Connect with us

DIVERSE

Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg, şcoala viitorului tău!

Liceul Tehnologic Nr.1 Sîg se poate mândri, având în vedere faptul că pe data de 30 iunie va fi finalizat cel mai mare campus şcolar existent din judeţul Sălaj. Menţionăm că lucrările au început în anul 2008, dar din lipsa fondurilor s-au sistat până în luna ianuarie 2015 când s-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Reabilitare unitate de învăţământ Şcoala de Arte şi Meserii Sîg”.
 

Acest campus şcolar cuprinde un ansamblu de clădiri: respectiv o clădire cu 10 săli de clasă, cabinet de fizică-chimie, laborator de biologie, cabinet de informatică şi cabinet de limbi străine. O altă clădire este destinată pentru ateliere, deoarece în viitor noi ne propunem să-i învăţăm pe elevi meserii, întrucât piaţa muncii este deficitară în acest moment la capitolul meseriaşi. Un alt corp de cladire este destinat pentru cazarea elevilor, există apoi 10 garsoniere pentru cadrele didactice, cantina-club şi nu în ultimul rând sala de sport.
 

Menţionăm că această sală, în care pe viitor se vor desfăşura activităţile sportive, este a treia ca mărime din judeţ, are sală de forţă, punct sanitar, tribune şi bineînţeles vestiare.
 

Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg are ca structuri: Şcoala Gimnazială Nr.1 Tusa, Grădiniţa cu program normal nr.1 Tusa, Şcoala Primară nr. 2 Mal, Grădiniţa cu Program Normal Nr.2 Mal, Grădiniţa cu Program Normal Nr.1 Mal, Şcoala Primară nr. 2 Tusa şi sunt înscrişi un număr de 620 de elevi, de etnie română, rromă şi slovacă. Credem cu tărie că odată cu punerea în funcţiune a campusului şcolar, numărul elevilor va creşte întrucât beneficiarii direcţi, elevii, vor avea aceleaşi condiţii ca şi la liceele de la oraş.

 

Rezultate bune la concursuri judeţene, dar şi naţionale

Anul acesta şcolar a fost unul foarte bun, deoarece ne putem mândri cu rezultatele obţinute de elevii noştri la concursurile şi competiţiile şcolare. Dorim să amintim câteva dintre acestea: premiul special la faza naţională a olimpiadei ”Universul cunoaşterii prin lectură”, desfăşurată la Galaţi, eleva Daria-Georgiana Å¢îrle pregătită de d-na profesoară Mariana Peştean, menţiuni la faza judeţeană olimpiada ”Universul cunoaşterii prin lectură” obţinute de elevii Antonio Rândunică şi Lavinia Rad, la Olimpiada de matematică faza interjudeţeană de la Tîrgu-Mureş, a obţinut menţiune eleva Adina-Nicoleta Gui pregătită de d-na profesoară Ileana-Rodica Borlea calificându-se la faza naţională de la Cluj-Napoca, locul II la concursul judeţean “Slobozi-ne gazdă-n tindă” grupul de colindători a fost coordonat de d-na profesoară Margareta Vereş Pop, Premiu special la Festivalul Judeţean de Teatru, alte premii şi menţiuni obţinute de elevi pregătiţi de către cadrele didactice.
 

Lista nu se opreşte aici, elevii noştri iubesc sportul, lucru dovedit prin numeroasele premii obţinute. Evidenţiez rezultatele obţinute atât la probele individuale cât şi cele pe echipe de la Cupa Văilor, înregistrate în ultima vreme: Locul II la ONSS-ul la nivel judeţean, volei fete şi locul I viteză băieţi (2012), în anul 2014 echipa de volei băieţi gimnaziu a obţinut locul III,  anul acesta şcolar a fost încununat de succes deoarece,  la Cupa Văilor – Barcău elevii pregătiţi de profesorul Marius Palce au obţinut locul III la handbal fete, viteză şi săritura în lungime, locul I la minifotbal şi volei fete calificându-se la faza judeţeană la „Cupa Văilor” de unde s-au întors cu locul II, ambele echipe.  Deşi nu avem încă sală de sport performanţele obţinute sunt foarte frumoase, noi suntem luptători şi ne dorim să ajungem cât mai sus.
 

La concursul internaţional „Sportul în imaginaţia copiilor”, organizat de Clubul Copiilor Chişinău-Criş, elevii coordonaţi de d-na profesoară Oana Sabău au obţinut Premiul Special şi Premiul I. 

Ne dorim ca elevii noştri să practice sportul, să existe în planul de învăţământ mai multe ore de educaţie fizică şi sport.
 

Activităţile cultural-artistice desfăşurate în acest an au fost numeroase, încheindu-se cu spectacolul „Elevii au talent” aflat la a IV-a ediţie coordonată de d-na profesoară Laura Boţea cu sprijinul sponsorilor, avem apoi parteneriate cu Fundaţia CASSA din Olanda şi Grupul de tineri FATTI DI SPERANZA BRESCIA – Italia. Datorită acestor colaborări fructuoase desfăşurate în ultimii 10 ani din cadrul parteneriatelor, elevii şi cadrele didactice au beneficiat de schimburi de experienţă prin vizitele făcute în Olanda.

 

Planul de şcolarizare

Pentru anul şcolar 2016-2017, în cadrul Liceului Tehnologic Nr.1 Sîg,  cu structurile amintite, în Planul de şcolarizare sunt cuprinşi un număr de 620 elevi începând cu nivel preşcolar, primar, gimnazial liceal.
 

Liceul nostru are contracte de parteneriat cu operatorii economici SC HUN AUTOSERV SRL şi SC SIMEX  PLUS SRL, absolvenţilor li se oferă locuri de muncă în cadrul acestor firme.
 

În aceste condiţii, liceul nostru şcolarizează elevii în  învăţământul profesional de zi, cu durata de 3 ani, care vor obţine calificările profesionale mecanic auto şi tâmplar universal.
 

Avem cadre didactice foarte bine pregătite în aceste domenii şi nu numai, dovadă sunt rezultatele obţinute de elevi la concursurile şcolare, ne dorim ca elevii din localităţile limitrofe să studieze la şcoala noastră întrucât atelierele sunt foarte bine dotate.
 

Planuri de viitor

După cum spuneam, Campusul şcolar va fi funcţional, noi avem astfel posibilitatea să ne diversificăm planul de şcolarizare. Dacă actualmente avem specializări în domeniul tâmplăriei şi al mecanicii, ne propunem în viitorul apropiat clase cu specializarea ospătar-bucătar, turism, alimentaţie publică, agricultură.

 

Şcoala noastră are porţile deschise nu numai pentru copiii din comna Sîg, ci şi pentru cei din localităţile limitrofe, deoarece le putem oferi pe lângă formarea profesională a unei meserii şi cazare şi mâncare. Noi avem datoria să asigurăm o educaţie de calitate, să formăm oamenii viitorului. Dorim să aduc şi pe această cale mulţumiri domnului primar pentru efortul pe care l-a făcut în realizarea acestei investiţii, pentru faptul că sprijină şcoala şi că este alături de noi.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE