Unimătan. Mai mult, vizitatorii au deschis scorul încă din minutul 3, prin Dumitru Muntean, iar în primul primul sfert de oră poarta lui Claudiu Băican a fost asaltată din toate unghiurile. Portarul revenit în această vară la Zalău, tocmai de la… Satu Mare, a făcut ca tabela să rămână nemodificată.

 

Şi Zalăul şi-a încercat norocul în atac, iar Alexandru Maria a avut o incursiune frumoasă, ce putea fi fructificată. Fazele mai clare de gol au devenit mai rare, iar scorul reprizei a rămas 0 – 1.

 

La pauză, ambele formaţii au făcut multe modificări în lot, iar schimbările au continuat şi în cursul reprizei secunde, astfel că fiecare jucător de pe foaia de joc a putut evolua. FC Zalău a aliniat după reluare o echipă doar de puşti, dar aceştia au avut o mare ardoare şi motivaţie, bătându-se pentru fiecare minge. 

 

Chiar dacă "Oli" a mai avut câteva ocazii, între care şi o bară laterală, nu s-a mai înscris, dar antrenorii au admis că jocul a fost unul util. Mai mult, oficialii grupării din Satu Mare, dar şi "căpitanul" Cosmin Iuhas având doar cuvinte de laudă de prestaţia tinerei echipe a Zalăului!

 

Şi noi trebuie să lăudăm prestaţia elevilor lui Costică Olariu, cu atât mai mult cu cât FC Zalău se află acum doar la începutul pregătirilor, în timp ce mai valoroasa adversară se afla chiar la finalul pregătirilor!

 

Să spunem că adversarul de sâmbătă trebuia să fie Fotbal Club Comuna Recea, dar Olimpia a solicitat acest amical, după ce FRF a amânat startul ligii secunde cu o săptămână. În aceste condiţii, jocul cu echipa din Maramureş va avea loc miercuri, la Recea.

 

 

 

 

 


FC Zalău – Olimpia Satu Mare 0 – 1 (0 – 1)

A marcat: Dumitru Muntean (min. 3)


FC Zalău:
 Claudiu Băican – Alberto Vălimăreanu, Tonko Robert, Raul Stanciu, Florin Istrate, Alexandru Taloş, Paul Chiorean, Filip Rus, Alexandru Maria, Corneliu Å¢ibuleac şi Cristian Tăbîrţă. Rezerve: Răzvan Sarkany, Andrei Pop – Cristian Erdely, Ibrahim Jamilu, Sergiu Bercean, Alex Neagotă, Sebastian Duma, Daniel Supuran şi Ciprian Nagy. Antrenori: Costică Olariu şi Cristian Oros

Olimpia: Iulian Anca Trip – Nanou Brice, Florin Mureşan, Mihai Onicaş, Cosmin Iuhas, Robert Villand, Raul Kraus, Carlo Erdei, Dumitru Muntean, Vasile Pop şi Bogdan Faur. Rezerve: Marius Şuta, Andrei Preda – Adrian Ciul, Valter Heil, Van Dotten, Romario Rus, Tony Kalanos, Rareş Takacs, Darius Lukacs, Cosmin Bura, Andrei Toma, Pavel Nemeş, Mark Csik, Thomas Got, Raul Ştef, Ioan Opriş şi Mario Chifor. Antrenor: Bogdan Andone

Au arbitrat: Paul Unimătan – Sergiu Corb şi Alexandru Turian (toţi trei din Zalău)

Observator: Patric Goie


 

235 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL