Connect with us

HANDBAL

Junioarele 4, calificate la turneul semifinal


Cele mai mici handbaliste de la CSS Zalău  s-au clasat pe locul secund în Seria B, pentru ca la finalul turneului zonal să ocupe locul 4 ce duce la faza superioară


 

Clubul Sportiv Şcolar Zalău a fost ales în acest an pentru a organiza meciurile din cadrul fazei zonale a Campionatului Naţional de handbal fete, categoria junioare 4. Partidele s-au disputat la sfârşitul săptămânii trecute, în sala de sport a Liceului “Avram-Iancu”. La startul competiţiei s-au aliniat şase echipe din patru judeţe. Maramureşul a fost reprezentat de trei echipe şi anume: CSS 2 Baia Mare, Genius Sighetu Marmaţiei şi HCM Baia Mare, în timp ce Clujul, Satu Mare şi Sălajul au aliniat în cadrul etapei zonale câte o singură echipă.

 

Cele şase echipe au fost împărţie în două grupe, iar echipa de sub poalele Meseşului a fost repartizată în grupa B. Zălăuancele au avut de înfruntat echipa Atletik Satu Mare pe care au reuşit să o învingă la o diferenţă de trei goluri, partida   terminându-se cu scorul de 9-6. Din nefericire, partida împotriva formaţiei HCM Baia Mare le-a spulberat elanul zălăuancelor  acestea fiind învinse cu scorul de 22-3. O altă înfrângere au suferit şi în faţa echipei CSS Viitorul Cluj, scorul final fiind de 9-5. După cele trei meciuri disputate, handbalistele de la CSS s-au clasat pe locul doi în cadrul seriei B. Chiar dacă au pierdut în semifinală, elevele lui Dan Pavel s-au clasat la finalul turneului pe locul 4, un rezultat bun şi motivant pentru întreaga echipă. Rezultatul obţinut în acest sfârşit de săptămână le asigură hadbalistelor de la CSS Zalău un loc binemeritat la turneul semifinal. 

 

Clasament final: 1. HCM Baia Mare; 2. Genius Sighetu Marmaţiei; 3. CSS Viitorul Cluj; 4. CSS Zalău

 

CSS Zalău: Ştefania Mocuţ, Andrada Bogdan, Denisa Varga, Denisa Ghilea, Roberta Moccarone, Kurty Andreea, Karina Ghinea, Alexandra Mureşan, Sonia Udăescu, Mădălina Cheţe, Emanuela Zahorte, Daria Tărău, Baczo Bianka, Alexandra Baboş, Cătălina Sabo şi Cristina Bărnuţ. Antrenor: Dan Pavel 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL