Connect with us

DIVERSE

REPORTAJ: Viaţa sportivă la oraş: Silvania Cehu Silvaniei, cu gândul la titlu. GALERIE FOTO


“În următorii ani, oraşul Cehu Silvaniei se va schimba. Lucrăm la o strategie de dezvoltare pentru sesiunea de proiecte 2016 – 2020”

 Cehu Silvaniei este cel mai sărăcăcios oraş al judeţului Sălaj. Totuşi, parcă în ultimii ani faţa oraşului s-a schimbat, iar peisajul străzilor care era unul dezolant: fabrici închise, clădiri abandonate, blocuri în paragină, începe să prindă culoare. Chiar dacă economia oraşului este una predominant agricolă, ramurile industriale de tradiţie pentru acest oraş, respectiv industria mobilei şi industria textilă sunt prezente şi în continuă dezvoltare. Sectorul terţiar a avut, în ultimii 14 ani, cel mai mare ritm de dezvoltare din cadrul economiei locale. Printre firmele care îşi au activitatea în localitate sunt: SC Silvania SA, SC Angar Prod SRL, SC Titişan Prod SRL, SC Triedem SRL şi Rondelu, dar şi alte firme mai micuţe. “Comparativ cu celelalte oraşe din judeţ, noi avem cel mai mic buget. Ce-i drept, nu avem nici foarte multe firme potente, dar sperăm ca lucrurile să se schimbe în viitorul apropiat, deoarece avem o strategie de dezvoltare a oraşului. Aceasta a fost dezbătută, iar în perioada 2015 – 2020 vom încerca să câştigăm proiecte pe bani europeni, cum ar fi lucrări la infrastructură, reabilitarea cinematografului din oraş şi multe altele”, ne-a declarat primarul Varga Andrei.
Sportul scoate  oraşul Cehu Silvaniei la lumină  
Chiar dacă este cel mai sărac oraş din judeţ, la capitolul sport, Cehu Silvaniei stă foarte bine. În ultimii ani, s-a pus accentul pe fotbal, tenis de masă, iar mai nou pe rugby, la nivel juvenil! Ba mai mult, sportivii reuşesc să obţină rezultate la campionatele, competiţiile sau concursurile la care participă. Sportul şi educaţia fizică au în permanent o contribuţie substanţială în creşterea, dezvoltarea şi formarea unui tineret sănătos, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic.
Tenisul de masă,  susţinut de Primărie  
Chiar dacă zona este slab dezvoltată, Primăria are grijă de sportul din oraş, iar an de an alocă câteva sute de milioane de lei vechi pentru activităţile sportive, chiar dacă resursele bugetare nu acoperă nici pe departe nevoile existente ale comunităţii. ”Ajutăm atât echipa de fotbal, cât şi tenisul de masă. La Palatul Copiilor avem mulţi tineri, care merg zilnic la antrenamente şi deja s-au văzut rezultatele. În fiecare an alocăm o sumă modică pentru cele două ramuri sportive, care constă în transport, bareme de arbitraj, vize şi echipamente”, ne-a dezvăluit gazda noastră.
Pentru petrecerea timpului liber prin mişcarea fizică, dar şi pentru unele competiţii sportive, oraşul Cehu Silvaniei oferă câteva posibilităţi, însă prea puţine sub aspectul numărului şi al calităţii acestora. Însă, lucrurile au început să se mişte, astfel că unii oameni de afaceri şi-au pus în aplicare un plan de dezvoltare cu privire la bazele sportive, iar locuitorii oraşului beneficiază de un teren sintetic modern, dar şi de unul de tenis. De puţin timp, în Cehu Silvaniei s-a pus accentual şi pe rugby. Deja, s-au obţinut rezultate bune, mai ales la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, unde au ajuns până la faza naţională, iar totul se datorează lui Sergiu Moldovan.
Silvania Cehu Silvaniei,  lider în Liga a IV-a!  
Fotbalul la Cehu Silvaniei are o istorie de câteva decenii, astfel că oraşul era angrenat în competiţii fotbalistice încă din anii ‘40. Progresul a fost prima echipă, iar denumirea ei s-a schimbat în Silvania Cehu Silvaniei, prin anii ‘60. După Revoluţie, gruparea s-a desfiinţat din cauza unor probleme financiare. Oraşul nu putea să rămână fără echipă, astfel că – după doar doi-trei – ani Silvania s-a înscris în competiţiile AJF, cu ajutorul unui împătimit al fotbalului – Chelement Hârdo, care a sprijinit echipa din toate punctele de vedere. Astfel, la doar câţiva ani, în anul 1998, s-a văzut un progres extraordinar, când gruparea din Cehu Silvaniei a câştigat Campionatul Judeţean Sălaj şi a promovat în Divizia C! Parcursul în eşalonul superior s-a frânt brusc, astfel că echipa s-a retras din competiţie, din cauza problemelor financiare.  Însă, din 2009, oraşul Cehu Silvaniei se poate mândri iar cu echipă de fotbal, care efectiv a pornit de jos şi vrea să ajungă în Liga a III-a.
Acum trei ani, Horaţiu Bogar şi-a făcut un plan bine pus la punct, care se pare că a dat roade, iar în momentul de faţă Silvania Cehu Silvaniei se regăseşte pe primul loc în Liga a IV-a, performanţă care nu a mai fost reuşită de ani de zile. “Sunt foarte mulţumit de rezultatele echipei în acest sezon, deoarece nu am mai fost pe primele locuri de ani de zile. Este un lucru îmbucurător că echipa a început să mişte şi sperăm să nu mai fie problemele acestea cu preşedintele şi antrenorul, care au apărut în ultima perioadă. Sper ca aceste neînţelegeri să se rezolve, deoarece dacă sunt conflicte între antrenor şi conducător totul merge în detrimentrul formaţiei. Vreau să le mulţumesc celor care s-au implicat trup şi suflet în acest proiect şi vreau să mulţumesc şi sponsorului SC Angar SRL care susţine financiar destul de consistent Silvania Cehu Silvaniei”, a adăugat primarul.
După etapa de la finele săptămânii trecute, când s-a impus cu scorul de 4 -1 în deplasarea de Ileanda, Silvania a revenit pe primul loc în clasament. “Am adus câţiva jucători din judeţ care au ridicat nivelul echipei. Este un lucru îmbucurător că Silvania Cehu Silvaniei se află printre primele echipe din Liga a IV-a. Sper ca până la finele sezonului jocul să funcţioneze la fel de bine. Dacă sunt rezultate, şi sponsorizările vor fi pe măsură”, a adăugat primarul.
Cei din Cehu Silvania,  cu gândul la Liga a III-a  
Chiar dacă obiectivul echipei în acest sezon este locurile 1 – 4 şi abia anul viitor promovarea, primarul Varga Andrei nu s-ar supăra dacă echipa ar termina pe primul loc campionatul şi ar câştiga barajul de promovare. “Trebuie analizată foarte bine situaţia, dar dacă vom atrage şi alţi sponsori lângă echipă, probabil că s-ar găsi sursele financiare pentru a susţine echipa şi în Liga a III-a. Au trecut mulţi ani de când Cehu Silvaniei nu a mai avut formaţie în eşalonul superior, iar în aceea perioadă a jucat doar puţine etape, deoarece s-a retras din campionat din cauza problemelor financiare”, a mărturisit Varga Andrei.
Tocmai pentru că planurile sunt măreţe cu “sportul rege” din Cehu Silvaniei şi se doreşte continuitate, oraşul s-a înscris în campionat şi cu o grupă de juniori D. “Începem să punem şi noi bazele pentru echipe de copii, care pe viitor credem că vor da câţiva jucători pentru echipa mare. Cehu Silvaniei a fost un centru puternic de copii şi juniori în anii trecuţi”, a adăugat primarul.
Şi primarul Varga Andrei  a fost jucător la Silvania  
Cine a spus că acolo unde primarul iubeşte fotbalul este şi echipă, a avut mare dreptate, iar acest lucru este demonstrat şi în Cehu Silvaniei. Un susţinător înfocat al fotbalului este şi primarul Varga Andrei. El a jucat la echipa oraşului mai bine de 15 ani, fiind unul dintre cei mai buni jucători. “Am jucat fotbal de la vârsta de 14 ani până pe la 30 şi ceva. Abia aşteptam să intru pe teren, erau alte vremuri atunci”, îşi aminteşte primarul. Chiar dacă nu mai joacă, “microbul” fotbalului a rămas în el astfel că, Varga Andrei a rămas alături de “sportul rege” ca şi susţinător atât moral cât şi financiar din postura de primar.  “Când echipa joacă acasă merg şi o susţin. Mă bucur să văd că a câştigat atâtea meciuri şi jocul merge aproape perfect”, a adăugat Varga.
Apă şi canal
Chiar dacă ne aflăm în epoca modernă, locuitorii din oraşul Cehu Silvaniei primeau până acum câţiva ani apă rece cu porţia, iar de apă caldă nici nu este bine a vorbi. Totuşi, lucrurile s-au schimbat în ultimii patru ani, iar localnicii au parte acum de aceste facilităţi, care sunt atât de necesare unui trai decent. Practic, Cehu Silvaniei şi Jiboul au fost beneficiarii unui proiect cu finanţare europeană, derulat de Compania de Apă Someş.
La Jibou a avut loc în 7 octombrie, recepţia lucrărilor de modernizarea a staţiei de epurare din Jibou. Staţia de la Cehu Silvaniei, alături de cele din Jibou şi Şimleu Silvaniei, a fost reabilitată şi extinsă printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare totală de peste 45 milioane de lei. Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu. Lucrările începute în aprilie 2013 au avut ca scop modernizarea şi mărirea capacităţii staţiilor de epurare, care deservesc localităţile Jibou, Cehu Silvaniei şi Şimleu Silvaniei, în vederea eliminării descărcărilor neconforme în emisari.
Existenţa apei curente şi a canalizării vor permite o mai bună dezvoltare economică a localităţii, prin atragerea de noi investitori.
Străzi asfaltate  
Câteva străzi ale oraşului Cehu Silvaniei se află, în prezent, în plin proces de asfaltare. Lucrările, demarate în această vară, sunt finanţate din bugetul local, urmând să fie finalizate curând, după cum ne-a declarat edilul Varga Andrei. “Singurele lucrări pe care le avem în derulare în această perioadă sunt cele de asfaltări. S-au făcut lucrări de modernizare pe străzile: Ciocârliei, Cetăţii, Florilor şi 1 Mai. Investiţia este suportată din bugetul local”, a mărturisit primarul. De asemenea, potrivit reprezentantului admnistraţiei locale din Cehu Silvaniei, lucrările de asfaltare au fost demarate şi în cartierul Avram Iancu. “Chiar azi (n.r. miercurea trecută) voiam să merg să văd cum decurg lucrările. În cel mai scurt timp posibil o să finalizăm investiţia”, a adăugat Andrei Varga.  În vara aceasta, cele patru unităţi de învăţământ din localitate, respectiv două şcoli gimnaziale, un liceu şi o grădiniţă, au fost pregătite pentru începutul anului şcolar. “S-au executat mici reparaţii, practic tot ce a fost necesar pentru ca în cele patru unităţi de învăţământ să se desfăşoare orele în condiţii decente”, a mai adăugat Varga Andrei.
Primăria mizează pe atragerea de noi investitori  forţa de muncă ieftină, dar calificată, o infrastructură care se îmbunătăţeşte prin accesarea unor fonduri europene, precum şi posibilele facilităţi fiscale – sunt câteva dintre argumentele prin care primarul oraşului Cehu Silvaniei încearcă să atragă cât mai mulţi investitori în localitate. “Avem toată deschiderea pentru a acorda facilităţi potenţialilor oameni de afaceri interesaţi să investească în zonă. Chiar lucrăm la un plan de dezvoltare şi sperăm ca să atragem noi firme în zona noastră”, ne-a mărturisit Andrei Varga.
 “Vrem să punem baza pe turism”  
Oraşul s-a mândrit, în secolele trecute, şi cu un castel, din care azi mai păstrează doar câteva ziduri şubrezite. Clădirea, impunătoare în vremurile sale bune, a fost construită în anul 1526 de către Belteki Dragffi Janos. Doar clădirea centrală a rămas în picioare şi în secolul XX, fiind sediul întreprinderii agricole până în 1990. Din 1993 a început furtul materialelor de construcţie, din clădire rămânând doar ruinele. Însă, lucrurile s-ar putea schimba în viitorul apropiat, deoarece primarul doreşte să pună bazele şi pe turism. “Nu avem centru de informare turistic, deoarece doar comunele au putut fi beneficiarele unui astfel de proiect. Vom încerca în viitor să punem bazele pe acest segment, deoarece avem monumente istorice şi rezervaţii naturale care merită vizitate. Vom pune accentul pe promovarea locurilor minunate din oraş şi din împrejurimi”, a adăugat primarul.
Dans şi voie bună  
În oraş se sărbătoresc Zilele oraşului (iulie) şi Zilele Tovishat (august), Festivalul cântecului şi a dansului Codrenesc, tabăra de dansuri populare şi festivalul de teatru pentru elevi. Cu ocazia acestor manifestaţii se organizează competiţii sportive: tenis de masă, minifotbal şi fotbal. “Avem sărbători la care sunt invitaţi şi formaţii din altă ţară. Mai trebuie să ieşim din rutina de zi cu zi şi aceste sărbători sunt prilejul perfect de a ne rupe de viaţa cotidiană”, a încheiat primarul.  

409 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. drumaru

    2 November 2015 at 20:21

    o intrebare pentru domnu primar ,de ce nu face drumu din dealu cehului pina la iesire din borza locuiesc numai romani de aia???? sau is ceva interse ???

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE