Connect with us

FOTBAL

Revelaţia turului vine la Zalău

În ultimul meci de pe teren propriu din acest an, gruparea de sub Meseş se va duela cu Industria Galda,  formaţie care ocupă locul secund, la egalitate de puncte cu liderul


 

Cu chin cu vai, FC Zalău va termina turul de campionat, însă o face într-o notă dezamăgitoare, fiind pe penultimul loc, cu două etape înaintea finalului primei părţi a sezonului. Această clasare se justifică fără doar şi poate având în vedere condiţiile vitrege de care au beneficiat “alb-albaştrii” în ultimele 3 luni. Pentru gruparea de sub Meseş vineri va fi ultimul meci din acest an pe teren propriu urmând să primească vizita revelaţiei Industria Galda. Gruparea din judeţul Alba este surpriza plăcută în acest campionat, chiar dacă este la a doua participare în Liga a III-a. Deşi are un buget mic, Industria a ajuns să lupte pentru primele locuri şi vine sub Meseş din postura de ocupantă a poziţiei secunde, fiind la egalitate de puncte cu liderul Avântul Reghin.

 

Chiar dacă lotul nu numără jucători cu mari experienţe, echipa antrenată de Paul Ciucă reuşeşte să facă minuni şi să obţină rezultate notabile, ultimul  fiind obţinut la Sighetu Marmaţiei, în faţa unei grupări care are obiectiv clar promovarea în Liga a II-a. În cazul lui FC Zalău, să spunem că meciul de vineri ar putea deveni o amintire tristă, la fel ca şi cel jucat de Armătura Zalău, în anul 2005 cu Unirea Alba Iulia, după care echipa s-a desfiinţat. Aceeaşi soartă ar putea să o aibă şi FC Zalău, dacă situaţia financiară nu se rezolvă în perioada următoare.

 

Oricum, Raul Stanciu şi colegii săi vor mai juca ultimele două partide şi speră la o figură frumoasă, atât în partida cu Industria Galda, cât şi în deplasarea de la CSM Sighetu Marmaţiei. 

 

 Vineri, ora 14.00, Stadionul “Municipal” din Zalău: 


FC Zalău – Industria Galda

95 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL