BT Royal fură Gloria... Meseşeniului
După retragerea echipei de fotbal ce activa în Liga a IV-a, comuna Meseşenii de Jos a rămas doar cu echipa care are acelaşi nume, ce evoluează în cea de-a treia ligă a Campionatului Judeţean de minifotbal. Startul sezonului a găsit Gloria într-o formă de zile mari, ajungând la un moment dat chiar pe prima poziţie. Însă în ultimele etape, rezultatele pozitive nu au mai venit, astfel că echipa din Meseşeni ocupă la ora actuală un modest loc VII, aceasta şi după eşecul suferit în faţa celor de la BT Royal, o echipă puternică şi, totodată, imprevizibilă. Bancarii s-au desprins încă din prima repriză, astfel că actul secund a fost o simplă formalitate. Cristal Grup Românaşi, înlocuitoarea Largianei, a dat o replică pe măsură liderului Mobil Team II. Însă numai în prima repriză, deoarece jandarmii au controlat jocul autoritar la reluare, victoria obţinută ajutându-i să se menţină la conducere. Massimo Scorpionii, principala urmăritoare, s-a întrebuinţat serios în partida cu Raton Ratin. Principala armă a grupării din comuna Crasna a fost golgeterul Szigyarto Zsolt, dar Balint Attila şi Cristian Oros au fost oamenii decisivi pentru “scorpioni”. KMO Motors a arătat o cu totul altă faţă în disputa cu Titan Comerţ. Mihai Chichişan şi compania au “zburdat” în prima repriză, marcând de trei ori. La cum arăta jocul, se părea că vom asista la un succes categoric al “motoriştilor”, dar “titanii” au revenit fantastic, graţie “dublelor” lui Marius Suciu şi Ioan Onoriu.
Golden Gate este la turaţie maximă. Şi în această rundă, Tolgyi Şandor şi compania au arătat că adevărata valoare a echipei este cea din prezent, nu cea din startul sezonului. În schimb, GMT Sfânta Vineri nu-şi mai revine din pumni şi adună înfrângere după înfrângere. În drumul ei spre vârful clasamentului, Sănătatea Spital a dat şi peste Viper, o formaţie arţăgoasă, care poate produce chiar surprize. Prima repriză a fost destul de echilibrată, oarecum surprinzător, dacă e să ne ghidăm după obiectivele celor două grupări. De la egal la egal s-a jucat în cea de-a doua repriză, dar Ioan Pop a avut un moment de inspiraţie şi a marcat golul care a adus echipei sale trei puncte mari.
Fără Antal Attila, omul care poate decide un meci de unul singur, Level X s-a văzut nevoită să improvizeze. Acest lucru a dat roade, însă, omul de gol devenind Khaled Abdel Krim. De cealaltă parte, Aventura a forţat din răsputeri, dar Răzvan Bregea şi coechipierii săi nu au putut menţine şi în repriza a doua ritmul din primul act, când diferenţa a fost de un singur gol. Antrenament cu public. De asta a avut parte Atletico II în confruntarea cu echipa secundă a arbitrilor, care a fost de nerecunoscut. Totuşi, putem spune că echipa “fluieraşilor” a scăpat ieftin, deoarece pe lângă cele nouă goluri marcate, Atletico II a mai ratat o sumedenie de ocazii, care puteau duce la un scor fluviu. Ciprian PETRAN
Rezultatele şi marcatorii etapei a XII-a:
Gloria Meseşeni - BT Royal 3 - 7 (1 - 3)
Au marcat: Radu Buciu (2) şi Sorin Terheş, respectiv Victor Ardelean (2), Cristian Caraba (2), Mircea Dohan, Octavian Ardelean şi Alin Pavel
Raton Ratin - Massimo Scorpionii 5 - 8 (3 - 5)
Au marcat: Szigyarto Zsolt (3), Nogradi Janos şi Beniamin Pap, respectiv Balin Attila (3), Cristian Oros (2), Alin Părău, Alexandru Dana şi Dan Brânduşan
KMO Motors - Titan Comerţ 4 - 4 (3 - 0)
Au marcat: Mihai Chichişan (3) şi Sorin Tuns, respectiv Marius Suciu (2) şi Ioan Onoriu (2)
Golden Gate - GMT Sfânta Vineri 5 - 1 (1 - 0)
Au marcat: Csoka Gabor (2), Tolgyi Şandor, Cristian Cenan şi Ciprian Bădăcean, respectiv Sergiu Pop
Cristal Grup Românaşi - Mobil Team II 3 - 6 (2 - 2)
Au marcat: Vlad Sabou, Vendelin Brânduşan şi Adrian Baidoc, respectiv Dan Porumb (2), Dan Prodan (2), Mihai Mureşan şi Cătălin Bălan
Sănătatea Spital - Viper 2 - 1 (1 - 1)
Au marcat: Marius Grigore şi Ioan Pop, respectiv Sergiu Ardelean
Level X - Aventura 8 - 5 (3 - 2)
Au marcat: Khaled Abdel Krim (3), Andrei Antal (2), Ioan Moigrădean, Fodor Csaba şi Florin Chereji, respectiv Răzvan Bregea (3), Vasile Egri şi Florin Chirilă
Atletico II - Cavalerii II 9 - 0 (4 - 0)
Au marcat: Gheorghe Mărcuş (3), Adrian Pop (3), Dan Mărcuş, Ioan Magdaş şi Vasile Câmpan
Tornado Transimont - B&B 5 - 6 (2 - 2)!
Au marcat: Cosmin Iosif (2), Marius Onuţe (2) şi Lucian Cerchez, respectiv Daniel Cadar (4), Adrian Cotoi şi Nicolae Prodan