Connect with us

ATLETISM

Gabriela Mureşan şi Alina Paşca, printre remarcate

Cupa Eliberării, găzduită an de an la Carei, a ajuns la finele săptămânii trecute la cea de-a 40-a ediţie. Cum LPS “Avram Iancu” Zalău a onorat cu prezenţa ultimele ediţii, era greu de rezut că va lipsi de această dată. Astfel, 16 sportivi ai unităţii de învăţământ conduse de directorul Jako Alexandru au luat startul în diverse întreceri. Dintre aceştia, cele mai bune performanţe au revenit sportivelor Gabriela Mureşan şi Alina Paşca. Astfel, la junioare III, Gabriela Mureşan a obţinut locul I în proba de 100m, iar la 800 m s-a clasat pe poziţia a doua. La categoria Copile 1, Alina Paşca s-a remarcat la aceleaşi probe, însă a cucerit locul I în proba de 800m, iar la 100m a terminat cursa pe ultima treaptă a podiumului. Şi Rareş Nisipeanu s-a evidenţiat, trecând al treilea linia de sosire în proba de 600m.

La finele săptămânii, în cadrul “finalei” Campionatului Naţional de Cros, ce se va derula la Băile Felix, LPS “Avram Iancu” va participa şi cu o echipă de juniori II, alcătuită din Cristian Şomai, Sergiu Fărcaş, Cătălin Fărcaş, Andrei Raţ şi Daniel Mureşan, chiar dacă concursul este destinat juniorilor I. “Nu avem un obiectiv anume în proba pe echipe, dar noi sperăm să fie un bun prilej de a ne verifica potenţialul”, ne-a mărturisit antrenorul Mirel Seişanu. Nu vom încheia fără a spune că la Băile Felix se va deplasa şi Paula Todoran, care are ca obiectiv o medalie, atât la individual, cât şi în proba pe echipe. La mijlocul lunii viitoare, eleva lui Mirel Seişanu va participa la un maraton, tocmai în Italia. “După revenirea din China, Paula s-a pregătit şi pentru competiţia de cros, dar a pus accentul pe maraton. În acest sens, am făcut toate demersurile, iar pe data de 14 noiembrie, ea va alerga la Torino”, a adăugat antrenorul zălăuan.                                                                                             Ciprian PETRAN

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ATLETISM