Caută articole
Filtrează articole
27.10.2010 - 19:45
Gheorghe Tadici: „Adversara Zalăului e un fel de Oltchim al Serbiei”
Managerul general al grupării de la poalele Meseşului crede că RC Zajecar este unul dintre adversarii dificili, care i-ar fi putut ieşi în cale echipei sale.
Deşi numele nu spune mare lucru pentru handbalul european, adversara lui HC Zalău din turul III al Cupei EHF reprezintă o grupare solidă, care în sezonul trecut a câştigat campionatul Serbiei. De altfel, sârboaicele au ratat la mustaţă calificarea în grupele Ligii Campionilor, în favoarea unguroaicelor de la DVSC - Korvex Debrecen, devansându-le însă în grupa preliminară pe KIF Vejen (Danemarca) şi SPR Lublin SSA (Polonia). Totuşi, Georgiana Ciuciulete şi compania pot răsufla uşurate, pentru că au scăpat de echipe precum Byasen (Norvegia), Bayer Leverkusen (Germania), Elda Prestigio (Spania) sau Lada Togliatti (Rusia).
“Sigur, cunoaştem numele adversarei doar de câteva ore, astfel că n-am reuşit să adunăm foarte multe date. Dar, din ce ştim până acuma, Zajecar are în componenţă majoritatea internaţionalelor ce evoluează în campionatul intern. E un fel de Oltchim al Serbiei, astfel că ne aşteaptă meciuri grele. Interesant, şi la Campionatul European, România se află în aceeaşi grupă cu Serbia. La nivel de echipe naţionale, suntem apropiaţi valoric, ba chiar avem un plus. Să vedem ce va fi în meciurile noastre. Ne vom juca şansa până la capăt”, a declarat Gheorghe Tadici.
Ambele manşe la Zalău?
Managerul lui HC Zalău s-a declarat, în schimb, mulţumit de tragerea la sorţi, din punct de vedere economic, deoarece deplasarea în Serbia nu implică mari cheltuieli. “Spre deosebire de celelalte echipe româneşti, care trebuie să joace în Germania şi Grecia, noi avem un avantaj. Sunt mulţumit, din acest punct de vedere. Am înţeles că avem de mers doar 120 de km, de la Turnu Severin”, a menţionat tehnicianul. După modelul Dudelange, gruparea zălăuană va încerca să găzduiască ambele manşe la Zalău, aceasta din raţiuni financiare. “Voi încerca să tratez ci oficialii sârbi, ca ambele manşe să se joace la Zalău. Există, însă, posibilitatea ca ambele meciuri să aibă loc în deplasare, caz în care am avea de achitat doar transportul până în Serbia”, a adăugat Tadici.
Din primele cercetări, am aflat că Zajecar se bazează în mare parte doar pe jucătoare autohtone, având în lot doar două straniere, şi acelea din spaţiul ex-iugoslav. Este vorba depre slovena Neza Mitrusevska şi croata Martina Pavic.
Vizualizari: 1763
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter






