Connect with us

ATLETISM

Simona Maxim: Mă bucur şi vreau să schimb culoarea medaliilor, la anul!”

Atleta zălăuană a obţinut a treia medalie de bronz a sezonului, cu ocazia Campionatelor Naţionale de cros, de la Băile Felix.

 

Sâmbăta trecută, la Băile Felix s-a derulat o nouă ediţie a Cammpionatului Naţional de Cros. Dintre grupările sălăjene, doar CSM Zalău a avut ca obiectiv obţinerea unor medalii. Gruparea de la poalele Meseşului a fost reprezentată de trei sportive, este vorba despre Paula Todoran, Nicoleta Petrescu (dublă legitimare CSM Zalău – CS Rapid Bucureşti) şi Alina Niţuleasa, care au avut de străbătut o distanţă de 8km. Dintre acestea, doar Paula Todoran şi-a atins ţinta, adjudecându-şi medalia de argint, în timp ce Nicoleta Petrescu s-a clasat pe locul VI, iar Alina Niţuleasa pe locul IX. Podiumul a fost închis de o altă sălăjeancă, este vorba despre Simona Maxim, care însă reprezintă CSU Galaţi.

Simona Maxim şi Paula Todoran au început ateltismul cam în acelaşi timp şi au fost nedespărţite, până în urmă cu doi ani, când drumurile lor au căpătat trasee diferite, iar Simona Maxim a  ajuns la CSU Galaţi. Numai în acest an, atleta din Zalău a cucerit trei medalii de bronz pentru gruparea moldavă: la semimaraton, la alergare pe şosea, iar acum la cros. “Mă bucur că am reuşit să urc de trei ori pe podium la Campionatele Naţionale, acolo unde concurează cele mai bune sportive din ţară. Aceste rezultate încununează munca depusă în ultimul an, alături de antrenorul Augustin Barbu, care mi-a fost tot timpul alături. Toate sunt importante pentru mine, iar la anul vreau să schimb culoarea medaliilor”, ne-a declarat Simona Maxim.       

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ATLETISM