Connect with us

ALTE SPORTURI

Două medalii de aur şi una de argint, pentru culturiştii sălăjeni

Szeredai Krisztian Akos, Tökölyi Tünde şi Adrian Ardelean au urcat pe podium la competiţia rezervată juniorilor  


 

Pentru a doua oară consecutiv, Cupa României de juniori şi seniori s-a desfăşurat în Sâncraiul de Mureş. Ediţia din acest an, ce a avut loc sâmbăta trecută, a avut o prezenţă mai redusă, însă nivelul competiţiei a fost ridicat. La start s-au aflat şi trei sălăjeni, este vorba despre Szeredai Krisztian Akos (CS Alfa Zalău – antrenor Liviu Unguruşan), Tökölyi Tünde şi Adrian Ardelean (CS Gold GYM Şimleu Silvaniei – instructor Ioan Laslo), care au participat la categoria juniori.  Trebuie spus că toţi culturiştii din Sălaj au avut o prestaţie bună, iar la final au urcat pe podium, cucerind medalii!

 

Chiar dacă se afla la prima competiţie oficială importantă, şimleuanca Tökölyi Tünde a cucerit “aurul” la bodyfitness! Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat şi zălăuanul Szeredai Krisztian Akos, cel care a câştigat concursul de bodybuilding clasic, la categoria open! Elevul lui Liviu Unguruşan are, însă, are o anumită experienţă competiţională, astfel că sportivul în vârstă de 20 de ani a fost foarte aproape de podium, la ediţiile din anii 2014 şi 2015 a Campionatului Naţional, când a ocupat locul 4.

 

În fine, şimleuanul Adrian Ardelean a cucerit medalia de argint la bodybuilding clasic. Aşadar, două medalii de aur şi una de argint pentru culturiştii sălăjeni, ceea ce arată că acest sport mai are încă resurse într-un judeţ care acum câţiva ani avea rezultate foarte bune la cele mai importante competiţii din România.  r Călin ONICAŞ

 

257 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI