Caută articole
Filtrează articole
25.11.2010 - 08:25
Tornado Transimont cedeaza “lanterna rosie”!
Etape bune la rând, Tornado Transimont a fost tintuita pe ultimul loc al clasamentului, iar rezultatele nu îi dadeau nicio sansa pentru a evada din acea zona. Însa lucrurile au luat o turnura fericita pentru gruparea condusa de Cosmin Iosif. La finele saptamânii trecute, Tornado Transimont a bifat cel de-al doilea succes din acest sezon, dupa partida cu Aventura, o contracandidata în lupta pentru evitarea retrogradarii. Meciul s-a desfasurat într-un ritm alert. Ambele formatii au lasat garda jos si au mizat pe cartea atacului. Astfel, am asistat la nu mai putin de 16 goluri înscrise în cele doua porti. Cosmin Iosif si Calin Berches au reusit câte un hattrick fiecare, lucru care a cântarit enorm în economia partidei, chiar daca Vlad Pasca a încercat sa echilibreze balanta.
Evolutiile slabe ale celor de la KMO Motors se oglindesc acum si în clasament, acolo unde echipa condusa de Pavel Holhos începe sa simta fiorii reci ai retrogradarii. În partida cu BT Royal, a continuat sirul evolutiilor neconvigatoare, reusind doar golul de onoare, semnat de Ciprian Ciupe. De cealalta parte, bancarii au jucat degajat, fara presiune, fapt care le-a permis sa fie extrem de eficienti în fata portii adverse. Derby-ul rundei a fost întâlnirea dintre Golden Gate si Massimo Scorpionii. Desi în clasament cele doua formatii sunt despartite de multe locuri, în teren acest lucru aproape ca nu s-a vazut. Golden Gate este într-o crestere de forma, la fel ca si Massimo Scorpionii, care are în prezent un lot cu care, cu siguranta, ar face fata si în Liga I. În cele din urma, meciul s-a încheiat la egalitate, Csoka Gabor si Cristian Oros reusind câte o dubla. Cristal Grup Românasi a avut ocazia de a întâlni în etapa a XIV-a o echipa mai pe seama ei, este vorba despre Titan Comert. Însa “titanii” au fost niste “pitici” în aceasta runda, fiind surclasati la toate capitolele.
Sanatatea Spital continua se graviteze în preajma primului loc dupa ce a învins GMT Sfânta Vineri. La cum s-a derulat prima repriza, nu am fi crezut ca vom asista la un adevarat galop de sanatate al... Sanatatii în actul secund. Dar Marius Grigore, Radu Buciuman si Nelu Pop s-au aflat la capatul fazelor create de colegii lor. Singura reusita a echipei conduse de Nicu Nagy a fost semnata de Sergiu Pop. Mobil Team II era, în urma cu câteva etape, singura echipa din Campionatul Judetean de minifotbal, care nu cunoscuse gustul amar al înfrângerii. Dar dupa aceasta runda, jandarmii au clacat înca o data. Level X a început ca din pusca, bazându-se, de aceasta data, si pe serviciile tehnicului Antal Attila. Aportul sau în teren s-a vazut, iar la pauza gruparea condusa de Ordas Levente conduceau cu un incredibil 4 - 0. În fata unei înfrângeri usturatoare, Mobil Team II s-a ambitionat si a atacat cu toate liniile în repriza secunda. Rezultatele au venit, scorul devenind 4 - 3. Dar Dan Prodan si colegii sai nu au mai avut suflu pe final pentru a obtine macar un punct, astfel ca partida s-a încheiat cu victoria celor de la Level X. Acelasi scor s-a consemnat si în partida dintre Atletico II si Viper, însa aici, lucrurile au evoluat cu totul altfel. Oricât ar fi încercat Lucian Blaga si colegii sai sa se distanteze pe tabela, nu prea au reusit, deoarece au primit o dârza replica din partea echipei Viper. Totusi, diferenta a fost facuta de experienta, mai ales ca Atletico are în lot o sumedenie de “veterani”. B&B nu a uitat ca facea legea într-o vreme si a surclasat echipa secunda a “cavalerilor”, care, însa nu este amenintata, deocamdata de locurile retrogradabile. Ciprian PETRAN
Rezultatele si marcatorii etapei a XIV-a:
Gloria Meseseni - Raton Ratin 1 - 4 (1 - 1)
Au marcat: Razvan Toloman, respectiv Pusok Karoly (3) si Szygiarto Zsolt
KMO Motors - BT Royal 1 - 6 (0 - 4)
Au marcat: Ciprian Ciupe, respectiv Octavian Ardelean (3), Cristian Caraba (2) si Victor Ardelean
Golden Gate - Massimo Scorpionii 2 - 2 (1 - 1)
Au marcat: Csoka Gabor (2), respectiv Cristian Oros (2)
Cristal Grup Românasi - Titan Comert 8 - 2 (5 - 1)
Au marcat: Florin Antonoaie (3), Adrian Baidoc (2), Dan Ianchis (2) si Mihai Man, respectiv Andrei Szucs si Vlad Lacatus
Sanatatea Spital - GMT Sfânta Vineri 6 - 1 (1 - 1)
Au marcat: Marius Grigore (3), Radu Buciuman (2) si Nelu Pop, respectiv Sergiu Pop
Level X - Mobil Team II 4 - 3 (4 - 0)
Au marcat: Antal Attila (2), Ioan Moigradean si Florin Chereji, respectiv Dan Prodan(2) si Vlad Pintea
Atletico II - Viper 4 - 3 (1 - 1)
Au marcat: Adrian Pop (2), Lucian Blaga si Vasile Câmpan respectiv Alexandru Lipovan, Sergiu Ardelean si Dacian Pop
Tornado Transimont - Aventura 9 - 7 (6 - 3)
Au marcat: Cosmin Iosif (3), Calin Berches (3), Bogdan Alb, Gabriel Botos si Marius Onute, respectiv Vlad Pasca (4), Adrian Husau (2) si Florin Chirila
B&B - Cavalerii II 10 - 2 (4 - 0)
Au marcat: Daniel Cadar (5), Ionut Buhatel (2), Ionut Rad (2) si Andrei Bone, respectiv Paul Unimatan si Flaviu Seichei
Vizualizari: 2198
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter






