Connect with us

DIVERSE

Sportul Sălăjean împlineşte 10 ani!


Evenimente importante în viaţa ziarului de sport a Sălajului. Dacă în luna septembrie am sărbătorit 500 de apariţii, luni – 18 ianuarie – aniversăm 10 de ani de activitate


Undeva prin anul 2004, pe când eram redactor la cotidianul Magazin Sălăjean, pasiunea şi iubirea asupra fenomenului sportiv m-au îndemnat să încerc să fac ceva mai mult decât o pagină de sport. După nopţi şi zile, am pus cap la cap toate ideile, astfel că în aprilie 2004, pe piaţă a ieşit săptămânalul “Sport Plus”, care s-a difuzat miercurea, împreună cu Magazin Sălăjean. Din capul locului, vreau să îi mulţumesc pe această ocazie directorului Daniel Mureşan, cel care m-a susţinut şi cu care am avut o colaborare foarte bună.

Timp de un an şi jumătate, activitatea a fost dusă în paralel, dar rezonanţa săptămânalului creştea, la fel şi ardoarea în suflet şi dorinţa personală de a face şi mai mult… În aceste condiţii, pe finalul anului 2005, am iniţiat un proiect îndrăzneţ, iar relaţiile contractuale cu Magazin Sălăjean au încetat, pentru ca în 18 ianuarie 2006 să ia fiinţă SPORTUL SÄ‚LÄ‚JEAN, un săptămânal de 8 pagini în care acceptul s-a pus pe activitatea sportivă din judeţul nostru. Trebuie spus că nu prea mulţi ne dădeau şanse şi foarte puţini au crezut într-un viitor strălucit. Ca şi cum nu ar fi fost de-ajuns, prima ediţie a adus un şoc. Din cauza unor erori tehnice, mai multe titluri erau inexistente, iar oglinda ziarului a fost mai mică decât comanda, iar telefoanele au sunat încă de la primele ore la dimineţii.

Problemele s-au rezolvat şi activitatea a intrat pe făgaşul normal. Cu multă muncă, suflet şi sacrificii, Sportul Sălăjean a început să vină în casele iubitorilor de sport cu informaţii din ce în ce mai complexe, care au încercat să satisfacă dorinţele cititorilor şi a abonaţilor, care au devenit din ce în ce mai mulţi. În timp, calitatea ştirilor, dar şi volumul acestora a crescut, iar ziarul de sport al Sălajului apare acum în 16 sau chiar 20 de pagini! Sigur că şi resursele fizice, materiale şi financiare au crescut, la fel ca şi numărul de oameni dedicaţi acestui produs, care a devenit un ziar de sport cu care se poate mândri orice sălăjean.

 

Acum, Sportul Sălăjean a devenit un brand la nivel local, iar aria creşte şi chiar a luat avânt la nivel zonal şi chiar naţional, mai ales prin site-ul www.sportulsalajean.ro, cel care a ajuns la o medie de aproape 3.000 de vizitatori unici şi la o medie de peste 5.000 de afişări, în fiecare zi! Prin aceste rezultate, site-ul nostru a devenit lider detaşat în România, la capitolul site-uri sportive locale şi zonale! Prin cele două componente, Sportul Sălăjean rămâne alături de iubitorii sportului din judeţ şi chiar din ţară şi de peste graniţele României.

Sigur că toate acestea nu puteau fi realizate fără ajutorul unor inimoşi tineri, care au clădit o piramidă de succes prin ore şi ore de muncă, efoturi şi sudoare, începând de la Elena Onicaş, cea care a fost şi primul angajat al societăţii, şi Călin Pavel, cel care tot timpul a evitat să iasă în prim plan, care însă a ajutat din umbră fără condiţii şi fără interes.
 

Mai apoi, colectivul ziarului SPORTUL SÄ‚LÄ‚JEAN a crescut prin alţi tineri devotaţi, iar cel care a dat startul a fost Robert Goie şi care a dat apoi ştacheta mai departe lui Ciprian Petran. Lanţul a continuat cu Ionuţ Costinaş, Alin Ciupe, cu regretatul Deak Zoltan, care acum ne vede de undeva din ceruri, cu Adrian Cherecheş sau Monica Mare şi Ciprian Riza, cei doi din urmă părăsind recent societatea comercială Sportul Sălăjean, dar care rămân alături de noi ca şi colaboratori.

În aceste condiţii, şi noi ne-am schimbat puţin straiele în anul 2016, astfel că în echipa noastră au venit două tinere cu potenţial, este vorba de Diana Mierea şi Lavinia Surducan. După cortină există şi alte câteva nume, fără de care activitatea noastră nu se putea desfăşura, ne gândim aici la Sorin Dregan (IT), Emil Fizeşan şi Mircea Cornaci (distribuţie). Pe lângă toţi aceştia, drumul către succes a fost susţinut de mai mulţi colaboratori şi parteneri, iar un rol decisiv îl are cititorul nostru, cel care ne dă siguranţa zilei de mâine.
 

405 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. vasy

    18 January 2016 at 20:05

    LA MULTI ANI !!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE