Connect with us

ARTE MARTIALE

Trei şimleuani medaliaţi!

Sala de sport “Elisabeta Lipă” din Botoşani a găzduit ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Karate pentru copii şi tineret, organizat de Federaţia Română de Karate împreună cu C.S. Pamphil-Center din localitate.

Cei peste 300 de sportivi s-au întrecut în probe de kata şi kumite individual şi echipe, concursul desfăşurându-se pe durata a două zile, respectiv 16 şi 17 octombrie 2010.

Delegaţia sălăjeană, deşi mai restrânsă la număr, nu ne-a dezamăgit nici de această dată şi a obţinut două medalii de argint şi una de bronz, astfel:

 

Kumite copii III: Aida Pop (foto centru) – locul II, cat. – 40 kg

Kumite tineret: Kis Lorand – locul II, cat. -80 kg.

Kumite tineret: Andrada Man (foto dreapta) – locul III, cat. -55 kg

Surpriza a venit din partea Aidei, care se află la primul contact cu un concurs de asemenea anvergură şi care a avut o evoluţie deosebită fiind foarte aproape de titlul de campioană naţională la categoria sa. De remarcat ar mai fi prestaţia de înaltă clasă a sportivului Roland Bărnuţiu, care şi-a adjudecat din nou titlul de campion naţional, numai că de această dată pentru Clubul Sportul Studenţesc din Bucureşti, unde evoluează din acest sezon, el fiind student în capitală. Mult succes, atât pe plan sportiv, cât şi la învăţătură. Preşedintele CS Omega – Gheorghe Pop – a ţinut să aducă mulţumiri pe această cale Primăriei oraşului Şimleu Silvaniei, pentru sprijinul acordat.      Adrian CHERECHEŞ

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. roly

    29 January 2011 at 3:36

    va multzumesc mult sensei :D:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ARTE MARTIALE