Connect with us

ALTE SPORTURI

Balint Tibor, Rareş Moldovan şi Simina Pop, câştigători la Cluj!

La finele săptămânii trecute, la Cluj-Napoca s-a disputat Cupa “Danone” la şah, rezervată categoriilor copii şi juniori. Între cei 60 de participanţi s-au aflat şi 5 zălăuani, alături de concurenţi din Timişoara, Bistriţa, Turda şi Cluj-Napoca. Concursul a fost organizat pe două grupe de vârstă: copii cu vârsta până la 10 ani şi copii cu vârsta între 11 şi14 ani. La ambele turnee, fetele şi băieţii au jucat împreună, doar că premierea s-a făcut separat.

 

La turneul copiilor până la 10 ani, concursul a fost câştigat de zălăuanul BALINT TIBOR (9 ani, clasa a 3-a, Şc. Gimnazială “I. Maniu” Zalău). El a obţijut punctaj maxim, câştigând toate cele 6 partide susţinute! În aceeasi grupă, ALEX CIORDAŞ (8 ani abia împliniţi, clasa a 2-a, Şc. Gimnazială “Gh. Lazăr” Zalău) a obţinut locul 13, iar SIMINA POP (8 ani, clasa a 2-a, LPS “Avram Iancu” Zalău) a luat locul doi la fete, învingând-o pe ocupanta primului loc în partida directă, dar realizând în final cu o jumătate de punct mai puţin decât aceasta. Amintim aici ca Alex şi Simina au participat în vacanţa prescolarilor la Căciulata, la cel mai puternic turneu din aceasta toamnă, organizat de marea maestra Elisabeta Polihroniade, unde au obţinut  rezultate remarcabile într-un concurs la care au fost prezenţi cei mai talentaţi copii din ţară!

 

 La categoria 11-14 ani, reprezentantul nostru RAREŞ MOLDOVAN (11 ani, clasa a 5-a, Şc. Gimnazială “Gh. Lazăr” Zalau) a câştigat turneul pentru băieţi, cu un punctaj foarte bun: 4,5 puncte din 6 posibile (4 victorii, 1 remiză si 1 înfrangere). DIAC  CODRIN (11 ani, clasa a 5-a, Sc. Gimnazială “S. Bărnutiu” Zalău) a ocupat un merituos loc 5 la băieţi. De mentionat că Rareş a participat cu o săptămână în urma si la Cupa “Solovan” din Sighetu Marmaţiei, unde a câştigat de asemenea primul loc şi a adus trofeul la Zalău!

Să spunem că aceşti copii sunt pregătiţi de maestra Csilla Sajter, care merită felicitări pentru efortul în promovarea unui sport care începe să recupereze terenul pierdut şi pentru rezultatele din ce în ce mai bune, la toate turneele unde reprezintă Sălajul! Nu vom încheia fără a aprecia şi eforturile părinţilor acestor talentaţi copii, care au susţinut financiar şi moral participarea la turnee.

       Adrian CHERECHEŞ

 

 

291 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI